Sfatul animalelor din Ajunul
Bobotezei
Se
povesteşte că la Facerea Lumii, Dumnezeu a îngăduit animalelor să aibă o zi de
împăcare şi de sfătuire în ziua de Ajunul Bobotezei, când Domnul Iisus Hristos
Sa va boteza.
Anul
acesta de Ajunul Bobotezei lucrurile s-au petrecut astfel: dându-se rând vulpii
să vorbească, aceasta a spus:
-
Onorată adunare, cu durere vă aduc
vestea că toate minciunile şi vicleniile mele nu
mai fac două parale, deoarece oamenii mă întrec de o
mie de ori.
Adunarea
tăcu, semn că aprobat cele spuse de vulpe. Venind rândul porcului mistreţ
acesta grăi:
-
Are dreptate cumătra vulpe, căci în ziua
de azi, oamenii ne-au întrecut pe noi,
animalele sălbatice. Pe mine oamenii mă batjocoresc,
zicându-şi „porcule”, dar ei sunt mai porci decât mine, căci vorbesc cele mai
porcoase cuvinte şi nu mai au nicio ruşine!
Adunarea
încuviinţă părerea porcului şi dădu cuvântul lupului, care zise:
-
Vai, ce vorbe rele zic oamenii, şi fapte
rele fac, încât mi-e ruşine mie a le gări. Şi
se spune că noi suntem răpitori, dar unii oameni fac
mult mai rău decât noi; toată ziua nu fac altceva decât să se înşele unii pe
alţii. Unul se plângea odată, că nu mai are timp să se odihnească de atâtea beţii,
bătăi şi furturi.
Adunarea
aprobă cele spuse cumătrul lup şi dădu rândul la cuvânt lui Moş Martin, care
grăi astfel:
-
Care va să zică, eu sunt bătrân şi
cunosc bine pe om; că omul a mi greşit pe ici, pe
colea, este bine să i se treacă cu vedere, că, de. Cum
spune şi sfânta Carte, omul e supus greşelii şi dacă-şi cere iertare şi nu mai
face rău, Dumnezeu îl iartă. Dar să facă atâtea păcate mari, să se ucidă între
ei, sau mai rău, femeile să-şi omoare pruncii nenăscuţi, la noi, în rândul
animalelor nu s-a pomenit aşa ceva, încât ,ă îngrozesc şi nu-i a bună! O ştiu
de la un vânător care citea cu voce tare dintr-un ziar de câte grozăvenii se
pot ţine oamenii: bătăi, certuri, înjurături, vorbe ruşinoase, calomnii,
omoruri şi câte altele. Eu, care am apucat oameni care se respectau se ajutau,
vorbeau lucruri frumoase, mergeau la biserică şi păstrau poruncile lui Dumnezeu,
acum mă îngrozesc de ce aud că fac oamenii între ei.
Adunarea
aprobă cu durere şi fiecare avea lacrimi în ochi pentru fiinţa omenească căzută.
Astfel
s-a terminat adunarea şi sfatul de judecată al animalelor din Ajunul Bobotezei
din acest an. Dar oare, pentru ce am ascultat noi această poveste? Dacă
povestea cu sfatul animalelor reflectă o stare închipuită, neadevărată, a lumii
de azi, atunci cu toţii trebuie să ne bucurăm, dar dacă această povestire nu
este o născocire, ci o stare adevărată a noastră a oamenilor care trăim azi,
trebuie să ne dea de gândit adânc şi să ne schimbăm viaţa din temelie, mergând
pe drumul adevărat arătat nouă de Hristos, care este Calea, Adevărul şi Viaţa
în vecii vecilor!
(Istorioare moral-religioase,
antologie alcătuită de pr. V Dobrescu)[1]
[1] Daruri pentru tot anul - 12 istoriase cu şi
despre virtuţile creştine -, antologie alcătuită, prefaţată şi postfaţă de
Laura Chîlnicean, ed. Icona, Arad, 2012, pp. 24-27
