O prezentare pentru clasele V-VI despre pericolul dependențelor, explicată pe înțelesul copiilor prin exemple simple și imagini sugestive. Lecția arată cum ispita poate părea atractivă, dar duce la pierderea libertății, și îi încurajează pe elevi să aleagă binele, prietenii sănătoase și curajul de a spune „nu”.
Se afișează postările cu eticheta educatie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta educatie. Afișați toate postările
duminică, 10 mai 2026
luni, 16 martie 2026
Dependențele la tineri: droguri, alcool și ispită – o perspectivă creștină asupra libertății
Dependențele la tineri: droguri, alcool și ispită – o
perspectivă creștină asupra libertății
Pericolul
dependențelor din perspectivă creștină – între libertate și ispită
Trăim
într-o lume în care tentațiile sunt tot mai variate și mai atrăgătoare, mai
ales pentru tineri. Drogurile, alcoolul, fumatul, dar și dependența de
tehnologie sau presiunea grupului sunt realități tot mai prezente. Din
perspectivă creștină, toate acestea nu sunt doar probleme sociale sau medicale,
ci și probleme duhovnicești, pentru că ating însăși libertatea omului.
Ce
sunt dependențele și de ce sunt periculoase
Dependențele
apar atunci când omul pierde controlul asupra unui obicei sau asupra unei
substanțe. La început, ele pot părea inofensive sau chiar plăcute, dar în timp
devin o formă de robie.
Drogurile,
de exemplu, oferă o stare de euforie temporară, însă în spatele acestei
senzații se ascund:
·
pierderea controlului
·
degradarea sănătății
·
distrugerea relațiilor
·
dependența psihică și fizică
Creștinismul
ne învață că omul a fost creat pentru libertate, nu pentru dependență.
Prima
ispită – o lecție pentru toate timpurile
În cartea Facerii găsim prima ispită din istoria omenirii: Adam și Eva în Grădina Raiului. Șarpele nu vine cu o amenințare, ci cu o promisiune: „Veți fi ca Dumnezeu”. Fructul nu este respingător, ci:
·
plăcut ochilor
·
bun de mâncat
·
dorit pentru a da înțelepciune
Aceasta
este cheia înțelegerii: ispita nu se prezintă niciodată ca ceva rău, ci ca
ceva atrăgător.
De
ce răul pare frumos
Sfântul
Apostol Pavel spune în a doua epistolă către corinteni că: „însuși satana se
preface în înger de lumină.”
Aceasta
înseamnă că răul poate lua o formă:
·
frumoasă
·
convingătoare
·
aparent bună
La
fel se întâmplă și în viața de zi cu zi. Drogurile nu sunt prezentate ca
distrugătoare, ci ca:
·
„distracție”
·
„libertate”
·
„experiență nouă”
Dar
în realitate, ele duc la pierderea libertății.
Alte
forme de dependență în viața tinerilor
Nu
doar drogurile pot deveni periculoase. Există și alte forme de dependență:
Fumatul
și alcoolul
Deși
uneori sunt considerate „normale”, ele pot deveni obiceiuri care slăbesc voința
și afectează sănătatea.
Dependența
de tehnologie
Telefonul,
jocurile sau rețelele sociale pot consuma timpul și atenția, ducând la izolare
și lipsă de echilibru.
Presiunea
grupului și influența anturajului
Mulți
tineri ajung să facă lucruri greșite nu pentru că își doresc, ci pentru că vor
să fie acceptați.
Aici
apare o lecție importantă:
NU
ORICE ALEGERE POPULARĂ ESTE ȘI O ALEGERE BUNĂ.
Libertatea
adevărată
Din
perspectivă creștină, libertatea nu înseamnă să faci orice, ci să alegi binele.
Omul,
creat după chipul lui Dumnezeu, are:
·
demnitate
·
responsabilitate
·
capacitatea de a spune „nu” răului
Dependențele
distrug această libertate, transformând omul din stăpân în rob.
Cum
putem evita aceste pericole
Există
câteva căi simple, dar esențiale:
·
alegerea unor prieteni buni
·
implicarea în activități sănătoase
·
dialogul sincer cu familia
·
credința și rugăciunea
Toate
acestea întăresc voința și ajută omul să rămână liber.
Poate
cel mai important lucru de reținut este acesta:
Răul
nu vine la noi cu o față urâtă, ci cu una atrăgătoare.
Dar adevărata fericire nu se găsește în plăceri trecătoare, ci în viața
trăită în adevăr, echilibru și apropiere de Dumnezeu.
A
alege binele nu este o slăbiciune, ci cea mai mare dovadă de putere.
Două mesaje pentru tineri
miercuri, 7 ianuarie 2026
Anne Frank – Fata care a scris lumină în mijlocul întunericului
Anne Frank – Fata care a scris lumină în mijlocul
întunericului
Amsterdam,
vara anului 1942.
O
fetiță de treisprezece ani își primește de ziua ei un caiet mic, legat în
coperți roșii cu carouri, fără să știe că acel dar modest avea să devină una
dintre cele mai importante cărți din istoria omenirii.
Îl
deschide, zâmbește și scrie cu litere rotunde:
„Sper că vei fi un prieten bun pentru mine, Kitty.”
Așa
a început Jurnalul Annei Frank – o conversație cu un prieten imaginar, scrisă
dintr-un loc ascuns, într-un timp în care speranța era aproape un act de
rebeliune.
Anne
Frank s-a născut în 1929, la Frankfurt, într-o familie evreiască obișnuită,
iubitoare și modernă.
Dar
când naziștii au ajuns la putere, părinții ei, Otto și Edith Frank, au înțeles
repede că Germania nu mai era un loc sigur.
Au
fugit în Olanda, sperând că acolo viața va continua normal.
Pentru
o vreme, așa a fost.
Anne
mergea la școală, râdea cu prietenele, visa să devină scriitoare.
Dar
în 1940, Germania a invadat Olanda, iar legile antievreiești au început să
apară una după alta, tăind din libertate cu precizia rece a unui cuțit:
evreii
nu mai aveau voie în parcuri, în cinematografe, la școală, nu mai aveau voie să
meargă cu tramvaiul, să dețină afaceri, să trăiască la fel ca ceilalți.
Și,
treptat, au început să dispară.
Când
sora Annei, Margot, a primit ordinul de deportare către un „lagăr de muncă”,
familia Frank a știut că trebuie să dispară și ea – dar nu în moarte, ci în
ascundere.
Anexa
secretă
Pe
6 iulie 1942, familia Frank s-a refugiat într-un loc ascuns în spatele biroului
unde lucra Otto Frank, pe Prinsengracht 263 – o clădire din centrul
Amsterdamului.
O
ușă secretă, mascată de o bibliotecă rotativă, ducea către „anexa secretă”: o
serie de camere mici, reci, unde aveau să trăiască ascunși peste doi ani.
În
acele încăperi tăcute, Anne a început să scrie.
Scria
în fiecare zi, despre tot – despre frică, despre foame, despre zgomotele
pașilor de afară care o făceau să tresară, dar și despre dragoste, visuri,
curiozitate, dorința de a trăi.
În
timp ce de afară se auzeau sirene, împușcături și pași de soldați, ea nota în
jurnal:
„În ciuda a tot ceea ce se întâmplă, eu cred
că oamenii sunt buni în adâncul inimii lor”.
Cum
poate o copilă să creadă asta, în mijlocul unui război care ucidea milioane?
Poate
pentru că Anne nu voia să lase ura să-i ucidă sufletul.
Sfârșitul
tăcerii
În
august 1944, cineva a trădat ascunzătoarea.
Gestapo-ul
a venit brusc, a spart tăcerea și a ridicat pe toți cei ascunși.
Anne,
sora ei și părinții au fost duși mai întâi la Auschwitz, apoi deportați în
Bergen-Belsen, un alt lagăr al morții.
În
primăvara anului 1945, când războiul era aproape terminat, Anne și Margot au
murit de tifos, într-un cort murdar, înconjurate de mii de trupuri fără viață.
Avea
doar 15 ani.
Câteva
luni mai târziu, lagărul a fost eliberat.
Doar
Otto Frank, tatăl ei, a supraviețuit.
Când
s-a întors la Amsterdam, a găsit jurnalul fiicei sale, salvat de o prietenă
care îl găsise după arestare.
A
citit paginile și a plâns – nu doar pentru ce pierduse, ci pentru ce lumina
rămăsese în acele rânduri.
A
decis să-l publice.
În
1947, a apărut prima ediție a „Jurnalului Annei Frank”, iar vocea acelei fete
care scrisese dintr-un colț de întuneric a început să străbată lumea întreagă.
Moștenirea
Annei Frank
De
atunci, milioane de oameni au citit jurnalul.
Unii
au plâns, alții au fost rușinați, alții au învățat ce înseamnă curajul tăcut al
unui copil care a știut să rămână om într-o lume care își pierduse umanitatea.
Casa
unde s-a ascuns familia Frank este astăzi muzeu – Casa Annei Frank –, un loc
unde vizitatorii merg în liniște, ating pereții și simt aerul greu al acelei
istorii.
Dar
poate cea mai mare moștenire nu este casa, nici cartea, ci credința Annei:
credința că binele există, chiar și atunci când este îngropat sub ruine.
Morala
Anne
Frank ne învață că lumina nu are nevoie de spațiu, ci de credință.
Că
și într-un pod întunecat, înconjurat de frică, poți scrie fraze care strălucesc
mai tare decât războiul.
Că
adevărata rezistență nu înseamnă ură, ci speranță.
Ea
nu a avut timp să devină femeie, dar a devenit conștiința unei lumi întregi.
Prin
cuvintele ei, și-a depășit moartea, și-a învins frica, și a dovedit că, uneori,
un creion și o inimă curată pot fi mai puternice decât o armată întreagă.
„Cine este fericit va face și pe alții
fericiți”.
Curajul
și credința sunt stelele care luminează chiar și cea mai neagră noapte.”
Sursa:
Facebook by Asmarandi
Alexandra
Ce
putem învăța de la Anne Frank?
1)
Puterea cuvintelor
Un
simplu jurnal a devenit o voce auzită de milioane de oameni. Scrisul poate
păstra adevărul viu.
2)
Speranța în vremuri grele
Chiar
și în pericol, Anne a scris:
„Eu
cred că oamenii sunt buni în adâncul inimii lor.”
3)
Curajul nu înseamnă lipsa fricii
Anne
s-a temut, dar nu a renunțat să spere.
4)
Fiecare copil/om contează
Deși
a trăit doar 15 ani, Anne a influențat o lume întreagă.
Morala
·
Lumina vine din interior.
·
Bunătatea este o formă de rezistență.
·
Cuvintele pot schimba lumea.
·
Nu vârsta contează, ci ce lași în urmă.
Poate
vă interesează și o altă poveste impresionantă: Povestea
Neerjei Bhanot
marți, 10 septembrie 2024
vineri, 24 mai 2024
vineri, 1 decembrie 2023
miercuri, 3 februarie 2021
Rugăciuni pentru elevi (V-VIII)
Rugăciuni pentru elevi (V-VIII)
Rugăciune înainte de începerea
lucrului
Doamne
Iisus Hristoase, am învățat din Evanghelia Ta că atunci când erai tânăr lucrai
smerit și cinstit. Dă-ne să prețuim și noi îndatorirea pe care o avem. Scapă-ne
de nepăsare și trândăvie. Dă-ne nouă bunăvoință și sârguință în efortul nostru.
Întărește-ne să lucrăm cu respect, sinceritate, dreptate și iubire. Și Te rugăm
să binecuvintezi mereu eforturile și lucrările noastre. Te rugăm să ne dai nouă
să înaintăm cu bucurie în lucrările noastre, ca să câștigăm cele de trebuință
și să-i ajutăm și pe alții.
Acestea
Ți le cerem, Doamne, având nădejde și încredere că vor fi întotdeauna cu noi
ajutorul și iubirea Ta. Amin.
Rugăciuni pentru sănătate
Doamne
Iisus Hristoase, Tu Care prin cuvânt poți să vindeci orice boală, Te rugăm să
ne păzești de orice rău și să ne dăruiești sănătate. Amin!
Doamne
Iisus Hristoase, Tu ești bunul nostru Creator. Ti ne-ai dăruit viața. Tu ne-ai
dat sufletul și trupul. Tu ești ocrotitorul sănătății și al vieții noastre. De
aceea Te rugăm, Doamne, scapă-ne de boală și păzește sănătatea noastră. Când ne
îmbolnăvim, dă-ne mângâiere, alinare, curaj, nădejde și însănătoșire grabnică. Pentru
că Tu ești Atotputernicul doctor al sufletelor și al trupurilor noastre,
Dumnezeule, iubitor de oameni și binefăcător al nostru. În Tine ne punem
nădejdea și preamărim numele Tău, pe care-L vom slăvi pururi, zi și noapte.
Amin!
Rugăciune în primejdii
Tatăl
nostru cel din ceruri, Tu ne-ai adus pe lume din marea Ta iubire și nu încetezi
să ne iubești și să Te-ngrijești de toate făpturile Tale. De aceea cerem cu
îndrăznire ocrotirea Ta. În fiecare zi suntem încercați de multe primejdii și
multe necazuri ni se pot întâmpla dacă Tu nu ne aperi.
De
aceea Te rugăm, Iubitorule de oameni, Doamne, să nu ne părăsești niciodată, ci
să fii pururi cu noi, ajutător, apărător și ocrotitor. Te rugăm păzește-ne și
ne izbăvește de primejdii, pentru ca pururea să-Ți mulțumim și să Te slăvim din
adâncul inimii. Amin!
Rugăciuni pentru părinți
Tatăl
nostru cel din ceruri, Îți mulțumim că ne-ai dăruit părinți care ne iubesc atât
de mult, se ostenesc și au grijă de noi pentru binele nostru. Te rugăm, Doamne,
să-i păzești întotdeauna și să fii milostiv cu ei, să le dăruiești sănătate,
mulțumire și toate bunătățile iubirii Tale. Luminează-ne să-i putem cinsti,
să-i ascultăm, să nu-i întristăm să-i ajutăm
cât putem, să nu facem nimic în ascuns. Ajută-ne să fim cuminți în
familie și să Te iubim pe Tine pentru a preamări întotdeauna sfânt numele Tău.
Amin.
Doamne
Sfinte, Împărate al cerului și al pământului, caută din înălțimea Sfântului Tău
locaș cu milă și îndurări asupra casei noastre. Dă sănătate și toate cele bune
tatălui și mamei, ca să poată îngriji de noi și de toți ai casei noastre, și ne
ajută și nouă tuturor ca să facem cele bune și plăcute Ție. Amin.[i]
[i]
Carte de Rugăciuni pentru elevi - clasele V-VIII-, culegere: Dana Mera, ed.
Renașterea, Cluj-Napoca, 2001.
vineri, 12 iulie 2019
marți, 7 mai 2019
Misiune printre Tinerii „petrecăreți” din Noaptea de Înviere
Misiune printre Tinerii „petrecăreți”
din Noaptea de Înviere
Odată
cu Sfintele Paști televiziunile ne-au arătat fragmente din slujba săvârșită în
această noapte de la diferite biserici, dar și mulțime de tineri în baruri și
cluburi cu lumânarea pascală aprinsă pe masă, am putea spune lângă o țigară ori
un pahar de ceva... sau îmbrăcați mai „altfel”... Dar sunt tinerii care Îl
caută pe Dumnezeu.
Despre
acești tineri aș vrea să vorbesc. Cine sunt ei? Sunt tinerii care încă au un
gram de credință sau cum ar spune părintele Necula „buzele acestea care înjură,
care fumează, care scuipă, fetele astea care se dezbracă sunt totuşi trupuri
mirunse cu Taina Sfântului Mir, sunt oameni botezaţi, sunt oameni care într-un
fel sau altul fac parte din Trupul lui Hristos”[1].
Sunt ai Bisericii, ai lui Hristos. Sunt oameni cu povești de viață, „fiecare
dintre tinerii noștri are povestea lui de viață pe care ar împărtăși-o cu
cineva capabil să o asculte, însă noi, așa-zișii maturi, suntem prea plictisiți
sau importanță ca să mai ascultăm povești, darămite să mai dăm direcții de viață.
Într-un astfel de context, sufletul tânărului face cunoștință cu răzvrătirea împotriva
celui incapabil să-i acorde atenție. O răzvrătire ce se încearcă defulată în
discoteci sau cluburi, narcotice sau limbaj viciat etc., tocmai pentru a
demonstra că este suficient de matur ca să se gestioneze ființial singur. Uneori
însă pierzi enorm până să-ți dai seama că de unul singur nu-ți prea ies treburile,
că, de cele mai multe ori, te închizi ermetic în propria-ți suferință sau
nemulțumire, pozând într-un frustrat și complexat evident. Simți nevoia unui
sfătuitor sau a unui confident (i-aș spune mai degrabă părinte duhovnicesc) cu
care să începi să reclădești ce s-a dărâmat în propria-ți ființă”[2].
Tinerii
aceștia Îl caută pe Hristos sau, mai bine zis, Hristos îi caută pe acești
tineri. Și da, Hristos a înviat și pentru acești tineri. Poate mai mult pentru
unii ca ei decât pentru „unii care se credeau că sunt drepți și priveau cu
dispreț pe ceilalți” (Luca 18, 9). Cât încă tinerii vin și își aprind lumânarea
la Înviere există o speranță. Poate noi nu credem în ei, pentru noi ei pot fi
pierduți, pot fi păcătoși, dar nu și pentru Hristos – depinde cu ce ochi vrem
să-i privim – cu ochii lui Hristos sau cu ochii noștri omenești? „Odată, El, Hristos,
ne spunea: «căutați și veți afla» (Matei 7, 7), ceea ce înseamnă că, întotdeauna,
în exercițiul căutării stă ascunsă soluția salvatoare, că «nebunia» încăpățânării
de a încerca marea cu degetul își poate aduce mireasma nădejdii de mai bine sau
chiar Binele Însuși”[3]. Să-i
căutăm pe acești tineri așa cum i-ar căuta Hristos. Să-i privim fără aroganța
versatului într-ale vieții, ci cu harisma Duhului Sfânt[4].
Mântuitorul a iubit copiii. I-a binecuvântat și
le-a oferit Împărăția lui Dumnezeu cf. Marcu 10, 14. El a făcut nenumărate
minuni în legătură cu copiii și tinerii: a înviat pe fiica lui Iair (Marcu 5,
21-43, Matei 9, 18-26), a înviat pe fiul văduvei din Nain (Luca 7, 11-16) și pe
prietenul Său Lazăr (Ioan 11, 1-46), a eliberat de sub puterea demonică pe
băiatul demonizat (Marcu 9, 17-32) și pe fiica femeii cananeence (Matei 15,
21-28, Marcu 7, 24-30). A vindecat pe slujitorul sutașului (Matei 8, 5-13 și
Luca 7, 1-10) și a privit cu dragoste la tânărul bogat cf. Marcu 10, 21 și cu
îndurerare la tânărul din Pilda Fiului Risipitor cf. Luca 15, 11-32, ajuns în
mocirla păcatelor. A vindecat-o pe femeia cu scurgere de sânge de 12 ani despre
care am putea spune că era tânără, conform legilor medicale, „dar care murea
lent, în fiecare zi, prin hemoragia neîntreruptă din trupul ei”[5] (Luca 8,
43-48). A primit darul de mir de la femeia păcătoasă (Luca 7, 37-50) – o altă
tânără. De altfel, unul dintre apostoli era tânăr – Sfântul Evanghelist Ioan -.
De asemenea, unii dintre ucenicii
Sfântului Apostol Pavel erau
tineri: Tihic, Trofim, Terţiu,
Timotei şi Tit. De aici înțelegem că Mântuitorul „nu a rămas indiferent
față de tineri. Dimpotrivă le-a arătat interes și i-a învăluit în prețuirea și
dragostea Sa dumnezeiască [...] A privit cu îndurerare alunecările unora dintre
tineri, dar nu i-a părăsit și nici nu și-a pierdut niciodată încrederea în
posibilitățile lor refacere și reabilitare”[6].
Dacă Hristos a crezut în tineri, indiferent de
păcatele lor, cine suntem noi să nu fim alături de ei? Să credem în forța lor de
schimbare, în puterea lor de respira aer curat! „Dar pentru aceasta este nevoie
să urci muntele nevoințelor”[7]. Să
urcăm pe muntele nevoințelor ducându-i în rugăciune în fața lui Hristos, o
rugăciune care să ne mistuie și să căutăm să oferim răspunsuri și să căutăm răspunsuri
în mijlocul tinerilor. „Locul unde vom găsi marile răspunsuri nu este altul decât
în mijlocul tinerilor. Să nu ne amăgim cu poziționări periferice sau cu «fine»
observații de duzină referitoare la profilul tânărului. Ar fi cel mai bine să
coborâm în maidan și să-i privim în ochi pe acești «gangsteri», ba, mai mult,
să le scanăm sufletul și să-i provocăm înspre orizonturi mai senine, fără pic
de prejudecată. Strada arată altfel la firul ierbii decât din balcon”[8].
Rămâne
la latitudinea preoților, a noastră, a profesorilor de religie, a oamenilor Bisericii,
cum gestionăm această situație și cum să le vorbim tinerilor de iubirea lui
Hristos. Este cazul să ne întrebăm, acum mai mult ca niciodată: „Am făcut eforturi
să-i înțelegem fără să-i stigmatizăm sau să-i etichetăm drept incurabili? V-ați
întrebat de ce se moare în discoteci? Sau de ce se sting luminile în discoteci?
Ați încercat să înțelegeți complexul fetei fără prieten sau teama tânărului de
a nu reuși să fie cel mai bun, mai ales într-o societate concurențială, dar
fără loialitate și spirit critic în actul concurenței? Din ce cauză îi este dat
prietenului nostru să încerce și complexul părinților încuiați la minte, șablonați
existențial? El este un consumist notoriu și alergic la sfaturi moralizatoare,
stereotipii sterile, dorindu-și cu orice preț aur de original. Dar de ce toate
astea?”[9]. Dacă nu
am făcut asta până acum, să o facem de acum. A sosit momentul să fim alături de
tinerii noștri.
Hristos
a fost foarte delicat cu tinerii și i-a înțeles. De asta îmi place Hristos,
pentru că El a fost și este un „DELICAT”. Să fim delicați cu ei și noi, să
încercăm să le înțelegem zbuciumul sufletesc, să-i îmbrățișăm și să-i ascultăm.
Azi poate își aprind o lumânare în noaptea de Înviere, dar mâine își pot aprinde
viața de lumina lui Hristos.
Să nu uităm că noi suntem învățători.
Spunea Părintele Stăniloae, despre misiunea profetică a Mântuitorului, ceva și despre
misiunea de învățător / profesor, Aceasta este una din misiunile culminante în
lume „nu întrucât învățătorul descoperă o lume impersonală de idei și cunoștințe
tehnice, ci întrucât se apleacă asupra unui suflet cu dragoste, făcându-l să
crească până la înălțimea sa [a învățătorului, a profesorului n.n.], întrucât îi
comunică nu lucruri exterioare, ci pe sine însuși, urmărind o identificare de
destin cu ucenicul său, o ridicare a lui în «spațiul» cel mai lăuntric al său. E
o lucrare din dragoste spre tot mai multă dragoste. Ea pornește din dragostea
învățătorului, ca apoi, clipă de clipă, pe măsura ce de descoperă dragostea
lui, să facă să se nască și cea a învățăcelului, legând printr-o dragoste tot
mai adâncă cele două suflete și înființând un raport de totală înțelegere și
negrăită comuniune între ele. Drumul învățăturii, ca adâncire a raportului
între cele două persoane, este drumul spre comuniune, spre constituirea unei
unități duale (Wirheit), fiind și drumul «mântuirii» uneia dintre cele două
persoane, al creșterii ei la rang de subiect capabil de comuniune. Învățătorul e
cel ce-și apropie mai strâns sufletul său de sufletul altuia, misiunea lui e
slujba în favoarea umanității, a dezvoltării ei în fiecare ins. Deși în
raportul învățător-învățăcel, primul are o poziție superioară, ultimul se simte
la fel de fericit; nici cel dintâi nu observă în trăirea sa intimă și continuă
superioritatea sa, nici cel din urmă inferioritatea sa. Fiecare uită de sine și
vede numai pe celălalt atârnându-și tot rostul existenței de el; niciunul nu se
simte dezavantajat. E o ierarhie fără distanță, fără mândrie și umilire. Dacă
este o inegalitate funcțională, ea constituie pentru cel superior o obligație
de slujire, nu un titlu de revendicări, iar la cel inferior ea e transformată
în egalitate prin dragoste. Respectul se împreună cu dragostea. Astfel,
raportul învățător-învățăcel e modelul desăvârșit al oricărei relații între
ființele spirituale de grad deosebit”[10].
Iată,
ce dar minunat! Ce dar făcut nouă de Fiul lui Dumnezeu, acela de a fi
învățători. Mântuitorul a dus la desăvârșire chipul învățătorului, al
împreunării cuvântului cu dragostea[11]. Spunea,
în continuare, Părintele Stăniloae că „dacă slujba de învățător e tot ce mai
nobil pe pământ, fiind legată de lumină și având ca scop creșterea omului
spiritual în dragoste și comuniune, ea e de la Dumnezeu. Învățătorul continuă pe
Dumnezeu în opera de modelare a omului creat de El. la Dumnezeu este izvorul
învățăturii și El singur are capacitatea de-a Se face însuși învățătorul desăvârșit
al oamenilor, înființând între El și ei în formă perfectă raportul de Învățător
și învățăcei”[12].
Vom
fi responsabili în fața lui Hristos de modul în care i-am tratat pe tineri. De
aceea, închei printr-un cuvânt la care să medităm îndelung:
„Tinerii
sunt viitorul unei familii? Tinerii sunt viitorul unui popor. Tinerii sunt
viitorul întregi lumi. Ei sunt purtătorii forței biologice menită să asigure
continuitatea fizică a familiei, a poporului, a neamului omenesc. Dar în același
timp tinerii sunt și purtătorii energiei sufletești capabile să preia valori viabile
de la antecesori, să le sporească cu creații proprii și în condiții noi de
viață, să asigure mersul înainte al lumii. Tineretul nu constituie numai o
generație biologică, dar și istorică, în înțelesul că el aduce în circuitul
vieții aptitudini și sensibilități noi, năzuințe spre cunoaștere și creație,
spre înnoiri în toate domeniile de activitate. Tineretul e forța propulsivă a vieții,
a istoriei. Fără tineri istoria ar încremeni în inerție. Viața ar stagna, ar fi
curmată orice mișcare spre viitor. Tineretul constituie acea forță motrică
capabilă să împiedice anchilozarea și să imprime istoriei o dinamică tinzând
spre forme de viață din ce în ce mai evoluate. În general tineretul a fost întotdeauna
și pretutindeni prețuit ca factorul în care oamenii își concentrau toate
nădejdile lor de mai bine”[13].
[1] Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Îndumnezeirea maidanului, Editura Agnos,
Sibiu, 2008, p. 113.
[2] Ovidiu Bârsan, Gânduri neastâmpărate. Iscodiri, deslușiri
și temeri care ne privesc, Doxologia, Iași, 2018, p. 122.
[3] Ibidem, p.
120.
[4] Ibidem, p.
121.
[5] † Daniel Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române, Evanghelia slavei lui
Hristos. Predici la Duminicile de peste an, Basilica, București, 2016, p.
284.
[8] Ibidem, pp.
120-121.
[10] Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului,
ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2013, pp. 264-265.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)