Se afișează postările cu eticheta povesti moralizatoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta povesti moralizatoare. Afișați toate postările

duminică, 26 iulie 2026

Sunt profesor John W. Schlatter

 



Sunt profesor

John W. Schlatter

 

M-am născut în clipa în care, pentru prima dată, o întrebare a țâșnit de pe buzele unui copil.

Am fost multe persoane, în multe locuri.

Eu sunt Socrate, care îi provoacă pe tinerii Atenei să descopere idei noi prin puterea întrebărilor.

Eu sunt Anne Sullivan, care a deschis tainele universului în palma întinsă a lui Helen Keller.

Eu sunt Esop și Hans Christian Andersen, care au descoperit adevărul prin nenumărate povești.

miercuri, 7 ianuarie 2026

Anne Frank – Fata care a scris lumină în mijlocul întunericului

 



Anne Frank – Fata care a scris lumină în mijlocul întunericului

 

Amsterdam, vara anului 1942.

O fetiță de treisprezece ani își primește de ziua ei un caiet mic, legat în coperți roșii cu carouri, fără să știe că acel dar modest avea să devină una dintre cele mai importante cărți din istoria omenirii.

Îl deschide, zâmbește și scrie cu litere rotunde:

marți, 11 martie 2025

Valoarea prieteniei - Clasa Pregătitoare

Animated short film on the power of friendship | „Laika & Nemo” - by Jan Gadermann & Sebastian Gadow

CG Short film „The Present” - by Jacob Frey ** Award winning **

Wings | Animated Short Film | SVA Thesis

joi, 16 iunie 2022

Credința

 

 



Credința

 

            Pământurile erau arse și crăpate din lipsă de ploaie. Frunzele palide și îngălbenite de-abia că se mai țineau pe crengi. Iarba de pe pajiști se ofilise. Oamenii erau încordați și nervoși, cercetând cerul de cristal de culoarea albastrului de cobalt.

            Săptămânile se înșirau una după alta tot mai fierbinți și de luni de zile nu mai căzuse nici o ploaie adevărată.

            Preotul organiză în piața din fața bisericii o oră specială de rugăciune pentru a implora ploaie de la Dumnezeu.

La ora stabilită piața era plină de lume îngrijorată, dar plină de încredere.

Mulți aduseră cu ei obiecte care dădeau mărturie despre credința lor. Parohul privea cu

Admirație Bibliile, crucile, rozariile.

            Nu reușea însă să-și dezlipească privirile de la o fetiță așezată cuminte în primul rând.

            Pe genunchi avea o umbrelă roșie.

A te ruga înseamnă să ceri ploaia, a crede înseamnă să-ți iei umbrela[1].



[1]  Bruno Ferrero, Viața e tot ce avem (Istorioare pentru suflet), Traducere din limba italiană de: Dominica Goția, Galaxia Gutenberg, f.l., 2007, pp. 69-70.

miercuri, 15 iunie 2022

Ceva ce nu este de vânzare

 



Ceva ce nu este de vânzare

 

            O tânără pereche de soți intră în cel mai frumos magazin de jucării din oraș. Bărbatul și femeia priviră îndelung la jucăriile colorate așezate pe rafturi, la cele atârnate de plafon și la cele îngrămădite la întâmplate parcă pe băncuțe. Erau acolo păpuși care plângeau și râdeau, tot felul de jocuri electronice, bucătării în miniatură unde se puteau face prăjituri și pizza.

marți, 4 ianuarie 2022

O fetiță de 5 ani, maestră în credință

 



O fetiță de 5 ani, maestră în credință

 

            La Colegiul „Nuestra Señora del Pilar”, din Chapinero, în Bogota, în timpul unui curs al Escuela de Padres de Familia având ca subiect Credința, în al doilea semestru din 2001, unul dintre participanți a luat cuvântul și a spus:

miercuri, 24 noiembrie 2021

Ieremia

 

Ieremia

 


 

            Ieremia s-a născut cu probleme fizice, cu probleme de înțelegere și cu o boală cronică ce îi lua puțin câte puțin din viață. Chiar și așa, părinții lui încercaseră să-i ofere o viață cât mai normală și l-au trimis la școala primară „Sfânta Tereza”. 

marți, 18 februarie 2020

Zidul și parcul!

 




Zidul și parcul!

 

 

            Povestea următoare este despre doi bărbați grav bolnavi, imobilizați la pat împărțind aceeași cameră de spital. Unuia dintre ei i se permitea să stea așezat în fiecare zi câte o oră pentru a facilita drenarea fluidului din plămâni. Patul său era poziționat în dreptul singurei ferește din cameră.

sâmbătă, 2 noiembrie 2019

Toată lumea poate face ceva

 

 



Toată lumea poate face ceva

 

 

Principala diferență dinte un om obișnuit și un luptător constă în faptul că luptătorul consideră orice situație o provocare, în timp ce omul obișnuit consideră orice situație fie o binecuvântare, fie un blestem.

Don Juan

 

            Roger Crawford[1] avea tot ce îi trebuie ca să joace tenis, mai puțin două mâini și un picior.

            Când părinții lui Roger și-au văzut pentru prima dată fiul, ei au văzut un copil cu un singur deget ieșit direct din antebrațul drept și cu două degete ieșite din cel stâng. Pruncul nu avea deloc palme. Brațele și picioarele sale erau mai scurte decât cele normale. La piciorul drept avea doar trei degete, iar cel stâng era atât de contorsionat încă mai târziu a trebuit amputat.

vineri, 29 decembrie 2017

Abandon total

 

 

Abandon total

 

Nu te neliniști din cauza greutăților vieții, din cauza suișurilor și coborâșurilor, din cauza dezamăgirilor, din cauza viitorului mai mult sau mai puțin sumbru. Dorește ceea ce dorește Dumnezeu. Oferă-i sacrificiul sufletului tău simplu în mijlocul neliniștilor și greutăților și, mai ales, acceptă voia Lui. Nu contează că te consideri un ratat dacă Dumnezeu te consideră pe deplin realizat după placul Lui. Lasă-te cu încredere în mâinile lui dumnezeu, cate te iubește și va ajunge la tine, deși tu nu-l vezi. Gândește-te că ești în mâinile Lui, ocrotit cu atât mai puternic cu cât te simți mai trist și dezolat. Trăiește fericit, trăiește în pace, nimic să nu te deranjeze, nimic să nu te neliniștească, nici oboseala, nici eșecurile. Fă să apară și să se mențină tot timpul un zâmbet dulce pe fața ta, mărturie că Dumnezeu te călăuzește mereu. Și în adâncul inimii tale pune, înainte de toate, tot ceea ce te umple de pacea lui Dumnezeu. Roagă-te cu ardoare și ai încredere.

(Părintele Teilhard de Chardin)[1].



[1] Humberto A. Agudelo C., Vitamine zilnice pentru suflet, vol. 4, ed. Pauline, București, 2004, P. 88-89.

joi, 20 aprilie 2017

Nenorocire sau binecuvântare

 



Nenorocire sau binecuvântare

 

Într-un sat mic, trăia un bătrân cu băiatul lui de 17 ani.

Într-o zi, singurul cal alb cu care lucra a sărit gardul și a fugit cu niște cai sălbatici. Lumea din sat murmura: „Ce nenorocire pe dumneata, nea Cipriane!”, iar el, liniștit, răspundea: „Poate e o nenorocire, poate e o binecuvântare”.

La câteva zile după, calul alb s-a întors cu un alt frumos cal sălbatic, iar lumea îl saluta pe bătrân, zicându-i: „Ce noroc!”, la care nea Ciprian răspundea: „Poate e un noroc, poate e o nenorocire”.

După alte câteva zile, băiatul adolescent, în timp ce urca pe calul sălbatic pentru a-l îmblânzi, a fost dărâmat și și-a fracturat un picior și din cauza asta a început să șchiopăteze, iar oamenii îi spuneau bătrânului: „Ce nenorocire pe capul tău, omul”, la care el răspundea: „Poate e o nenorocire, poate e un noroc”.

După o vreme, a izbucnit războiul și toți tinerii din sat au fost luați la luptă în fruntea frontului, dar pe băiatul lui nu l-au luat pentru că șchiopăta. Și toată lumea din sat când îl saluta pe bătrân îi spunea: „Ce binecuvântare pe capul tău, nea Ciprian!” Iar el, cu credința lui de neclintit, a răspuns din nou: „Numai Dumnezeu știe, poate este o binecuvântare, poate este o nenorocire”.

Într-adevăr, numai Dumnezeu știe și el niciodată nu se înșală.

 

Mulțumiri lui Luis Vece[1].



[1]Humberto A. Agudelo C., Vitamine zilnice pentru suflet, vol. 5, trad.: Simona Tănăsescu, ed. Pauline, București, 2006, pp. 8-10.

Faceți căutări pe acest blog