Dependențele la tineri: droguri, alcool și ispită – o perspectivă creștină asupra libertății

 

Dependențele la tineri: droguri, alcool și ispită – o perspectivă creștină asupra libertății

 

 

Pericolul dependențelor din perspectivă creștină – între libertate și ispită

Trăim într-o lume în care tentațiile sunt tot mai variate și mai atrăgătoare, mai ales pentru tineri. Drogurile, alcoolul, fumatul, dar și dependența de tehnologie sau presiunea grupului sunt realități tot mai prezente. Din perspectivă creștină, toate acestea nu sunt doar probleme sociale sau medicale, ci și probleme duhovnicești, pentru că ating însăși libertatea omului.

Ce sunt dependențele și de ce sunt periculoase

Dependențele apar atunci când omul pierde controlul asupra unui obicei sau asupra unei substanțe. La început, ele pot părea inofensive sau chiar plăcute, dar în timp devin o formă de robie.

Drogurile, de exemplu, oferă o stare de euforie temporară, însă în spatele acestei senzații se ascund:

·         pierderea controlului

·         degradarea sănătății

·         distrugerea relațiilor

·         dependența psihică și fizică

Creștinismul ne învață că omul a fost creat pentru libertate, nu pentru dependență.

Prima ispită – o lecție pentru toate timpurile

În cartea Facerii găsim prima ispită din istoria omenirii: Adam și Eva în Grădina Raiului. Șarpele nu vine cu o amenințare, ci cu o promisiune: „Veți fi ca Dumnezeu”. Fructul nu este respingător, ci:

·         plăcut ochilor

·         bun de mâncat

·         dorit pentru a da înțelepciune

Aceasta este cheia înțelegerii: ispita nu se prezintă niciodată ca ceva rău, ci ca ceva atrăgător.

De ce răul pare frumos

Sfântul Apostol Pavel spune în a doua epistolă către corinteni că: „însuși satana se preface în înger de lumină.”

Aceasta înseamnă că răul poate lua o formă:

·         frumoasă

·         convingătoare

·         aparent bună

La fel se întâmplă și în viața de zi cu zi. Drogurile nu sunt prezentate ca distrugătoare, ci ca:

·         „distracție”

·         „libertate”

·         „experiență nouă”

Dar în realitate, ele duc la pierderea libertății.

Alte forme de dependență în viața tinerilor

Nu doar drogurile pot deveni periculoase. Există și alte forme de dependență:

Fumatul și alcoolul

Deși uneori sunt considerate „normale”, ele pot deveni obiceiuri care slăbesc voința și afectează sănătatea.

Dependența de tehnologie

Telefonul, jocurile sau rețelele sociale pot consuma timpul și atenția, ducând la izolare și lipsă de echilibru.

Presiunea grupului și influența anturajului

Mulți tineri ajung să facă lucruri greșite nu pentru că își doresc, ci pentru că vor să fie acceptați.

Aici apare o lecție importantă:

NU ORICE ALEGERE POPULARĂ ESTE ȘI O ALEGERE BUNĂ.

Libertatea adevărată

Din perspectivă creștină, libertatea nu înseamnă să faci orice, ci să alegi binele.

Omul, creat după chipul lui Dumnezeu, are:

·         demnitate

·         responsabilitate

·         capacitatea de a spune „nu” răului

Dependențele distrug această libertate, transformând omul din stăpân în rob.

Cum putem evita aceste pericole

Există câteva căi simple, dar esențiale:

·         alegerea unor prieteni buni

·         implicarea în activități sănătoase

·         dialogul sincer cu familia

·         credința și rugăciunea

Toate acestea întăresc voința și ajută omul să rămână liber.

Poate cel mai important lucru de reținut este acesta:

Răul nu vine la noi cu o față urâtă, ci cu una atrăgătoare.
Dar adevărata fericire nu se găsește în plăceri trecătoare, ci în viața trăită în adevăr, echilibru și apropiere de Dumnezeu.

A alege binele nu este o slăbiciune, ci cea mai mare dovadă de putere.

Două mesaje pentru tineri

Anne Frank – Fata care a scris lumină în mijlocul întunericului

 

Anne Frank – Fata care a scris lumină în mijlocul întunericului

 

Amsterdam, vara anului 1942.

O fetiță de treisprezece ani își primește de ziua ei un caiet mic, legat în coperți roșii cu carouri, fără să știe că acel dar modest avea să devină una dintre cele mai importante cărți din istoria omenirii.

Îl deschide, zâmbește și scrie cu litere rotunde:

 „Sper că vei fi un prieten bun pentru mine, Kitty.”

Așa a început Jurnalul Annei Frank – o conversație cu un prieten imaginar, scrisă dintr-un loc ascuns, într-un timp în care speranța era aproape un act de rebeliune.

Anne Frank s-a născut în 1929, la Frankfurt, într-o familie evreiască obișnuită, iubitoare și modernă.

Dar când naziștii au ajuns la putere, părinții ei, Otto și Edith Frank, au înțeles repede că Germania nu mai era un loc sigur.

Au fugit în Olanda, sperând că acolo viața va continua normal.

Pentru o vreme, așa a fost.

Anne mergea la școală, râdea cu prietenele, visa să devină scriitoare.

Dar în 1940, Germania a invadat Olanda, iar legile antievreiești au început să apară una după alta, tăind din libertate cu precizia rece a unui cuțit:

evreii nu mai aveau voie în parcuri, în cinematografe, la școală, nu mai aveau voie să meargă cu tramvaiul, să dețină afaceri, să trăiască la fel ca ceilalți.

Și, treptat, au început să dispară.

Când sora Annei, Margot, a primit ordinul de deportare către un „lagăr de muncă”, familia Frank a știut că trebuie să dispară și ea – dar nu în moarte, ci în ascundere.

Anexa secretă

Pe 6 iulie 1942, familia Frank s-a refugiat într-un loc ascuns în spatele biroului unde lucra Otto Frank, pe Prinsengracht 263 – o clădire din centrul Amsterdamului.

O ușă secretă, mascată de o bibliotecă rotativă, ducea către „anexa secretă”: o serie de camere mici, reci, unde aveau să trăiască ascunși peste doi ani.

În acele încăperi tăcute, Anne a început să scrie.

Scria în fiecare zi, despre tot – despre frică, despre foame, despre zgomotele pașilor de afară care o făceau să tresară, dar și despre dragoste, visuri, curiozitate, dorința de a trăi.

În timp ce de afară se auzeau sirene, împușcături și pași de soldați, ea nota în jurnal:

 „În ciuda a tot ceea ce se întâmplă, eu cred că oamenii sunt buni în adâncul inimii lor”.

Cum poate o copilă să creadă asta, în mijlocul unui război care ucidea milioane?

Poate pentru că Anne nu voia să lase ura să-i ucidă sufletul.

Sfârșitul tăcerii

În august 1944, cineva a trădat ascunzătoarea.

Gestapo-ul a venit brusc, a spart tăcerea și a ridicat pe toți cei ascunși.

Anne, sora ei și părinții au fost duși mai întâi la Auschwitz, apoi deportați în Bergen-Belsen, un alt lagăr al morții.

În primăvara anului 1945, când războiul era aproape terminat, Anne și Margot au murit de tifos, într-un cort murdar, înconjurate de mii de trupuri fără viață.

Avea doar 15 ani.

Câteva luni mai târziu, lagărul a fost eliberat.

Doar Otto Frank, tatăl ei, a supraviețuit.

Când s-a întors la Amsterdam, a găsit jurnalul fiicei sale, salvat de o prietenă care îl găsise după arestare.

A citit paginile și a plâns – nu doar pentru ce pierduse, ci pentru ce lumina rămăsese în acele rânduri.

A decis să-l publice.

În 1947, a apărut prima ediție a „Jurnalului Annei Frank”, iar vocea acelei fete care scrisese dintr-un colț de întuneric a început să străbată lumea întreagă.

Moștenirea Annei Frank

De atunci, milioane de oameni au citit jurnalul.

Unii au plâns, alții au fost rușinați, alții au învățat ce înseamnă curajul tăcut al unui copil care a știut să rămână om într-o lume care își pierduse umanitatea.

Casa unde s-a ascuns familia Frank este astăzi muzeu – Casa Annei Frank –, un loc unde vizitatorii merg în liniște, ating pereții și simt aerul greu al acelei istorii.

Dar poate cea mai mare moștenire nu este casa, nici cartea, ci credința Annei: credința că binele există, chiar și atunci când este îngropat sub ruine.

Morala

Anne Frank ne învață că lumina nu are nevoie de spațiu, ci de credință.

Că și într-un pod întunecat, înconjurat de frică, poți scrie fraze care strălucesc mai tare decât războiul.

Că adevărata rezistență nu înseamnă ură, ci speranță.

Ea nu a avut timp să devină femeie, dar a devenit conștiința unei lumi întregi.

Prin cuvintele ei, și-a depășit moartea, și-a învins frica, și a dovedit că, uneori, un creion și o inimă curată pot fi mai puternice decât o armată întreagă.

 „Cine este fericit va face și pe alții fericiți”.

Curajul și credința sunt stelele care luminează chiar și cea mai neagră noapte.”

Sursa: Facebook by Asmarandi Alexandra

 

Ce putem învăța de la Anne Frank?

1)      Puterea cuvintelor

Un simplu jurnal a devenit o voce auzită de milioane de oameni. Scrisul poate păstra adevărul viu.

2)      Speranța în vremuri grele

Chiar și în pericol, Anne a scris:

„Eu cred că oamenii sunt buni în adâncul inimii lor.”

3)      Curajul nu înseamnă lipsa fricii

Anne s-a temut, dar nu a renunțat să spere.

4)      Fiecare copil/om contează

Deși a trăit doar 15 ani, Anne a influențat o lume întreagă.

Morala

·         Lumina vine din interior.

·         Bunătatea este o formă de rezistență.

·         Cuvintele pot schimba lumea.

·         Nu vârsta contează, ci ce lași în urmă.

Poate vă interesează și o altă poveste impresionantă: Povestea Neerjei Bhanot

 

Festivitatea de deschidere a Noului An Școlar - 2024-2025. Școala Gimnazială Satchinez

Spuneți STOP BULLYING-ULUI: Nimeni nu are voie să râdă de nimeni - varia...

Festivitatea de deschidere a anului școlar 2023 - 2024 la Școala Gimnazială Satchinez

Rugăciuni pentru elevi (V-VIII)

 

Rugăciuni pentru elevi (V-VIII)

Rugăciune înainte de începerea lucrului

            Doamne Iisus Hristoase, am învățat din Evanghelia Ta că atunci când erai tânăr lucrai smerit și cinstit. Dă-ne să prețuim și noi îndatorirea pe care o avem. Scapă-ne de nepăsare și trândăvie. Dă-ne nouă bunăvoință și sârguință în efortul nostru. Întărește-ne să lucrăm cu respect, sinceritate, dreptate și iubire. Și Te rugăm să binecuvintezi mereu eforturile și lucrările noastre. Te rugăm să ne dai nouă să înaintăm cu bucurie în lucrările noastre, ca să câștigăm cele de trebuință și să-i ajutăm și pe alții.

            Acestea Ți le cerem, Doamne, având nădejde și încredere că vor fi întotdeauna cu noi ajutorul și iubirea Ta. Amin.

Rugăciuni pentru sănătate

            Doamne Iisus Hristoase, Tu Care prin cuvânt poți să vindeci orice boală, Te rugăm să ne păzești de orice rău și să ne dăruiești sănătate. Amin!

            Doamne Iisus Hristoase, Tu ești bunul nostru Creator. Ti ne-ai dăruit viața. Tu ne-ai dat sufletul și trupul. Tu ești ocrotitorul sănătății și al vieții noastre. De aceea Te rugăm, Doamne, scapă-ne de boală și păzește sănătatea noastră. Când ne îmbolnăvim, dă-ne mângâiere, alinare, curaj, nădejde și însănătoșire grabnică. Pentru că Tu ești Atotputernicul doctor al sufletelor și al trupurilor noastre, Dumnezeule, iubitor de oameni și binefăcător al nostru. În Tine ne punem nădejdea și preamărim numele Tău, pe care-L vom slăvi pururi, zi și noapte. Amin!

Rugăciune în primejdii

            Tatăl nostru cel din ceruri, Tu ne-ai adus pe lume din marea Ta iubire și nu încetezi să ne iubești și să Te-ngrijești de toate făpturile Tale. De aceea cerem cu îndrăznire ocrotirea Ta. În fiecare zi suntem încercați de multe primejdii și multe necazuri ni se pot întâmpla dacă Tu nu ne aperi.

            De aceea Te rugăm, Iubitorule de oameni, Doamne, să nu ne părăsești niciodată, ci să fii pururi cu noi, ajutător, apărător și ocrotitor. Te rugăm păzește-ne și ne izbăvește de primejdii, pentru ca pururea să-Ți mulțumim și să Te slăvim din adâncul inimii. Amin!

Rugăciuni pentru părinți

            Tatăl nostru cel din ceruri, Îți mulțumim că ne-ai dăruit părinți care ne iubesc atât de mult, se ostenesc și au grijă de noi pentru binele nostru. Te rugăm, Doamne, să-i păzești întotdeauna și să fii milostiv cu ei, să le dăruiești sănătate, mulțumire și toate bunătățile iubirii Tale. Luminează-ne să-i putem cinsti, să-i ascultăm, să nu-i întristăm să-i ajutăm  cât putem, să nu facem nimic în ascuns. Ajută-ne să fim cuminți în familie și să Te iubim pe Tine pentru a preamări întotdeauna sfânt numele Tău. Amin.

            Doamne Sfinte, Împărate al cerului și al pământului, caută din înălțimea Sfântului Tău locaș cu milă și îndurări asupra casei noastre. Dă sănătate și toate cele bune tatălui și mamei, ca să poată îngriji de noi și de toți ai casei noastre, și ne ajută și nouă tuturor ca să facem cele bune și plăcute Ție. Amin.[i]

---

[i] Carte de Rugăciuni pentru elevi - clasele V-VIII-, culegere: Dana Mera, ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2001.

Derek Rowntree - Învață cum să înveți

Derek_vol1_OK by on Scribd

Derek_vol2_OK by on Scribd

Misiune printre Tinerii „petrecăreți” din Noaptea de Înviere

Misiune printre Tinerii „petrecăreți” din Noaptea de Înviere

            Odată cu Sfintele Paști televiziunile ne-au arătat fragmente din slujba săvârșită în această noapte de la diferite biserici, dar și mulțime de tineri în baruri și cluburi cu lumânarea pascală aprinsă pe masă, am putea spune lângă o țigară ori un pahar de ceva... sau îmbrăcați mai „altfel”... Dar sunt tinerii care Îl caută pe Dumnezeu.

            Despre acești tineri aș vrea să vorbesc. Cine sunt ei? Sunt tinerii care încă au un gram de credință sau cum ar spune părintele Necula „buzele acestea care înjură, care fumează, care scuipă, fetele astea care se dezbracă sunt totuşi trupuri mirunse cu Taina Sfântului Mir, sunt oameni botezaţi, sunt oameni care într-un fel sau altul fac parte din Trupul lui Hristos”^[1]. Sunt ai Bisericii, ai lui Hristos. Sunt oameni cu povești de viață, „fiecare dintre tinerii noștri are povestea lui de viață pe care ar împărtăși-o cu cineva capabil să o asculte, însă noi, așa-zișii maturi, suntem prea plictisiți sau importanță ca să mai ascultăm povești, darămite să mai dăm direcții de viață. Într-un astfel de context, sufletul tânărului face cunoștință cu răzvrătirea împotriva celui incapabil să-i acorde atenție. O răzvrătire ce se încearcă defulată în discoteci sau cluburi, narcotice sau limbaj viciat etc., tocmai pentru a demonstra că este suficient de matur ca să se gestioneze ființial singur. Uneori însă pierzi enorm până să-ți dai seama că de unul singur nu-ți prea ies treburile, că, de cele mai multe ori, te închizi ermetic în propria-ți suferință sau nemulțumire, pozând într-un frustrat și complexat evident. Simți nevoia unui sfătuitor sau a unui confident (i-aș spune mai degrabă părinte duhovnicesc) cu care să începi să reclădești ce s-a dărâmat în propria-ți ființă”[2].

            Tinerii aceștia Îl caută pe Hristos sau, mai bine zis, Hristos îi caută pe acești tineri. Și da, Hristos a înviat și pentru acești tineri. Poate mai mult pentru unii ca ei decât pentru „unii care se credeau că sunt drepți și priveau cu dispreț pe ceilalți” (Luca 18, 9). Cât încă tinerii vin și își aprind lumânarea la Înviere există o speranță. Poate noi nu credem în ei, pentru noi ei pot fi pierduți, pot fi păcătoși, dar nu și pentru Hristos – depinde cu ce ochi vrem să-i privim – cu ochii lui Hristos sau cu ochii noștri omenești? „Odată, El, Hristos, ne spunea: «căutați și veți afla» (Matei 7, 7), ceea ce înseamnă că, întotdeauna, în exercițiul căutării stă ascunsă soluția salvatoare, că «nebunia» încăpățânării de a încerca marea cu degetul își poate aduce mireasma nădejdii de mai bine sau chiar Binele Însuși”[3]. Să-i căutăm pe acești tineri așa cum i-ar căuta Hristos. Să-i privim fără aroganța versatului într-ale vieții, ci cu harisma Duhului Sfânt[4].

Mântuitorul a iubit copiii. I-a binecuvântat și le-a oferit Împărăția lui Dumnezeu cf. Marcu 10, 14. El a făcut nenumărate minuni în legătură cu copiii și tinerii: a înviat pe fiica lui Iair (Marcu 5, 21-43, Matei 9, 18-26), a înviat pe fiul văduvei din Nain (Luca 7, 11-16) și pe prietenul Său Lazăr (Ioan 11, 1-46), a eliberat de sub puterea demonică pe băiatul demonizat (Marcu 9, 17-32) și pe fiica femeii cananeence (Matei 15, 21-28, Marcu 7, 24-30). A vindecat pe slujitorul sutașului (Matei 8, 5-13 și Luca 7, 1-10) și a privit cu dragoste la tânărul bogat cf. Marcu 10, 21 și cu îndurerare la tânărul din Pilda Fiului Risipitor cf. Luca 15, 11-32, ajuns în mocirla păcatelor. A vindecat-o pe femeia cu scurgere de sânge de 12 ani despre care am putea spune că era tânără, conform legilor medicale, „dar care murea lent, în fiecare zi, prin hemoragia neîntreruptă din trupul ei”[5] (Luca 8, 43-48). A primit darul de mir de la femeia păcătoasă (Luca 7, 37-50) – o altă tânără. De altfel, unul dintre apostoli era tânăr – Sfântul Evanghelist Ioan -. De asemenea, unii dintre ucenicii Sfântului Apostol Pavel erau tineri: Tihic, Trofim, Terţiu, Timotei şi Tit. De aici înțelegem că Mântuitorul „nu a rămas indiferent față de tineri. Dimpotrivă le-a arătat interes și i-a învăluit în prețuirea și dragostea Sa dumnezeiască [...] A privit cu îndurerare alunecările unora dintre tineri, dar nu i-a părăsit și nici nu și-a pierdut niciodată încrederea în posibilitățile lor refacere și reabilitare”^[6].

Dacă Hristos a crezut în tineri, indiferent de păcatele lor, cine suntem noi să nu fim alături de ei? Să credem în forța lor de schimbare, în puterea lor de respira aer curat! „Dar pentru aceasta este nevoie să urci muntele nevoințelor”[7]. Să urcăm pe muntele nevoințelor ducându-i în rugăciune în fața lui Hristos, o rugăciune care să ne mistuie și să căutăm să oferim răspunsuri și să căutăm răspunsuri în mijlocul tinerilor. „Locul unde vom găsi marile răspunsuri nu este altul decât în mijlocul tinerilor. Să nu ne amăgim cu poziționări periferice sau cu «fine» observații de duzină referitoare la profilul tânărului. Ar fi cel mai bine să coborâm în maidan și să-i privim în ochi pe acești «gangsteri», ba, mai mult, să le scanăm sufletul și să-i provocăm înspre orizonturi mai senine, fără pic de prejudecată. Strada arată altfel la firul ierbii decât din balcon”[8].

            Rămâne la latitudinea preoților, a noastră, a profesorilor de religie, a oamenilor Bisericii, cum gestionăm această situație și cum să le vorbim tinerilor de iubirea lui Hristos. Este cazul să ne întrebăm, acum mai mult ca niciodată: „Am făcut eforturi să-i înțelegem fără să-i stigmatizăm sau să-i etichetăm drept incurabili? V-ați întrebat de ce se moare în discoteci? Sau de ce se sting luminile în discoteci? Ați încercat să înțelegeți complexul fetei fără prieten sau teama tânărului de a nu reuși să fie cel mai bun, mai ales într-o societate concurențială, dar fără loialitate și spirit critic în actul concurenței? Din ce cauză îi este dat prietenului nostru să încerce și complexul părinților încuiați la minte, șablonați existențial? El este un consumist notoriu și alergic la sfaturi moralizatoare, stereotipii sterile, dorindu-și cu orice preț aur de original. Dar de ce toate astea?”[9]. Dacă nu am făcut asta până acum, să o facem de acum. A sosit momentul să fim alături de tinerii noștri.

            Hristos a fost foarte delicat cu tinerii și i-a înțeles. De asta îmi place Hristos, pentru că El a fost și este un „DELICAT”. Să fim delicați cu ei și noi, să încercăm să le înțelegem zbuciumul sufletesc, să-i îmbrățișăm și să-i ascultăm. Azi poate își aprind o lumânare în noaptea de Înviere, dar mâine își pot aprinde viața de lumina lui Hristos.

Să nu uităm că noi suntem învățători. Spunea Părintele Stăniloae, despre misiunea profetică a Mântuitorului, ceva și despre misiunea de învățător / profesor, Aceasta este una din misiunile culminante în lume „nu întrucât învățătorul descoperă o lume impersonală de idei și cunoștințe tehnice, ci întrucât se apleacă asupra unui suflet cu dragoste, făcându-l să crească până la înălțimea sa [a învățătorului, a profesorului n.n.], întrucât îi comunică nu lucruri exterioare, ci pe sine însuși, urmărind o identificare de destin cu ucenicul său, o ridicare a lui în «spațiul» cel mai lăuntric al său. E o lucrare din dragoste spre tot mai multă dragoste. Ea pornește din dragostea învățătorului, ca apoi, clipă de clipă, pe măsura ce de descoperă dragostea lui, să facă să se nască și cea a învățăcelului, legând printr-o dragoste tot mai adâncă cele două suflete și înființând un raport de totală înțelegere și negrăită comuniune între ele. Drumul învățăturii, ca adâncire a raportului între cele două persoane, este drumul spre comuniune, spre constituirea unei unități duale (Wirheit), fiind și drumul «mântuirii» uneia dintre cele două persoane, al creșterii ei la rang de subiect capabil de comuniune. Învățătorul e cel ce-și apropie mai strâns sufletul său de sufletul altuia, misiunea lui e slujba în favoarea umanității, a dezvoltării ei în fiecare ins. Deși în raportul învățător-învățăcel, primul are o poziție superioară, ultimul se simte la fel de fericit; nici cel dintâi nu observă în trăirea sa intimă și continuă superioritatea sa, nici cel din urmă inferioritatea sa. Fiecare uită de sine și vede numai pe celălalt atârnându-și tot rostul existenței de el; niciunul nu se simte dezavantajat. E o ierarhie fără distanță, fără mândrie și umilire. Dacă este o inegalitate funcțională, ea constituie pentru cel superior o obligație de slujire, nu un titlu de revendicări, iar la cel inferior ea e transformată în egalitate prin dragoste. Respectul se împreună cu dragostea. Astfel, raportul învățător-învățăcel e modelul desăvârșit al oricărei relații între ființele spirituale de grad deosebit”[10].

            Iată, ce dar minunat! Ce dar făcut nouă de Fiul lui Dumnezeu, acela de a fi învățători. Mântuitorul a dus la desăvârșire chipul învățătorului, al împreunării cuvântului cu dragostea[11]. Spunea, în continuare, Părintele Stăniloae că „dacă slujba de învățător e tot ce mai nobil pe pământ, fiind legată de lumină și având ca scop creșterea omului spiritual în dragoste și comuniune, ea e de la Dumnezeu. Învățătorul continuă pe Dumnezeu în opera de modelare a omului creat de El. la Dumnezeu este izvorul învățăturii și El singur are capacitatea de-a Se face însuși învățătorul desăvârșit al oamenilor, înființând între El și ei în formă perfectă raportul de Învățător și învățăcei”[12].

            Vom fi responsabili în fața lui Hristos de modul în care i-am tratat pe tineri. De aceea, închei printr-un cuvânt la care să medităm îndelung:

            „Tinerii sunt viitorul unei familii? Tinerii sunt viitorul unui popor. Tinerii sunt viitorul întregi lumi. Ei sunt purtătorii forței biologice menită să asigure continuitatea fizică a familiei, a poporului, a neamului omenesc. Dar în același timp tinerii sunt și purtătorii energiei sufletești capabile să preia valori viabile de la antecesori, să le sporească cu creații proprii și în condiții noi de viață, să asigure mersul înainte al lumii. Tineretul nu constituie numai o generație biologică, dar și istorică, în înțelesul că el aduce în circuitul vieții aptitudini și sensibilități noi, năzuințe spre cunoaștere și creație, spre înnoiri în toate domeniile de activitate. Tineretul e forța propulsivă a vieții, a istoriei. Fără tineri istoria ar încremeni în inerție. Viața ar stagna, ar fi curmată orice mișcare spre viitor. Tineretul constituie acea forță motrică capabilă să împiedice anchilozarea și să imprime istoriei o dinamică tinzând spre forme de viață din ce în ce mai evoluate. În general tineretul a fost întotdeauna și pretutindeni prețuit ca factorul în care oamenii își concentrau toate nădejdile lor de mai bine”[13].

           

---

[1] Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Îndumnezeirea maidanului, Editura Agnos, Sibiu, 2008, p. 113.

[2] Ovidiu Bârsan, Gânduri neastâmpărate. Iscodiri, deslușiri și temeri care ne privesc, Doxologia, Iași, 2018, p. 122.

[3] Ibidem, p. 120.

[4] Ibidem, p. 121.

[5] † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Evanghelia slavei lui Hristos. Predici la Duminicile de peste an, Basilica, București, 2016, p. 284.

[6] Pr. Prof. Dr. Dumitru Belu, Chemări la slujire, ed. Andreiana / InfoArt Media, Sibiu, 2012, p. 162.

[7] Ovidiu Bârsan, op. cit., p. 121.

[8] Ibidem, pp. 120-121.

[9] Ovidiu Bârsan, op. cit., pp. 121-122.

[10] Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2013, pp. 264-265.

[11] Ibidem, p. 265

[12] Ibidem, p. 266.

[13] Pr. Prof. Dr. Dumitru Belu, op. cit., p. 158.