Minunile lui Iisus - clasa a II-a

MALL-URI ȘI CATEDRALE - Sorin IVAN

MALL-URI ȘI CATEDRALE

Când se fac mall-uri, unul lângă altul, nimeni nu simte că ar fi vreo problemă pentru existența noastră comunitară și națională, nimeni nu se exprimă într-un fel sau altul, nimeni nu-și pune întrebări fundamentale. Când o clădire monumentală cum a fost Casa Radio, proiectată să devină Muzeul Național de Istorie, a fost tăiată în două (operă de distrugere remarcabilă ea însăși, din punct de vedere tehnic) pentru a fi construite două mall-uri gemene, nimeni n-a zis nimic. Acum, o clădire care ar fi putut deveni emblematică pentru civilizația noastră – chiar dacă a fost construită în comunism, nu comunismul a zidit-o, ci tot poporul acesta –, de fapt cele două clădiri rezultate din operația chirugicală de tăiere și separare zac în ruine, devalizate de marmură, fier și toate materialele care au putut fi valorificate între timp. (În paranteză: cine a permis să se întâmple această tragedie?) Când apar, peste noapte, noi și noi imense hangare strălucitoare pline cu mărfuri și hrană, faptul semnifică un nou progres al societății de consum, al creșterii nivelului de trai și al calității vieții... http://www.tribunainvatamantului.ro/mall-uri-si-catedrale/

Ce înseamnă să devenim sfinți? - clasa a IV-a

Ce înseamnă să devenim sfinți?

            Pentru ora de Religie Ortodoxă, la clasa a IV-a, există lecția Calea spre Dumnezeu, deschisă tuturor oamenilor. Unul din manualele de Religie, Benga, Cristina, Ciachir, Aurora, Ghițiu, Mihaela, Niculae, Ioana, Religie. Cultul Ortodox. Manual pentru clasa a IV-a, semestrul I, ed. Corint, București, 2017, la pagina 37, cuprinde câteva idei pe care elevii să le noteze în caiețel.

            De la aceste idei, am încercat să creez un filmuleț și o fișă ca informațiile să fie mai bine asimilate de elevi.

Fișa este pe formatul A5 ca la imprimantă să poată fi scoase două pagini pe o foaie.

            De ce l-am ales pe Sfântul Nicolae? Pentru că, după părerea mea, este sfântul cel mai iubit de copii.

Fișa se găsește aici word: https://app.box.com/s/s6imehlsgfwlsewi5zswgf4oewbhgbi1

Fișa se găsește aici pdf: https://app.box.com/s/c6teqxese9lp1kih7172ea1x1xigqggm

Dezbatere Republica: Aș lucra într-o școală de stat, dacă.../ Lucrez într-o școală de stat pentru că…

Citesc site-ul REPUBLICA și mi- a atras atenția un articol scris de doamna Alexandra Anton:

Aș lucra într-o școală de stat, dacă...

Aș lucra într-o școală de stat, dar cu următoarele condiții:

1. Directorul să-mi fie partener, nu șef, să fie un exemplu de profesionalism și integritate. Vreau să-l pot vedea predând, să predau în echipă cu el (nu contează dacă predăm aceeași materie sau nu) și să mă mentoreze când am nevoie. Același director să pună sarcinile administrative pe locul trei, după copii și profesori. L-aș susține oricând să nu lucreze pentru hârtii, ci pentru copii, să susțină o atmosferă relaxată, dar cu preocupare reală pentru calitate! Să nu-i cerem permisiunea pentru fiecare decizie, ci să ne consultăm permanent – noi să avem încredere în el și el în noi! Să ne creăm propriul set de reguli, să ne asumăm responsabilitatea de a face din școala noastră un loc în care învățăm continuu.  

2. Inspectorii și ARACIPul să reducă la minim stratul de hârtii, să aibă echipe de profesioniști care lucrează cu copiii, profesioniști cu o inteligență emoțională peste medie. Să vină în școli când sunt solicitați și să ofere sprijin. Să nu mai existe controale, plocoane, aere de superioritate în fața profesorilor – să eliminăm inspectorul care vine la teatru în loc să vină la școală: aranjat și coafat, pe tocuri/cu papion și cu rujul până la urechi, în vreme ce elevii aproape că nici nu suflă. Școala e pentru copii. Nu pentru directori, profesori, inspectori sau miniștri. Școala e pentru copii! (niciodată nu voi spune acest lucru de suficient de multe ori)

3. Copiii să învețe într-un singur schimb și numai dimineața, școala să fie mereu curată, dotată cu tot ce e necesar și un mediu sigur și plăcut pentru toți. Să putem găzdui evenimente pentru comunitate ori de câte ori este necesar, cluburi pentru copii, părinți și bunici. Să putem celebra reușitele alături de copii, profesori, părinți – să dăm petreceri, să organizăm spectacole, să strângem fonduri pentru orice nevoie identificată. Școala este doar o societate la scară mai mică.

4. Să existe buget pentru specialiști (psihologi, logopezi, profesori de sprijin și asistenți) care oferă sprijin punctual copiilor și profesorilor. Dacă observ că unii copii/colegi au dificultăți să nu mă împiedic de hârtii și restricții de buget. Dacă intervenim rapid putem evita probleme mai mari mai târziu. 

5. Să predau fără limitări: să pot ține ușa clasei deschisă, iar zgomotul produs de învățare să nu deranjeze pe nimeni (mai ales direcțiunea), să-mi pot desfășura orele de engleză oriunde (pe hol, în sala de sport, în curte, la muzeu, pe stradă) și oricând (mă sugrumă ideea de săptămână altfel – o săptămână e prea puțin și mult prea standardizată pentru gusturile mele), iar cu toate astea să nu se considere că vreau să ies în evidență cu ceva. O fac pentru copii, cu acordul lor și chiar ca urmare a dorințelor pe care ei și le exprimă.

6. Să pot decide singură care sunt nevoile de pregătire continuă, să pot identifica furnizori de cursuri și costurile să fie acoperite de școală. Nu vreau credite, nici măcar diplomă, vreau ca cei care vor să-mi verifice pregătirea să mă vadă predând. Mi-ar plăcea să discut nevoile mele de pregătire cu colegii și să ne specializăm pe subgrupe, apoi să facem schimb de cunoștințe. O echipă în cancelarie va ști să inspire spiritul de echipă printre copii.

7. Să colaborez cu profesori din alte școli, să ne vizităm, să facem proiecte împreună, să ne sprijinim în găsirea de soluții creative și sustenabile pentru comunitățile noastre, pentru țară. Să-i învățăm să gândească global și să acționeze local – ei sunt viitorul nostru.

8. Să pot combina materia mea cu alte materii, după interesele copiilor – muzică și engleză, sport și engleză, istorie și engleză, orice și engleză. Câtă vreme copiii vor comunica fluent în limba engleză și nu vor avea teama de a greși pentru mine e o mare victorie.

9. Vreau să decidem cum ne notăm copiii – o notă pe semestru e suficientă, copiii să se concentreze pe învățare autentică, nu pe note. N-o să-i întrebe nimeni ce note au luat, mult mai important e ce știu! Aș putea combina lejer evaluarea formativă (feedback, auto-evaluare, evaluare între colegi) cu evaluarea sumativă (o notă la finalul semestrului) , astfel încât fiecare copil să știe care este nivelul lui și ce are de făcut pentru a continua creșterea. Să-mi pot evalua copiii obiectiv, cu sprijinul celorlalți profesori din echipa școlii.

10. Să simt că e întotdeauna timp pentru ce contează: să mă pregătesc, să cresc continuu, să ascult părerile comunității noastre. Să nu mă mai simt hăituită de propria profesie.

În aceste condiții, cu siguranță n-aș fi singura care ar intra în sistem. Nu, nu e un gând prea îndrăzneț. Poate fi un proiect pilot într-o școală, poate fi testat și măsurat de cercetătorii facultăților de profil din România. Dacă funcționează, dăm vorba mai departe. Dacă nu, vedem unde scârțâie și mai reglăm. Mi-e greu să cred că nu s-ar găsi școli și profesori care să încerce o altfel de abordare, iar dacă și ISJ-urile și ARACIPul s-ar mobiliza, chiar nu văd ce ne mai lipsește!

Ce credeți, merită efortul? 

Sursa: https://republica.ro/as-lucra-intr-o-scoala-de-stat-daca

            Însă ca un răspuns la articolul mai sus citat, doamna Claudia Chiru, și-a așternut, în oglindă, condițiile care stau la baza alegerii dânsei „conștiente și asumate” de a lucra în învățământul de stat din România:

Lucrez într-o școală de stat pentru că…

Inspirată fiind de rândurile scrise de Alexandra Anton aștern și eu, în oglindă, condițiile care stau la baza acestei alegeri conștiente și asumate.

Lucrez într-o școală de sat pentru că:

·         Directorul îmi este partener și nu șef ori de cate ori merg către el într-o manieră constructivă și îi dau soluții, nu probleme de rezolvat. Fiind o școală mare cu aproximativ 2600 de elevi, echipa de profesori pe ambele cicluri este de circa 100 de capete luminate, iar personalul TESA care deservește această sută de oameni este reprezentat de cifra 7, așa că… vă puteți imagina că directorul care este ajutat de încă 3 adjuncți numai mie nu stă să-mi pregătească terenul. Desigur, mi-ar plăcea să fie altfel, însă până una alta aceasta este realitatea și mi-am demonstrat de nenumărate ori că dacă vreau să fac ceva este suficient să anunț că vreau să fac și nu mă va împiedica nimeni. De aceea am devenit un “one man show” foarte bun, mi-am dezvoltat abilitățile de lider și manager de proiect, performer și evaluator. Adică eu centrez cu mingea mea și tot eu apăr poarta în care am centrat cu propria minge, apoi fug repede în tribună și mă încurajez cu bannere gândite, desenate și executate de mine, lipite și ținute tot de mine. Super tare, nu? Credeți că mă pot plictisi vreodată?

·         Inspectorii și ARACIP-ul culeg ceea ce seamănă, adică ori de cate ori vin la mine mă găsesc cu hârtiile în regulă, pot completa aceste hârtii foarte repede, am o imaginație bogată datorită exercițiilor zilnice din categoria “one man show”, așa că pentru mine este foarte simplu să bifez documentele necesare și să le așez într-un dosar cu șină în ordinea pe care o respectăm de 20 de ani încoace. Îmi ia fix 5 minute zilnic acest lucru, mi-am propus și am reușit să respect actualizarea constantă a acestui dosar, la modul că imediat după o activitate, pac, așez și hârtia în dosar, proba la perete și poza pe Facebook. Este o procedură standard, la fel ca cea de îmbarcare a pasagerilor și de citire a vocilor.

·         Din fericire eu și elevii mei învățăm în schimbul de dimineață și după noi nu intră altă clasă, așa că… nu am sugestii de făcut și nici obiecții la acest punct, sper să mă țină cât mai mult această situație, așa că… țineți-mi pumnii, vă rog, este doar o chestiune de noroc. Avem o sală de spectacole încăpătoare unde putem desfășura cu programare orice activitate pe care ne-o dorim, oricând ne putem organiza pentru a strânge fonduri și pentru a sprijini o cauză, repet, mă pot organiza ori de câte ori doresc, nimeni nu mă împiedică, iar sala de spectacole poate fi oricând definită ca fiind un spațiu creativ cu arii tematice sau o pajiște cu iarbă și flori.

·         Îmi doresc să existe buget pentru specialiști! Ceea ce-mi trece prin cap în acest moment este tot “one man show” căci tu te faci bine singur cu propriile resurse și atunci când nu mai poți te scuturi ca Harap-Alb și o iei de la capăt. Aceasta este frumusețea antreprenoriatului în educația de stat. Aceasta este puterea de care dispun și pe care o pun în slujba elevilor mei. Anduranța îmi este pusă zilnic la încercare și de aici imaginația și creativitatea mea nu cunosc limite, se reînnoiesc și renasc din propria cenușă ori de câte ori este necesar. Elevul meu mă vede făcând aceste slalomuri zilnic, de aceea învață din ce vede, nu din ce spun eu că ar trebui să vadă. We’re in this together și învățăm unii de la altii. Desigur, sunt situații în care într-o clasă sunt 3, 4, 5 copii diagnosticați sau nu, recunoscuți sau nu și știu din surse sigure că în acele clase se trăiesc adevarate traume zilnic, știu din surse sigure că acele învățătoare sunt bune de dus la Bălăceanca însă ele se încăpățânează să vină zilnic la școală. Pentru aceste cauze spun că acest punct este primul pe care ar trebui să-l nominalizăm pentru a fi efectiv reflectat în realitatea cotidiană, este primul punct la care aș începe ieri să lucrez.

·         Predau fără limitări, am ieșit din linie și predau experiențial, în echipe, individual, în pereche și integrat, acolo unde este necesar, alternez rolurile de transmițător și facilitator în funcție de nevoile elevilor mei pe care îi cunosc și cu care am o relație care este mai presus de orice pe lumea aceasta, țin ușa clasei deschisă oricând simt nevoia, am chiar o ușă modernă cu o fâșie de geam inserată peste care nu am lipit nimic în încercarea de a bloca accesul vizual. Merg în parc cu elevii și fac minunatul dosarul care conține acordul scris al părinților, acordul elevilor și acordul direcțiunii, strâng semnături de la părinți și mi-am perfecționat un sistem super eficient de comunicare cu părinții, mă filmez în timpul actului didactic și mă laud cu asta prin intermediul canalului meu de YouTube, FEDEx – Claudia Chiru și pe pagina mea de Facebook. Majoritatea oamenilor care mă urmăresc sunt de părere că fac aceste demersuri pentru a-i inspira și pe alții, iar un procent mic sunt de părere că mă laud și chiar m-ar arde pe rug în piața publică. Ambele opinii sunt valoroase pentru mine și ambele îmi dau ocazia să reflectez asupra propriilor comportamente și sentimente și de aici îmi iau singură ocazia să-mi îmbunătățesc performanțele și viața profesională.

·         Decid singură care-mi sunt nevoile de pregătire continuă și fac o selecție la sânge a cursurilor și a oportunităților de perfecționare prezente pe piața românească. Pentru a mă atrage pe mine la un curs de orice fel este nevoie de mult profesionalism dovedit în mai multe situații și de-a lungul unei perioade semnificative. Dacă aleg să merg la un curs sunt un elev exemplu și mă implic 100%. Sigur plec din acea sală cu cel puțin 3-4 idei zilnic și sigur merg și aplic imediat ceea ce am învățat. Dacă un curs cu plată îmi atrage atenția, strâng bani și merg orice s-ar întâmpla, sunt convinsă că în educație cursurile pe fonduri sau cele prost platite au o calitate îndoielnică, așa că prefer să plătesc o sumă acceptată ca fiind satisfăcătoare de profesorul livrator pentru a fi sigură că nu voi face turism.

·         Colaborez cu profesorii din alte școli și cu orice instituție sau companie îmi face cu ochiul pentru că vreau să fac acest lucru, este suficient să mă prezint la ușă și să mă dai afară pentru că sigur voi intra pe geam, cred că am spus totul.

·         Combin pedarea-învățarea-evaluarea cu limba engleză pentru că folosesc tehnologia și e oarecum inevitabil. În plus, le dau elevilor mei fișe și provocări în limba engleză, sunt de părere că limba engleză se poate integra într-un mod natural, este a doua limbă a noastră a tuturor, este trecutul, prezentul și viitorul.

·         Fac tot soiul de combinații de modalități de evaluare și autoevaluare. Copiii știu întotdeauna de unde au plecat, pe unde au mers și unde au ajuns. Fiecare își compară performanțele cu propriile standarde și folosesc propriul punct de plecare în călătoria învățării, calificativele sunt personale și spațiul este bine delimitat, fiecare elev își știe parcursul și evoluția. Tot așa funcționez și eu, mă interesează să aflu ce știu eu să fac și ce pot îmbunătăți înainte să trag cu ochiul la vecinul și să oftez. Niciodată nu știu suficient și niciodată nu știu toate răspunsurile, chiar fac greșeli în fața elevilor și învăț cot la cot cu ei.

·         Simt întotdeauna că este timp pentru ce contează pentru că mă asigur că ceea ce fac contează. Este un protocol pe care l-am învățat în anii în care am zburat. Contează ceea ce faci doar dacă te asiguri tu că cei de lângă tine înțeleg importanța a ceea ce faci. Protocolul zice că este responsabilitatea mea să construiesc o comunitate și să îi învăț pe copii ce înseamnă conștientizarea situațională. Dacă ei nu sunt interesați înseamnă că eu nu am reușit să comunic corect și această situație este încă o oportunitate de îmbunatățire și de începere da capo cu acțiuni diferite care să genereze rezultate diferite. 

În lumina celor spuse mai sus vă invit să vă rebranduiți și să intrați în sistem, dacă vă doriți schimbarea pentru că eu știu sigur că schimbarea începe cu MINE, continuă și se termină cu MINE.

Pentru a mă asigura că sunt înțeleasă subliniez că singura scăpare pe care o am sunt EU și EU îmi pot face viața mai frumoasă și importantă, EU pot lasa în urmă o amprentă care să-i asigure fiului meu o lume mai bună și EU dețin un rol super important, asumat și crescut cu bună știință deoarece… “Copilul construiește adultul și nu există om care să nu fie creat de către copilul care a fost cândva.” (Maria Montessori, “Mintea absorbantă”) – Înțelegeți acum importanța meseriei mele? Înțelegeți profunzimea implicării și amplitudinea impactului? Înțelegeți de ce mă expun și sunt pregătită să fiu arătată cu degetul? Înțelegeți de ce merg înainte și ies din linie?

Sursa: https://republica.ro/lucrez-intr-o-scoala-de-stat-pentru-ca

Citind cele două analize, cred că fiecare dintre noi poate să își extragă „ideile principale” în așa fel încât actul educațional să fie realizat la clasă în condiții optime.

Sfatul animalelor din Ajunul Bobotezei

Sfatul animalelor din Ajunul Bobotezei

         

   Nu întâmplător vechile ziceri şi proverbe din popor îi atribuie omului anumite însuşiri cu cele ale animalelor atunci când acesta nu are un comportament demn de cel omenesc. Omul a fost creat să fie om, dar acesta din cauza păcatelor şi a viciilor sale a decăzut din demnitatea umană şi s-a asemănat animalelor. Ce poate face în acest caz; este pierdut cu totul? Răspunsul îl aflăm în cele de mai jos.

            Se povesteşte că la Facerea Lumii, Dumnezeu a îngăduit animalelor să aibă o zi de împăcare şi de sfătuire în ziua de Ajunul Bobotezei, când Domnul Iisus Hristos Sa va boteza.

            Anul acesta de Ajunul Bobotezei lucrurile s-au petrecut astfel: dându-se rând vulpii să vorbească, aceasta a spus:

-          Onorată adunare, cu durere vă aduc vestea că toate minciunile şi vicleniile mele nu

mai fac două parale, deoarece oamenii mă întrec de o mie de ori.

            Adunarea tăcu, semn că aprobat cele spuse de vulpe. Venind rândul porcului mistreţ acesta grăi:

-          Are dreptate cumătra vulpe, căci în ziua de azi, oamenii ne-au întrecut pe noi,

animalele sălbatice. Pe mine oamenii mă batjocoresc, zicându-şi „porcule”, dar ei sunt mai porci decât mine, căci vorbesc cele mai porcoase cuvinte şi nu mai au nicio ruşine!

            Adunarea încuviinţă părerea porcului şi dădu cuvântul lupului, care zise:

-          Vai, ce vorbe rele zic oamenii, şi fapte rele fac, încât mi-e ruşine mie a le gări. Şi

se spune că noi suntem răpitori, dar unii oameni fac mult mai rău decât noi; toată ziua nu fac altceva decât să se înşele unii pe alţii. Unul se plângea odată, că nu mai are timp să se odihnească de atâtea beţii, bătăi şi furturi.

            Adunarea aprobă cele spuse cumătrul lup şi dădu rândul la cuvânt lui Moş Martin, care grăi astfel:

-          Care va să zică, eu sunt bătrân şi cunosc bine pe om; că omul a mi greşit pe ici, pe

colea, este bine să i se treacă cu vedere, că, de. Cum spune şi sfânta Carte, omul e supus greşelii şi dacă-şi cere iertare şi nu mai face rău, Dumnezeu îl iartă. Dar să facă atâtea păcate mari, să se ucidă între ei, sau mai rău, femeile să-şi omoare pruncii nenăscuţi, la noi, în rândul animalelor nu s-a pomenit aşa ceva, încât ,ă îngrozesc şi nu-i a bună! O ştiu de la un vânător care citea cu voce tare dintr-un ziar de câte grozăvenii se pot ţine oamenii: bătăi, certuri, înjurături, vorbe ruşinoase, calomnii, omoruri şi câte altele. Eu, care am apucat oameni care se respectau se ajutau, vorbeau lucruri frumoase, mergeau la biserică şi păstrau poruncile lui Dumnezeu, acum mă îngrozesc de ce aud că fac oamenii între ei.

            Adunarea aprobă cu durere şi fiecare avea lacrimi în ochi pentru fiinţa omenească căzută.

            Astfel s-a terminat adunarea şi sfatul de judecată al animalelor din Ajunul Bobotezei din acest an. Dar oare, pentru ce am ascultat noi această poveste? Dacă povestea cu sfatul animalelor reflectă o stare închipuită, neadevărată, a lumii de azi, atunci cu toţii trebuie să ne bucurăm, dar dacă această povestire nu este o născocire, ci o stare adevărată a noastră a oamenilor care trăim azi, trebuie să ne dea de gândit adânc şi să ne schimbăm viaţa din temelie, mergând pe drumul adevărat arătat nouă de Hristos, care este Calea, Adevărul şi Viaţa în vecii vecilor!

(Istorioare moral-religioase, antologie alcătuită de pr. V Dobrescu)[1]

---

[1] Daruri pentru tot anul - 12 istoriase cu şi despre virtuţile creştine -, antologie alcătuită, prefaţată şi postfaţă de Laura Chîlnicean, ed. Icona, Arad, 2012, pp. 24-27

loading..

Ministrul Educaţiei nu renunță la ora de religie: Profesorii trebuie să-i înarmeze pe copii cu valori morale

Ministrul Educaţiei nu renunță la ora de religie:

Profesorii trebuie să-i înarmeze pe copii cu valori morale

                Într-un interviu pentru HotNews.ro, Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunțat că prin noua lege a educaţiei nu va renunţa la ora de religie și va cere să se insiste asupra valorilor morale în actul educațional.

„Eu asta le cer profesorilor de la religie: să-i înarmeze pe aceşti copii cu aceste valori morale”, a afirmat Ecaterina Andronescu care apoi a completat că „fără aceste valori societatea nu are cum să fie o societate confortabilă pentru fiecare dintre noi”.

„Cred că ora de religie trebuie să se centreze pe principiile morale pe care orice om trebuie să le aibă ca şi achiziţie din şcoala lui. Sunt atât de multe pilde, atât de frumoase, din care copiii învaţă că trebuie să-l tolerezi pe celălalt, că trebuie să fii bun, că trebuie să fii generos”, a spus Ministrul Educaţiei.

Totodată, Ecaterina Andronescu a subliniat că ora de religie se ocupă de sufletul copilului, iar „preoţii sunt profesori de suflet”.

„Să ştiţi că sunt atât de mulţi preoţi care fac lucruri dumnezeieşti. Cum este cel de la Valea Plopului, care creşte 400 şi ceva de copii sau din Teleorman sau din Suceava. Adică nu putem să spunem că preoţii nu pot să fie profesori buni, pentru că sunt profesorii de suflet”, a spus Ecaterina Andronescu pentru Hotnews.

Din acest an, înscrierea la ora de Religie a elevilor care vor să urmeze această disciplină se face o dată, pentru toata perioada de școlarizare sau până la schimbarea opțiunii, si nu anual, așa cum era în anii trecuți.

Ecaterina Andronescu a fost numit Ministru al Educaţiei în luna noiembrie a anului 2018. A mai condus Ministerul Educaţiei în perioada 2000-2003, 2008-2009 şi iulie-decembrie 2012.

Foto credit: Ziarul de Prahova

Sursa: http://basilica.ro/ministrul-educatiei-nu-renunta-la-ora-de-religie-profesorii-trebuie-sa-i-inarmeze-pe-copii-cu-valori-morale/

Povestea păsărilor din noaptea Crăciunului

Povestea păsărilor din noaptea Crăciunului

Cine ascultă sau citește cu atenţie o pildă nu va mai fi niciodată același, fiindcă ea îşi va croi singură drum către inima lui şi va doborî barierele din calea harului divin. Louis Cassels, un scriitor american creștin, azi în vârstă de 96 de ani, a scris, cu mult timp în urmă, o istorioară legată de sărbătoarea Crăciunului. Povestea relatată de el, în fapt, o întâmplare cât se poate de adevărată, vine să ne transmită un mesaj simplu și pătrunzător: Adevărului nu i te poţi opune la nesfârșit, decât dacă ești nesincer ori viclean.

A fost odată ca niciodată un om care privea Crăciunul ca pe o mare nerozie. Era o persoană integră și binevoitoare, amabilă cu familia sa, cinstit în relațiile sale cu ceilalți oameni. Dar el nu credea în ceea ce Biserica propovăduia mai ales acum, în perioada Crăciunului, anume că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om. Și, de asemenea, era prea corect cu sine ca să pretindă că da, el totuși crede. „Îmi pare foarte rău că trebuie să te dezamăgesc”, i-a spus într-una din zilele premergătoare sărbătorii mult așteptate soției sale, care era o creștină practicantă foarte evlavioasă. „Dar pur și simplu nu înțeleg această învățătură că Dumnezeu a luat trup omenesc, făcându-Se la fel ca noi. Nu are nici un sens afirmația aceasta, cel puțin pentru mine.”

În noaptea de Crăciun, soția și copiii omului nostru au mers la slujba Liturghiei marelui praznic. Capul familiei a refuzat să-i însoțească. „M-aș simți ca un ipocrit”, s-a dezvinovățit. „Mai degrabă voi sta acasă. Dar nu am să dorm, ci voi sta treaz și vă voi aștepta”.

Curând după ce familia a plecat cu mașina spre biserică, a început să ningă cu fulgi mari. Bărbatul rămas acasă s-a dus la fereastră și privea rafalele de zăpadă devenite din ce în ce mai puternice.

„Dacă este Crăciun, e frumos să avem unul alb, cu multă nea”, și-a spus ca pentru sine după care s-a întors în fotoliul său așezat lângă șemineu și a început să-și citească ziarul. Câteva minute mai târziu a fost luat prin surprindere de o bufnitură. Aceasta a fost urmată repede de o alta și apoi de o alta.

Prima dată, bărbatul s-a gândit că cineva trebuie să fi luat la țintă cu bulgări de zăpadă fereastra sufrageriei unde stătea. Când a ajuns în fața ușii de la intrarea în casă pentru a-și da seama ce se întâmplase, el a găsit mai multe păsări înghesuite jalnic una într-alta din cauza viscolului. Fuseseră prinse de vremea rea și în căutare disperată de adăpost încercaseră să zboare la fereastra unde lumina era aprinsă. „Nu pot lăsa aceste păsărele să stea afară și să înghețe”, s-a gândit el. „Dar cum aș putea să le ajut?” Atunci și-a adus aminte de grajdul unde era ținut poneiul copiilor săi. 'Acest loc va oferi căldura mult așteptată și adăpostul perfect pentru păsările mele.”

„Dacă aș fi asemenea lor, aș reuși să le conduc la locul sigur...”

Și-a pus haina și s-a încălțat cu cizmele, călcând prin zăpada de acum înaltă până la șopron. A deschis larg ușa acestuia și a aprins lumina. Dar păsărelele nu au vrut să intre acolo. „Doar mâncarea le va atrage să intre aici”, s-a gândit repede omul. Așa încât bărbatul s-a întors pe grabă în casă pentru câteva bucățele de pâine pe care le-a împrăștiat pe zăpada proaspăt așternută, făcând o dâră de firimituri de acasă până la grajd. Spre mâhnirea lui, păsările nu au luat seama la resturile de pâine și au continuat să fâlfâie din aripi, neajutorate, în zăpadă. Atunci omul a încercat să le gonească spre staul umblând și agitând cu mâinile pentru a le arăta cumva unde trebuie să ajungă. Dar păsările s-au risipit în toate direcțiile, cu excepția celei dorite de om, grajdul cel luminat și călduros.

„Mă socotesc o făptură ciudată și înspăimântătoare”, și-a spus în barbă neputincios, „și nu întrevăd cum aș putea descoperi vreun mod prin care să le fac a avea încredere în mine. Doar dacă aș fi eu însumi o pasăre, asemenea lor, doar pentru câteva minute, poate că aș reuși să le conduc la locul sigur...”

Exact în acel moment clopotele bisericii au început să bată. Omul a stat tăcut pentru un timp, ascultând clopotele ce aduceau vestea bună a Crăciunului. Atunci el s-a aruncat în genunchi în zăpadă. „Acum înțeleg”, a șoptit. „Acum am priceput de ce a trebuit să faci asta, să Te faci om, la fel ca noi.”

Aceasta a fost Povestea de Crăciun scrisă cu mulți ani în urmă de Louis Cassels, istorioară adevărată care prezintă într-un mod simplu, dar deosebit de expresiv taina și mesajul Nașterii lui Hristos în lume.

Să ne gândim la cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care în prologul Epistolei către Evrei scria: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin proroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul pe Care L-a pus moștenitor a toate și prin Care a făcut și veacurile”.

Punctul culminant al legăturii Creatorului cu omul în Vechiul Testament a fost atins atunci când Dumnezeu a întocmit Legământ cu Moise, dând Legea pe Muntele Sinai. Dumnezeu Însuși S-a făcut părtaș acestui Legământ pentru noi, iar noi ne-am alăturat lui. Dar oamenii au păcătuit în continuare, încât Dumnezeu a ridicat profeți pentru a-i chema înapoi de la păcat, dar numai puțini au dat atenție trimișilor Divinității. Printr-unul dintre profeții de dinainte de Hristos, Osea, Dumnezeu spune că Israel a ajuns asemenea unei soții necredincioase care a săvârșit adulter mergând după dumnezei mincinoși. De-a lungul atâtor veacuri până la Hristos, Dumnezeu ne-a căutat cu iubire nesfârșită, dar noi am necinstit Legământul făcut cu El. Pentru aceea Ziditorul a fost nevoit să facă un alt Legământ, veșnic, cu umanitatea și „S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14).

Hristos, locul unde Dumnezeu este în maximă unire cu umanitatea

Mântuitorul Și-a vărsat sângele ca să ne convingă o dată pentru totdeauna să primim invitația de a redeveni poporul Lui. Căci pentru Sine ne-a chemat din neființă, spre a ne împărtăși de El, Care este Calea, Adevărul și Viața. Iisus Hristos este locul ­unde Dumnezeu Se află în maximă unire cu umanitatea.

Respingerea de acum a acestui Nou Legământ înseamnă păcatul refuzului suprem al iubirii lui Dumnezeu de care vorbește și Sfântul Evanghelist Ioan: „În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut; întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu l-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 10-12).

„Acum știu de ce a trebuit să faci asta”, scria Louis Cassels în Povestea lui de Crăciun. Și într-adevăr, Dumnezeu a trebuit să facă asta, a devenit om ca noi să înțelegem de ce contrar tuturor încercărilor posibile ale lui Dumnezeu pe parcursul întregului Vechi Testament, nu am înțeles mesajul Lui. Uneori, trebuie, după cum știm, să devii foarte intim cuiva pentru a te face înțeles de el. Crăciunul, Nașterea Domnului este momentul de apropiere absolută a lui Dumnezeu față de oameni pentru a-i face să priceapă ceea ce El dorește să le transmită.

La Crăciun, Dumnezeu spune pământenilor: „Poate Nașterea lui Hristos va atrage atenția lor”.

Dumnezeu vorbește acum pe „limba noastră” fiindcă Cuvântul a devenit trup. Haideți să-I dăm voie acestui Cuvânt să Se pogoare în inimile noastre.

(Traducere și adaptare de Augustin Păunoiu după Louis Cassels, A Christmas Parable, https://www.catecheticalcentre.org)

Sursa: http://ziarullumina.ro/povestea-pasarilor-din-noaptea-craciunului-140129.html