luni, 24 decembrie 2018

Povestea păsărilor din noaptea Crăciunului



Povestea păsărilor din noaptea Crăciunului


Cine ascultă sau citește cu atenţie o pildă nu va mai fi niciodată același, fiindcă ea îşi va croi singură drum către inima lui şi va doborî barierele din calea harului divin. Louis Cassels, un scriitor american creștin, azi în vârstă de 96 de ani, a scris, cu mult timp în urmă, o istorioară legată de sărbătoarea Crăciunului. Povestea relatată de el, în fapt, o întâmplare cât se poate de adevărată, vine să ne transmită un mesaj simplu și pătrunzător: Adevărului nu i te poţi opune la nesfârșit, decât dacă ești nesincer ori viclean.
A fost odată ca niciodată un om care privea Crăciunul ca pe o mare nerozie. Era o persoană integră și binevoitoare, amabilă cu familia sa, cinstit în relațiile sale cu ceilalți oameni. Dar el nu credea în ceea ce Biserica propovăduia mai ales acum, în perioada Crăciunului, anume că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om. Și, de asemenea, era prea corect cu sine ca să pretindă că da, el totuși crede. „Îmi pare foarte rău că trebuie să te dezamăgesc”, i-a spus într-una din zilele premergătoare sărbătorii mult așteptate soției sale, care era o creștină practicantă foarte evlavioasă. „Dar pur și simplu nu înțeleg această învățătură că Dumnezeu a luat trup omenesc, făcându-Se la fel ca noi. Nu are nici un sens afirmația aceasta, cel puțin pentru mine.”
În noaptea de Crăciun, soția și copiii omului nostru au mers la slujba Liturghiei marelui praznic. Capul familiei a refuzat să-i însoțească. „M-aș simți ca un ipocrit”, s-a dezvinovățit. „Mai degrabă voi sta acasă. Dar nu am să dorm, ci voi sta treaz și vă voi aștepta”.
Curând după ce familia a plecat cu mașina spre biserică, a început să ningă cu fulgi mari. Bărbatul rămas acasă s-a dus la fereastră și privea rafalele de zăpadă devenite din ce în ce mai puternice.
„Dacă este Crăciun, e frumos să avem unul alb, cu multă nea”, și-a spus ca pentru sine după care s-a întors în fotoliul său așezat lângă șemineu și a început să-și citească ziarul. Câteva minute mai târziu a fost luat prin surprindere de o bufnitură. Aceasta a fost urmată repede de o alta și apoi de o alta.
Prima dată, bărbatul s-a gândit că cineva trebuie să fi luat la țintă cu bulgări de zăpadă fereastra sufrageriei unde stătea. Când a ajuns în fața ușii de la intrarea în casă pentru a-și da seama ce se întâmplase, el a găsit mai multe păsări înghesuite jalnic una într-alta din cauza viscolului. Fuseseră prinse de vremea rea și în căutare disperată de adăpost încercaseră să zboare la fereastra unde lumina era aprinsă. „Nu pot lăsa aceste păsărele să stea afară și să înghețe”, s-a gândit el. „Dar cum aș putea să le ajut?” Atunci și-a adus aminte de grajdul unde era ținut poneiul copiilor săi. 'Acest loc va oferi căldura mult așteptată și adăpostul perfect pentru păsările mele.”
„Dacă aș fi asemenea lor, aș reuși să le conduc la locul sigur...”
Și-a pus haina și s-a încălțat cu cizmele, călcând prin zăpada de acum înaltă până la șopron. A deschis larg ușa acestuia și a aprins lumina. Dar păsărelele nu au vrut să intre acolo. „Doar mâncarea le va atrage să intre aici”, s-a gândit repede omul. Așa încât bărbatul s-a întors pe grabă în casă pentru câteva bucățele de pâine pe care le-a împrăștiat pe zăpada proaspăt așternută, făcând o dâră de firimituri de acasă până la grajd. Spre mâhnirea lui, păsările nu au luat seama la resturile de pâine și au continuat să fâlfâie din aripi, neajutorate, în zăpadă. Atunci omul a încercat să le gonească spre staul umblând și agitând cu mâinile pentru a le arăta cumva unde trebuie să ajungă. Dar păsările s-au risipit în toate direcțiile, cu excepția celei dorite de om, grajdul cel luminat și călduros.
„Mă socotesc o făptură ciudată și înspăimântătoare”, și-a spus în barbă neputincios, „și nu întrevăd cum aș putea descoperi vreun mod prin care să le fac a avea încredere în mine. Doar dacă aș fi eu însumi o pasăre, asemenea lor, doar pentru câteva minute, poate că aș reuși să le conduc la locul sigur...”
Exact în acel moment clopotele bisericii au început să bată. Omul a stat tăcut pentru un timp, ascultând clopotele ce aduceau vestea bună a Crăciunului. Atunci el s-a aruncat în genunchi în zăpadă. „Acum înțeleg”, a șoptit. „Acum am priceput de ce a trebuit să faci asta, să Te faci om, la fel ca noi.”
Aceasta a fost Povestea de Crăciun scrisă cu mulți ani în urmă de Louis Cassels, istorioară adevărată care prezintă într-un mod simplu, dar deosebit de expresiv taina și mesajul Nașterii lui Hristos în lume.
Să ne gândim la cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care în prologul Epistolei către Evrei scria: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin proroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul pe Care L-a pus moștenitor a toate și prin Care a făcut și veacurile”.
Punctul culminant al legăturii Creatorului cu omul în Vechiul Testament a fost atins atunci când Dumnezeu a întocmit Legământ cu Moise, dând Legea pe Muntele Sinai. Dumnezeu Însuși S-a făcut părtaș acestui Legământ pentru noi, iar noi ne-am alăturat lui. Dar oamenii au păcătuit în continuare, încât Dumnezeu a ridicat profeți pentru a-i chema înapoi de la păcat, dar numai puțini au dat atenție trimișilor Divinității. Printr-unul dintre profeții de dinainte de Hristos, Osea, Dumnezeu spune că Israel a ajuns asemenea unei soții necredincioase care a săvârșit adulter mergând după dumnezei mincinoși. De-a lungul atâtor veacuri până la Hristos, Dumnezeu ne-a căutat cu iubire nesfârșită, dar noi am necinstit Legământul făcut cu El. Pentru aceea Ziditorul a fost nevoit să facă un alt Legământ, veșnic, cu umanitatea și „S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14).
Hristos, locul unde Dumnezeu este în maximă unire cu umanitatea
Mântuitorul Și-a vărsat sângele ca să ne convingă o dată pentru totdeauna să primim invitația de a redeveni poporul Lui. Căci pentru Sine ne-a chemat din neființă, spre a ne împărtăși de El, Care este Calea, Adevărul și Viața. Iisus Hristos este locul ­unde Dumnezeu Se află în maximă unire cu umanitatea.
Respingerea de acum a acestui Nou Legământ înseamnă păcatul refuzului suprem al iubirii lui Dumnezeu de care vorbește și Sfântul Evanghelist Ioan: „În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut; întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu l-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 10-12).
„Acum știu de ce a trebuit să faci asta”, scria Louis Cassels în Povestea lui de Crăciun. Și într-adevăr, Dumnezeu a trebuit să facă asta, a devenit om ca noi să înțelegem de ce contrar tuturor încercărilor posibile ale lui Dumnezeu pe parcursul întregului Vechi Testament, nu am înțeles mesajul Lui. Uneori, trebuie, după cum știm, să devii foarte intim cuiva pentru a te face înțeles de el. Crăciunul, Nașterea Domnului este momentul de apropiere absolută a lui Dumnezeu față de oameni pentru a-i face să priceapă ceea ce El dorește să le transmită.
La Crăciun, Dumnezeu spune pământenilor: „Poate Nașterea lui Hristos va atrage atenția lor”.
Dumnezeu vorbește acum pe „limba noastră” fiindcă Cuvântul a devenit trup. Haideți să-I dăm voie acestui Cuvânt să Se pogoare în inimile noastre.
(Traducere și adaptare de Augustin Păunoiu după Louis Cassels, A Christmas Parablehttps://www.catecheticalcentre.org)


joi, 20 decembrie 2018

Un nou material de sprijin pentru predarea Religiei



Un nou material de sprijin pentru predarea Religiei

           
            De pe site-ul ziarului Lumina, http://ziarullumina.ro/ghidul-pentru-profesorii-care-predau-religia-la-clasa-a-iv-a-140019.html, aflăm că la Editura BASILICA a Patriarhiei Române a fost publicată lucrarea Ghid pentru profesorii care predau disciplina școlară religie la clasa a IV-a. Propuneri de activități.
            Lucrarea face parte din Planul strategic pentru creșterea calității educației religioase, elaborat și implementat de Patriarhia Română încă din anul 2015.
            Unul din coordonatorii lucrării, dr. Ioan Popa-Bota, menționează că:
            Prezentul ghid a fost gândit ca un instrument de lucru în sprijinul profesorilor care predau disciplina religie la clasa a IV-a. Am urmărit să răspundem realității potrivit căreia programa școlară de religie pentru acest nivel a fost schimbată, începând cu anul școlar 2016-2017, prin aceea că s-a făcut trecerea de la programa centrată pe obiective la cea centrată pe formarea de competențe. În cadrul activității de coordonare am încercat, alături de colegi, să imprimăm un anumit grad de dinamism, o aducere în actualitate a modului de predare a religiei, cu o serioasă fundamentare biblică, patristică și liturgică. În același timp, fiecare autor a fost îndemnat să scrie liber, în stilul său specific, astfel încât profesorii de religie să poată alege activitățile care li se potrivesc, ca stil de predare. Faptul că fiecare conținut (lecție) din programă are trei variante diferite de abordare aduce un grad de diversitate în predare, activitățile putând fi realizate și prin coroborarea modulară, secvențială a elementelor din cele trei abordări, în funcție de alegerea profesorului. Ghidul a fost astfel conceput, încât să ofere elevilor ocazia de a-și dezvolta inteligența emoțională, capacitatea de proiecție în viitor a unor posibile situații, de a experia sentimentul empatic, de a face analogii de tip inter- și transdisciplinar.
                De asemenea, „noul ghid este conceput ca un posibil suport alternativ la manualele și auxiliarele didactice utilizate în procesul de învățământ, activitățile propuse conținând și anumite sugestii metodologice utile. Totodată, lucrarea apare în contextul în care actuala generație de elevi nu este pe deplin mulțumită cu metodele de predare și de evaluare care se limitează doar la asimilarea de informații și reproducerea mecanică a acestora. Colectivul de autori ai lucrării a înțeles acest lucru, încercând să ofere atât profesorilor de religie, cât și elevilor, un suport pentru încurajarea exprimării libere, pentru dezvoltarea creativității, a gândirii analitice și a celei critice”, mai informează ziarul Lumina[1].
            Ghidul se găsește la această adresă:
         Totodată, mai găsim:




[1] Alexandru Cuțchi, „Ghidul pentru profesorii care predau religia la clasa a IV-a”, în Ziarul Lumina, 15 Decembrie 2018, http://ziarullumina.ro/ghidul-pentru-profesorii-care-predau-religia-la-clasa-a-iv-a-140019.html, 19.11.2018.


marți, 4 decembrie 2018

luni, 26 noiembrie 2018

Nașterea lui Iisus (sceneta)



Nașterea lui Iisus

         Piesă religioasă adaptată pentru a fi prezentată în biserică sau pe scenă în cadrul serbărilor școlare. Sunt 12 personaje: Maica Domnului, Iosif, doi îngeri, steaua, păstorul, craii: Baltazar, Melchior și Gașpar, moș Crăciun și doi povestitori. Piesa este prezentată pe solee, iar personajele intră în scenă pe rând.
            Decorul: În fundal, un panou pe care este picată peștera cu animale. În fața panoului pe fân și paie stau Iosif și Maria cu Pruncul așezat în iesle (un coș de nuiele). Deasupra panoului, în dreptul Pruncului Iisus, o stea mare cu raze lungi care ajung până la iesle. Undeva, mai în față, ușor lateral, un foc (neaprins, sugerat de coceni, vreascuri, lanternă, celofan roșu), lângă care stă păstorul. Tot în față, dar în partea opusă sunt pregătiți îngerașii, steaua și cei trai crai. În fața acestui decor, cortina. Moș Crăciun și colindătorii intră de afară și se așază în fața cortinei lângă povestitori.
Recuzita: Maica Domnului – o cămașă lungă albă și pelerină albastră, ține în brațe Pruncul (o păpușă înfășată), iar pe capul ei și al pruncului – aureole. Iosif – cămașă lungă albă, pelerină maro. Îngerii – rochițe albe, aripi, coronițe din beteală argintie. Steaua – rochiță galbenă, împodobită cu beteală aurie, poartă în mână o stea mare. Păstorul – costum național. Craii – cămăși lungi legate la mijloc cu șnur împletit, iar pe cap coroane. Moș Crăciun – costum tradițional. Povestitorii – pantaloni negri, cămașă albă, papion.
(În fața cortinei sunt doi povestitori)
Povestitor 1: Când vine Zâna Iarnă, cu primii fulgi de nea
                        Se scutură din nori, de Sfinte Sărbători.
                        Povești cu îngerași, pentru copii poznași
                        Povești cu Sfinți Părinți, pentru copii cuminți
                        Povești cu Moș Crăciun, pentru copiii buni.
                        (Se aud colindători sunând din zurgălăi și colindând împreună cu Moș Crăciun).
                Moș Crăciun: Primiți colinda?
                (Povestitorii îi invită înăuntru. Aceștia intră colindând):
                Colind: Moș Crăciun.
                Povest. 2:            De ce sunt veseli toți acum? E sărbătoarea de Crăciun!
                                               E ziua în care ne-a sosit, din cer copilul, Sfânt Iubit;
                                               Pe drum numai colindători, în straie de sărbători
                                               Și pe la case din Ajun, umblă iubitul Moș Crăciun.
                M. Crăciun:        Am venit și-n seara asta, ca-n tot anul negreșit
                                               Să sărbătorim cu toții, praznicul cel Preamărit.
                                               (Unul dintre povestitori îi aduce un scaun lui Moș Crăciun și îi spune):
                Povest. 1:            Îl poftim pe Moș Crăciun să se așeze, și cu drag va povesti,
                                               Despre Nașterea cea Sfântă, ce lumea o va mântui.
                M. Crăciun:        A fost odată un copilaș, născut într-o livadă,
                                               În grajd, afară din oraș, și atât era de drăgălaș,
                                               Că mii și mii de îngerași s-au coborât să-l vadă.
                                               Și când era să se nască, ieșit-a în țară poruncă regească,
                                               Ca toți să meargă și să se-nscrie, înc etatea lor de obârșie.
                                               Și din Galileea, de la Nazaret, mergea și Maria cu Iosif cel drept
                                               Pân-la Vifleem orașul vestit, unde-și căutară loc pentru dormit
                                               Și unde Fecioara Maria L-a născut pe Hristos, Mesia.
                                               (Se deschide cortina, iar povestitorii și Moș Crăciun se retrag în stânga și-n dreapta).
                Îngerul 1 (dreapta): Dulce copilaș Ceresc, ce te naști pe lume,
                                                               Vino, noi Îți dăruim casa cea mai bună.
                Îngerul 2: (Stânga):         Dulce Copilaș Ceresc, Fiu de Maică Sfântă
                                                               Vino, cei ce te iubesc, cu iubire-ți cântă.
                Colind: Astăzi S-a născut Hristos.
                               (Îngerii vor lua pe rând pruncul în brațe de la Maica Domnului în timp ce recită).
                Îngerul 1:            O, ești frumos ca Adevărul, strălucitor și minunat,
                                               Ce-n limpezimea lui e veșnic, atotputernic și curat.
                Îngerul 2:            O, ești frumos ca și Iubirea, dumnezeiescul har mărit,
                                               Iubirea care ca și tine, e fără margini și sfârșit.
                Îngerul 1:            O, ești frumos cum e Nădejdea, din jertfa inimii fierbinți
                                               Ce pentru o clipă fericită, adună ani de suferinți.
                Îngerul 2:            O, ești frumos cum e Credința, curată și de neclintit,
                                               Mereu mai mare, mai frumoasă, dar cea dintâi până la sfârșit.
                Îngerul 1:             O, ești frumos ca Mântuirea, ce-a șters atât adânc alean,
                                               Și-arată veșnic mai frumoasă, din zi de zi, din an în an.
Îngerul 2:            O, ești frumos cum de frumoasă e numai Frumusețea Ta
                                               Mi-e sufletul pe veci Iisuse, robit și fermecat de ea.
Iosif:                     În fața Ta îmi plec ochii umezi, cu suflet copleșit de drag
                                               Strălucitoarea Ta frumusețe, uimit m-a îngenunchiat în prag.
                                               Și-mi uit și zbuciumul și lupta și-ntregul plânset dureros,
                                               Și te privesc uimit Iisuse, o ești frumos, așa frumos.
Maica Domnului (cu Pruncul în brațe): Ce nume scump ai Tu Iisuse, fiul sufletului meu,
                                                                                              Mireasma ta dumnezeiască, îmi umple sufletul mereu.
                                                                                              Nimic pe lume nu mă-ncântă, nu mă vrăjesc și nu mă atrag
                                                                                              Comoara mea de veșnicie, ești numai Tu, Iisuse drag.
(Maica așează Pruncul în iesle).
                M. Crăciun:        Îngerii au coborât, la păstori de i-au trezit
                                               Îndemnându-i ca să meargă, pe Hristos și ei să-L vadă.
                Îngerul 1:             Treziți-vă păstori, vă aducem veste bună,
                                                Astăzi s-a născut Hristos, Mesia cel luminos.
                                                (Îngerii după ce trezesc păstorii, se așează jos în stânga și în dreapta ieslei).
                Păstorul:             Ciudat vis am mai visat, îndată ce m-am culcat
                                               Să mergem la Vifleem, pe Mesia să-L vedem.
                                               Parcă cerul s-a deschis, să mergem că nu e vis.
                                               Fraților, să ne grăbim, pe Mesia să-L găsim,
                                               Cu daruri să ne închinăm, bucurie să aflăm.
                Colind: Trei păstori.
                               (Păstorul merge la iesle și pune darul său lângă Prunca, apoi se așază lângă îngerași. În acest timp apare Steaua).
                Povest. 2:            Iată că și Steaua pe cer strălucește
                                               Și din răsărituri la toți povestește:
                                               Că aici în lume sub un cer frumos,
                                               S-a născut Domnul (Iisus) Hristos....
                Steaua:                Sunt Steaua ce-a răsărit, pe bolta cea cerească
                                               Nașterea lui Iisus Hristos, la toți să o vestească.
                Colind: Steaua sus răsare (strofele 1, 2 și 3).
                                               (Steaua aduce în scenă pe cei trei crai).
                Baltazar:              Suntem trei magi călători, crai ca frații iubitori
                                                Din țări îndepărtate am plecat,
                                               După o stea ce s-a arătat, pe cerul înseninat,
                                               În Ierusalim cum am ajuns, steaua-n nori ni s-a ascuns.
                Melchior:            Și ne-a fost a ne plimba, prin oraș a întreba:
                                               Unde știți că S-a născut, un împărat de curând?
                                               Căci mult am călătorit și cu daruri am venit.
                Gașpar:                Când Steaua lui am zărit, lumea am călătorit
                                               După dânsa am venit, tocmai de la Răsărit.
                                               Vrem să mergem să-L vedem, daruri scumpe să Îi dăm
                                               Și Lui să ne închinăm.
                Povest. 1:            Auzind acestea, Irod împărat, pe crai îndată i-a chemat
                                               Întrebându-i curios de nașterea lui Hristos
                                               Rugându-i să-i dea de știre, să meargă și el să se-nchine.
                Povest. 2:            De la Irod dacă au plecat, steaua iar s-a arătat
                                               Din oraș dacă au ieșit, steaua iar li s-a ivit.
                Steaua:                Crailor, mă veți urma, drumul eu voi lumina,
                                               La sălașul lui Crăciun, unde-i născut Domn Preabun.
                Povest. 1:            Și-au mers pân’ce Steaua a stat, unde-a fost Iisus culcat:
                                               În staulul oilor, lângă ieslea boilor,
                                               Ieslea îi era culcușul, fân și paie așternutul.
                                               Mieii, blând spre el suflau și căldură îi dădeau
                                               Iar îngerașii-i cântau.
                Colind: Trei Crai de la Răsărit.
                Povest. 2:            Daruri scumpe i-au adus și înaintea Lui le-au pus
                                               Aur, smirnă și tămâie, cum în Sfânta Carte scrie.
                Baltazar:              Doamne, Împărate sfinte, aducem a noastră.
                                               De la noi ca să primești aceste daruri cerești.
                Melchior:            Eu Melchior mă numesc și tămâie-ți dăruiesc.
                Gașpar:                Eu Gașpar mă numesc și smirnă îți dăruiesc.
                Baltazar:              Eu Baltazar mă numesc, aur eu îți dăruiesc.
                               (Craii, după ce oferă darurile și se închină, se vor așeza jos lângă îngeri).
                Povest. 1:            După ce s-au închinat, craii au mers și s-au culcat,
                                               Un înger s-a arătat și în vis sfat lor le-a dat:
                Îngerul 1:             Sunt îngerul Rafael și trimis de Dumnezeu,
                                               Ascultați ce vă spun eu:
                                               Voi spre casă când plecați, pe altă cale să apucați,
                                               Știre lui Irod nu-i dați, căci el nu e bucuros,
                                               De nașterea lui Hristos.
                Povest. 2:            Craii s-au întors acasă, cu vestea cea mai frumoasă,
                                               Și înapoi când au purces, pe altă cale au mers,
                                               Precum le-a fost lor zis, de înger noaptea în vis.
                M. Domnului:   Culcă-te, copilul meu, dăruit de Dumnezeu,
                                               Culcă-te pe fân uscat, de noi toți înconjurat.
                                               Peștera se face casă, ieslea leagăn de mătasă,
                                               Unde Te-ai născut plat, fiule de Împărat.
                Povest. 1:            Nașterea lui Iisus Hristos fericită, lui Irod i-a fost urâtă
                                               Nouă ne-e mult iubită, că-i de Dumnezeu ursită
                                               De aceea o mărim și așa noi glăsuim:
                Toți:      Pace peste tot să fie, între oameni bucurie,
                               Căci de-acum S-a născut, Domnul Sfânt pe acest pământ.
                Colind: Praznic luminos.
                M. Crăciun:        Se cuvine de Crăciun, tot omul să fie bun,
                                               Cei mai mici și cei mai mari, mai ales pruncii școlari
                                               Toți acum să ne adunăm, să mergem să colindăm,
                                               Pe Hristos ce S-a născut, într-o iesle-n așternut,
                                               Că acest Pruncuț frumos, s-a născut spre al nost’ folos,
                                               Să ne scape de pieire, să ne aducă fericire.
                Colind: În seara de Moș Ajuns.
                Toți:      Nașterea lui Hristos să vă fie cu folos,
                               La anul și la mulți ani![1]



[1] Din an în an. 77 de colinde și 7 scenete, ediția a IV-a îngrijită de preot Vasile D. Suciu, ed. Partoș, Timișoara, 2016, pp. 129-134.

Faceți căutări pe acest blog