miercuri, 7 ianuarie 2026

Botezul Domnului în Iordan

Anne Frank – Fata care a scris lumină în mijlocul întunericului

 



Anne Frank – Fata care a scris lumină în mijlocul întunericului

 

Amsterdam, vara anului 1942.

O fetiță de treisprezece ani își primește de ziua ei un caiet mic, legat în coperți roșii cu carouri, fără să știe că acel dar modest avea să devină una dintre cele mai importante cărți din istoria omenirii.

Îl deschide, zâmbește și scrie cu litere rotunde:

 „Sper că vei fi un prieten bun pentru mine, Kitty.”

Așa a început Jurnalul Annei Frank – o conversație cu un prieten imaginar, scrisă dintr-un loc ascuns, într-un timp în care speranța era aproape un act de rebeliune.

Anne Frank s-a născut în 1929, la Frankfurt, într-o familie evreiască obișnuită, iubitoare și modernă.

Dar când naziștii au ajuns la putere, părinții ei, Otto și Edith Frank, au înțeles repede că Germania nu mai era un loc sigur.

Au fugit în Olanda, sperând că acolo viața va continua normal.

Pentru o vreme, așa a fost.

Anne mergea la școală, râdea cu prietenele, visa să devină scriitoare.

Dar în 1940, Germania a invadat Olanda, iar legile antievreiești au început să apară una după alta, tăind din libertate cu precizia rece a unui cuțit:

evreii nu mai aveau voie în parcuri, în cinematografe, la școală, nu mai aveau voie să meargă cu tramvaiul, să dețină afaceri, să trăiască la fel ca ceilalți.

Și, treptat, au început să dispară.

Când sora Annei, Margot, a primit ordinul de deportare către un „lagăr de muncă”, familia Frank a știut că trebuie să dispară și ea – dar nu în moarte, ci în ascundere.

Anexa secretă

Pe 6 iulie 1942, familia Frank s-a refugiat într-un loc ascuns în spatele biroului unde lucra Otto Frank, pe Prinsengracht 263 – o clădire din centrul Amsterdamului.

O ușă secretă, mascată de o bibliotecă rotativă, ducea către „anexa secretă”: o serie de camere mici, reci, unde aveau să trăiască ascunși peste doi ani.

În acele încăperi tăcute, Anne a început să scrie.

Scria în fiecare zi, despre tot – despre frică, despre foame, despre zgomotele pașilor de afară care o făceau să tresară, dar și despre dragoste, visuri, curiozitate, dorința de a trăi.

În timp ce de afară se auzeau sirene, împușcături și pași de soldați, ea nota în jurnal:

 „În ciuda a tot ceea ce se întâmplă, eu cred că oamenii sunt buni în adâncul inimii lor”.

Cum poate o copilă să creadă asta, în mijlocul unui război care ucidea milioane?

Poate pentru că Anne nu voia să lase ura să-i ucidă sufletul.

Sfârșitul tăcerii

În august 1944, cineva a trădat ascunzătoarea.

Gestapo-ul a venit brusc, a spart tăcerea și a ridicat pe toți cei ascunși.

Anne, sora ei și părinții au fost duși mai întâi la Auschwitz, apoi deportați în Bergen-Belsen, un alt lagăr al morții.

În primăvara anului 1945, când războiul era aproape terminat, Anne și Margot au murit de tifos, într-un cort murdar, înconjurate de mii de trupuri fără viață.

Avea doar 15 ani.

Câteva luni mai târziu, lagărul a fost eliberat.

Doar Otto Frank, tatăl ei, a supraviețuit.

Când s-a întors la Amsterdam, a găsit jurnalul fiicei sale, salvat de o prietenă care îl găsise după arestare.

A citit paginile și a plâns – nu doar pentru ce pierduse, ci pentru ce lumina rămăsese în acele rânduri.

A decis să-l publice.

În 1947, a apărut prima ediție a „Jurnalului Annei Frank”, iar vocea acelei fete care scrisese dintr-un colț de întuneric a început să străbată lumea întreagă.

Moștenirea Annei Frank

De atunci, milioane de oameni au citit jurnalul.

Unii au plâns, alții au fost rușinați, alții au învățat ce înseamnă curajul tăcut al unui copil care a știut să rămână om într-o lume care își pierduse umanitatea.

Casa unde s-a ascuns familia Frank este astăzi muzeu – Casa Annei Frank –, un loc unde vizitatorii merg în liniște, ating pereții și simt aerul greu al acelei istorii.

Dar poate cea mai mare moștenire nu este casa, nici cartea, ci credința Annei: credința că binele există, chiar și atunci când este îngropat sub ruine.

Morala

Anne Frank ne învață că lumina nu are nevoie de spațiu, ci de credință.

Că și într-un pod întunecat, înconjurat de frică, poți scrie fraze care strălucesc mai tare decât războiul.

Că adevărata rezistență nu înseamnă ură, ci speranță.

Ea nu a avut timp să devină femeie, dar a devenit conștiința unei lumi întregi.

Prin cuvintele ei, și-a depășit moartea, și-a învins frica, și a dovedit că, uneori, un creion și o inimă curată pot fi mai puternice decât o armată întreagă.

 „Cine este fericit va face și pe alții fericiți”.

Curajul și credința sunt stelele care luminează chiar și cea mai neagră noapte.”

Sursa: Facebook by Asmarandi Alexandra

 

Ce putem învăța de la Anne Frank?

1)      Puterea cuvintelor

Un simplu jurnal a devenit o voce auzită de milioane de oameni. Scrisul poate păstra adevărul viu.

2)      Speranța în vremuri grele

Chiar și în pericol, Anne a scris:

„Eu cred că oamenii sunt buni în adâncul inimii lor.”

3)      Curajul nu înseamnă lipsa fricii

Anne s-a temut, dar nu a renunțat să spere.

4)      Fiecare copil/om contează

Deși a trăit doar 15 ani, Anne a influențat o lume întreagă.

Morala

·         Lumina vine din interior.

·         Bunătatea este o formă de rezistență.

·         Cuvintele pot schimba lumea.

·         Nu vârsta contează, ci ce lași în urmă.

Poate vă interesează și o altă poveste impresionantă: Povestea Neerjei Bhanot

 

duminică, 14 decembrie 2025

Sfintele Taine în viața creştinilor - Clasa a VII-a

 

Sfintele Taine în viața creştinilor

 

Ideile principale ale textului:

·         Lucrarea mântuitoare a lui Hristos continuă în Biserică prin Duhul Sfânt, prin intermediul Sfintelor Taine.

·         Sfintele Taine sunt lucrări sfințitoare prin care primim harul lui Dumnezeu, ne integrăm în Biserică și sfințim momentele importante ale vieții.

·         Sunt șapte Sfinte Taine, corespunzătoare celor șapte daruri ale Duhului Sfânt.

·         Taine absolut necesare mântuirii:

o    Botezul – ne face creștini, prin intrarea în Biserică, în numele Sfintei Treimi.

o    Mirungerea – activează și întărește darurile primite la Botez.

o    Spovedania – oferă iertarea păcatelor prin mărturisire sinceră.

o    Împărtășania (Euharistia) – unirea cu Hristos prin Trupul și Sângele Său.

·         Taine care sfințesc momente și slujiri din viață:

o    Cununia – sfințește unirea dintre bărbat și femeie în iubire, după modelul lui Hristos și al Bisericii.

o    Hirotonia – consacră slujitorii Bisericii (diacon, preot, arhiereu).

o    Maslul – aduce vindecare sufletească și trupească și iertarea păcatelor.

·         Toate Sfintele Taine sunt necesare pentru mântuire, fiecare reprezentând o etapă pe drumul vieții creștine.

·         Viața creștinului este o viață trăită cu Hristos și în Hristos, prin lucrarea Duhului Sfânt prezent în Sfintele Taine și în credincioși.

Planșe de desenat pentru Nașterea Domnului

   


      Vă pun la dispoziție un set de planșe dedicat Nașterii Domnului. Link pentru descărcare: https://drive.google.com/file/d/1QwjJHUzEToJh1iwagAIIVQEX7LA_QjFC/view?usp=sharing

20 de imagini de colorat despre Nașterea Domnului by Hrab Alexandru on Scribd

Primul Crăciun - Cartea Cărților

Nașterea Domnului - Desene animate - HQ

Biserica Nașterii Domnului (Betleem)



Biserica Nașterii Domnului (Betleem)[i]


            În anul 326, Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin poruncește zidirea unei biserici la Betleem cu altarul așezat deasupra peșterii unde S-a născut Pruncul Sfânt[1]. Planul noii bisericii avea o formă octogonală, frumos împodobită cu mozaicuri, ale căror fragmente se pot vedea și astăzi în biserica din Betleem.
            Fericitul Ieronim (†420) se retrage lângă peștera din Betleem unde traduce Sfânta Scriptură din ebraică și greacă în limba latină, versiune cunoscută sub numele de Vulgata. Peștera lui Ieronim se află acum sub Biserica romano-catolică „Sfânta Ecaterina” (ridicată în 1881), iar în fața locașului se ridică o statuie Fericitului scriitor bisericesc.
            În anul 527, pe tronul imperiul Bizantin urcă Justinian cel Mare care va reface locașul distrus de samarinenii nemulțumiți de drepturile primite în bătălia de la Nablus din 529[2]. Biserica va fi înzestrată cu ornamentații noi, coloane din secolul al IV-lea, în număr de 44, reașezate pe patru rânduri, susțin tavanul, sfântului locaș.
            Cu mici modificări, Biserica din Betleem se păstrează până astăzi. Cu o lungime de 60 m și 30 m înălțime, iar bolta lucrată din lemn, a fost refăcută după un incendiu din 1842[3]. Altarul principal al bisericii aparține ortodocșilor, străjuit de o catapeteasmă deosebită lucrată în lemn poleit cu aur în 1764, iar cel din partea stângă aparține armenilor. În partea dreaptă a altarului, pelerinii se pot închina la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – „Betleemița”. Peștera unde S-a născut Hristos se află sub altar și are formă dreptunghiulară, lungă de 12 m și lată de 3 m. interiorul este susținut de grinzi metalice și asigurat cu învelișuri din materiale rezistente contra incendiilor. Peștera este străjuită de mai multe candele din argint care ard necontenit, iar pardoseala este făcută din marmură. În partea de răsărit a peșterii se află locul Nașterii Domnului, sub masa unui altar ortodox, marc de o stea din argint donată în 1717, deasupra căruia se găsesc 15 candele din argint: 6 ale ortodocșilor, 5 ale armenilor și 4 ale catolicilor[4]. La coborârea în peșteră (care se face pe partea dreaptă a altarului ortodox), jos pe partea stângă se află altarul ieslei, locul unde a fost așezat Iisus după naștere. Din absida dreaptă, niște trepte dau într-o curte interioară, care face legătură cu reședința exarhului Bisericii Nașterii Domnului din Betleem. În dreapta curții interioare se află o peșteră unde au fost înmormântați pruncii uciși de Irod. În această grotă se află și moaștele unor părinți uciși de perși în 614.
            În anul 614, perșii conduși de Kosroe cuceresc Țara sfântă și distrug locașurile sfinte, iar viețuitorii din mănăstiri vor fi martirizați.
            O tradiție spune că perșii ajungând în Biserica Nașterii Domnului au dorit să o distrugă, dar văzând pe pereți mozaicul ce prezenta închinarea magilor îmbrăcați în haine persane, aceștia cruță locașul. Mai târziu, la venirea arabilor, se vor încheia diferite înțelegeri între aceștia și creștinii din Betleem. Biserica Nașterii Domnului trece în stăpânirea latinilor.
            De Crăciun în anul 1100, în Biserica Nașterii Domnului va fi încoronat rege Balduin de Flandra. Locașului i se vor face noi reparații, care au cuprins mozaicurile, acoperișul și tavanul acestuia. Până astăzi pot fi văzute fragmente din vechiul mozaic interior. În ciuda confruntărilor dintre arabi și cruciați, nu s-au produs pagube asupra bisericii. În 1515 Palestina a intrat sub dominația otomană.
            În timpul dominației otomane s-a adăugat în partea de sus, la ușa principală pe care se intră în biserică, un brâu de piatră, pentru a se împiedica accesul călare al necredincioșilor. Deasupra ușii se află cinci rânduri de blocuri din piatră, care umplu locul dintre arcada construită de cavalerii cruciați (secolul al XI-lea) și poarta mică din secolul al XVI-lea, ce poartă numele de „Ușa smereniei”.
            În anul 1869 a izbucnit un incendiu care a cuprins părți semnificative din interiorul bisericii. Mobilierul din peșteră a fost refăcut după această dată.




[1] Pr. David Pristavu, Betleem Biserica Nașterii, Ierusalim, 2008, p. 16.
[2] Ibidem, p. 21.
[3] Ibidem, p. 32.
[4] Ibidem, p. 40.



[i] Diac. Dr. Andrei-Mihai Zaieț, Ghidul pelerinilor în Țara Sfântă, Peninsula Sinai și Iordania, ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2016,  pp. 131-135.






















sâmbătă, 15 noiembrie 2025

luni, 3 noiembrie 2025

Simbolul credinței – clasa a VIII-a - întrebări de recapitulare

 



Simbolul credinței  – clasa a VIII-a

 

1. Cine ne-a dăruit învățătura de credință creștină despre Dumnezeu?

a) Sfinții Apostoli

b) Domnul nostru Iisus Hristos

c) Duhul Sfânt

d) Biserica

2. Cum se numește prima mărturisire de credință formulată de Sfinții Apostoli?

a) Crezul niceean

b) Simbolul apostolic

c) Simbolul de credință

d) Evanghelia

3. De ce a fost necesară formularea clară și scrisă a mărturisirii de credință?

a) Pentru a fi tradusă în mai multe limbi

b) Pentru a fi mai ușor de memorat

c) Pentru a evita apariția ereziilor

d) Pentru a fi predată copiilor

4. Cum se numește în alt fel Simbolul de credință?

a) Dogma Bisericii

b) Crezul

c) Cuvântul Evangheliei

d) Porunca cea mare

5. Câte articole are Crezul?

a) 7

b) 8

c) 10

d) 12

6. Când și unde au fost stabilite primele articole ale Crezului?

a) La Sinodul I Ecumenic de la Niceea, anul 325 d.H.

b) La Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol, anul 381 d.H.

c) La Ierusalim, în timpul Apostolilor

d) În timpul împăratului Constantin cel Mare

7. Ce cuprind primele opt articole ale Crezului?

a) Întruparea și Învierea Domnului

b) Credința în Sfânta Treime

c) Învățăturile despre Biserică și Taine

d) Faptele Mântuitorului

8. Ce ne învață articolul întâi al Crezului?

a) Despre Duhul Sfânt

b) Despre Fiul lui Dumnezeu

c) Despre Dumnezeu Tatăl, Creatorul lumii

d) Despre Biserică

9. Ce a făcut Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor?

a) A venit pe pământ, S-a răstignit și a înviat

b) A trimis proroci în lume

c) A creat lumea din nimic

d) A scris Evangheliile

10. Ce reprezintă Crezul pentru credincioși?

a) O rugăciune de seară

b) O formulă de judecată

c) Mărturisirea dreptei credințe spre mântuire

d) Un text istoric al Bisericii

Darul, dovada iubirii noastre fata de Dumnezeu - fișă de lucru. Clasa a II-a


 


miercuri, 1 octombrie 2025

Iubirea, temeiul vieții - Clasa a VIII-a

   Părintele Dumitru Stănilaoie că Dumnezeu îl face pe om liber, iar omul gândește, dar de ce să mă supun altuia, de ce să mă supun lui Dumnezeu? Când el spune că Dumnezeu îl face pe om liber, nu înseamnă că omul este liber „fără Dumnezeu”, ci că adevărata libertate se descoperă în comuniune cu Dumnezeu, nu în despărțirea de El. Pentru Părintele Stăniloaie, omul este chipul lui Dumnezeu pentru că poate iubi liber. Dumnezeu nu vrea „supuși” ca niște sclavi, ci persoane libere care aleg iubirea. Dacă Dumnezeu ar fi impus ascultarea, omul ar fi doar o mașină morală, nu o persoană. De aceea, libertatea este darul prin care putem iubi — iar iubirea, ca să fie reală, trebuie să fie liberă. Supunerea față de Dumnezeu nu e o pierdere a libertății, ci o intrare în adevărata libertate. Pentru că atunci când omul se „eliberează” de Dumnezeu, ajunge de fapt robul propriei voințe, al egoismului, al patimilor. Dar când se supune lui Dumnezeu — adică acceptă iubirea și voia Lui — se eliberează de aceste lanțuri lăuntrice. Este ca o flacără: dacă rămâne în vatră, luminează și încălzește. Dacă vrea „independență” și sare afară, se stinge. Ascultarea de Dumnezeu nu e o formă de constrângere, ci un act de comuniune. Când omul se smerește, el nu se micșorează, ci se deschide infinitului lui Dumnezeu.

Clasa a IV-a: FIECARE OM ÎSI CAUTĂ PROPRIA CALE ÎN VIATĂ - Pilda Talanților animat

 


Faceți căutări pe acest blog