Neutralitatea religioasă nu înseamnă eliminarea Bisericii din spațiul public
Despre școală, libertatea de conștiință, cooperarea stat–culte și memoria istorică a educației și filantropiei
O fotografie de la deschiderea unui an școlar, în care alături de reprezentanți ai unei instituții publice apar și preoți, a devenit prilej pentru o afirmație categorică: dacă România este un stat neutru religios, instituțiile statului nu ar trebui să invite reprezentanți ai niciunei confesiuni. Afirmația pornește de la o premisă adevărată, dar îi atribuie neutralității un înțeles pe care legislația românească nu îl formulează astfel.
1. Ce înseamnă, juridic, neutralitatea religioasă?
România nu are religie de stat. Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă spune expres că statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee și că toate cultele sunt egale în fața legii și a autorităților publice. Dar același articol prevede și că autoritățile publice cooperează cu cultele în domeniile de interes comun și le sprijină activitatea.[1]
Așadar, dreptul românesc nu construiește neutralitatea ca pe o interdicție generală a contactului dintre instituțiile publice și culte. Constituția merge în aceeași direcție: cultele sunt autonome față de stat, dar se bucură de sprijinul acestuia; iar, în materia educației, statul asigură libertatea învățământului religios și garantează organizarea lui în școlile de stat.[2]
Acest lucru nu transformă România într-un stat confesional și nu oferă vreunui cult dreptul de a domina instituția publică. El arată însă de ce formula „statul este neutru, deci instituția nu cheamă pe nimeni de nicio confesiune” este prea simplă. Neutralitatea înseamnă imparțialitate, respectarea libertății de conștiință și absența constrângerii, nu ștergerea religiei din viața publică.
2. Școala publică: deschisă valorilor religioase, dar fără constrângere
Curtea Constituțională a României, în Decizia nr. 669/2014, a arătat că „școala trebuie să fie deschisă pentru idei și valori religioase”, dar a legat această deschidere de toleranță, respect reciproc, neutralitate și de libertatea reală a părinților și elevilor de a opta. Cu alte cuvinte, prezența dimensiunii religioase în școală nu este, prin ea însăși, incompatibilă cu Constituția; incompatibilă este constrângerea.[3]
Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 interzice discriminarea și prozelitismul religios în unitățile de învățământ. Este importantă exact formularea legii: textul interzice prozelitismul religios, nu proclamă o interdicție generală a oricărei prezențe sau manifestări religioase.[4]
La rândul său, Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar prevede că școlile funcționează independent de ingerințe politice sau religioase și interzice activitățile politice și prozelitismul religios. Independența instituțională față de un cult nu trebuie confundată cu interdicția oricărui dialog sau a oricărei activități religioase desfășurate în condiții legale.[5]
3. Ce am susținut în discuția de pe Facebook
În comentarii, ideea centrală pe care am susținut-o a fost că neutralitatea statului și cooperarea cu cultele nu se exclud. Am formulat, în esență, următorul răspuns:
„Se confundă neutralitatea statului cu excluderea religiei din spațiul public. Legea 489/2006 nu spune că, fiind neutre, instituțiile publice nu pot invita reprezentanți ai cultelor. Dimpotrivă, aceeași lege care consacră neutralitatea prevede cooperarea autorităților publice cu cultele în domenii de interes comun. Neutralitatea nu înseamnă ostilitate față de religie.”
Am subliniat și că simpla fotografie cu preoți la deschiderea anului școlar nu este suficientă pentru a demonstra o încălcare a legii. Pentru o concluzie juridică ar trebui cunoscute condițiile concrete: cine a solicitat momentul religios, cine l-a aprobat, dacă participarea a fost voluntară și dacă persoanele care nu doreau să participe au avut libertatea reală de a se retrage.
Un precedent instituțional relevant este Hotărârea CNCD nr. 706/2017. În acea cauză, Consiliul a recomandat ca activitățile religioase din școli să respecte libertatea de participare și a indicat rolul Consiliului de administrație în decizia de organizare; de asemenea, a apreciat că participarea obligatorie, fără acordul prealabil al părinților ori al elevilor majori și cu consecințe pentru neparticipare, poate constitui discriminare. Hotărârea trebuie citită ca precedent instituțional în contextul său, nu ca înlocuitor al legislației actuale.[6]
4. „Dacă ai chemat doar ortodocși, i-ai discriminat pe ceilalți”?
Nici această concluzie nu poate fi trasă automat. Ordonanța nr. 137/2000 definește discriminarea prin raportare la o deosebire, excludere, restricție sau preferință care are ca scop ori efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a unor drepturi. Prin urmare, simplul fapt că la un eveniment este prezent reprezentantul unui singur cult nu dovedește singur că alte persoane sau culte au fost lipsite de un drept.[7]
Contextul contează: dacă ar exista refuzul nejustificat al unei solicitări similare venite din partea altui cult, constrângerea elevilor, sancționarea neparticipării sau transformarea evenimentului într-un mijloc de recrutare religioasă, analiza ar fi alta. Dar nu putem transforma o fotografie într-o sentință juridică.
În același timp, nici directorul nu este un „stăpân” al școlii care poate face orice dorește. Conducerea unității funcționează în limitele legii, ale regulamentelor și ale competențelor Consiliului de administrație. Așadar, argumentul corect nu este „directorul poate invita pe cine vrea”, ci „o instituție publică poate coopera cu reprezentanții cultelor, dacă respectă cadrul legal, libertatea de conștiință și nediscriminarea”.
5. Dreptul părinților și libertatea celui care nu crede
Articolul 29 alin. (6) din Constituție garantează părinților și tutorilor dreptul de a asigura educația copiilor minori potrivit propriilor convingeri. Acest drept este esențial și trebuie luat în serios. Nimeni nu ar trebui obligat să se roage, să participe la un ritual sau să adopte o credință contrară propriilor convingeri.
Dar protejarea celui care nu dorește participarea religioasă nu cere dispariția religiei din spațiul public. Neutralitatea autentică trebuie să protejeze simultan libertatea celui care crede și libertatea celui care nu crede. Altfel, neutralitatea riscă să fie transformată într-o ideologie a excluderii.
6. Biserica și educația: o legătură mai veche decât statul modern
Discuția actuală despre școală și Biserică nu ar trebui purtată ca și cum cele două instituții s-ar fi întâlnit pentru prima dată în ultimii ani. Istoria educației pe teritoriile românești arată o implicare majoră a așezămintelor bisericești și mănăstirești în formarea culturii scrise, în pregătirea clericilor și dascălilor, în copierea și tipărirea cărților și în organizarea unor forme timpurii de învățământ.
Un exemplu emblematic este Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului, legată de Biserica „Sfântul Nicolae”. Muzeul care funcționează astăzi în acest ansamblu consemnează anul 1495 pentru zidirea școlii. Nu este corect să spunem că aceasta a fost prima școală de orice fel de pe actualul teritoriu al României - există atestări mai vechi ale unor școli -, dar ea rămâne unul dintre cele mai importante și mai vechi repere ale învățământului românesc, într-un cadru eclezial.[8]
La Mănăstirea Putna s-a dezvoltat, în secolele XV-XVI, un puternic centru cultural și o școală de muzică bisericească, caligrafie și arte ale manuscrisului. Mănăstirea nu a fost numai spațiu de cult, ci și loc de formare, creație și transmitere a culturii.[9]
De aceea, formularea istorică prudentă și corectă este că Biserica și instituțiile ecleziale s-au aflat între principalii întemeietori și susținători ai formelor timpurii de educație și cultură scrisă din spațiul românesc. A spune aceasta nu înseamnă a transforma istoria într-un argument pentru privilegii juridice în prezent, ci a recunoaște un fapt de civilizație.
7. Biserica, bolnițele și primele așezăminte spitalicești
Rolul instituțiilor religioase este vizibil și în istoria asistenței medicale. La Sibiu, complexul de pe actuala stradă a Azilului este legat de cea mai veche atestare documentară a unui spital de pe actualul teritoriu al României, din 1292. Patrimoniul municipal al Sibiului arată că Biserica Azilului și ordinul Sfântului Spirit organizau aici îngrijirea bolnavilor și săracilor.[10]
Este importantă o precizare: acest exemplu aparține creștinismului occidental medieval, nu Bisericii Ortodoxe. Tocmai această nuanță întărește argumentul istoric corect: instituțiile creștine au participat foarte devreme la organizarea asistenței medicale pe teritoriul actual al României.
În Țara Românească, Spitalul Colțea, inaugurat în 1704, s-a dezvoltat în cadrul unui ansamblu bisericesc și filantropic. Ministerul Sănătății îl prezintă drept primul așezământ medical din țară care funcționează neîntrerupt până în prezent. Relația dintre biserică, filantropie și îngrijirea bolnavilor este aici direct documentată.[11]
În Moldova, Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași a fost dat în folosință la 1 ianuarie 1757 și s-a dezvoltat în vecinătatea bisericii cu același nume. Istoricul oficial al spitalului amintește explicit tradiția bisericilor și mănăstirilor ca centre în jurul cărora s-au dezvoltat școli, tiparnițe și bolnițe.[12]
8. Neutralitatea nu cere amnezie istorică
Nimeni nu trebuie constrâns să creadă. Nimeni nu trebuie obligat să participe la o slujbă. Niciun elev nu trebuie discriminat pentru că este ortodox, catolic, protestant, musulman, aparține altei religii sau nu are nicio credință religioasă. Aceste principii nu sunt negociabile.
Dar tocmai de aceea este nevoie de o definiție corectă a neutralității. Statul neutru nu este statul care se preface că religia nu există și nici statul care rupe orice relație cu comunitățile religioase. Este statul care nu impune credința, nu favorizează nelegal un cult și nu discriminează, dar poate coopera cu cultele în condițiile legii.
Putem apăra libertatea copilului care nu dorește să participe la un moment religios fără să declarăm ilegală, prin simpla ei existență, prezența unui preot la o festivitate. Putem cere respectarea legii fără a transforma neutralitatea în ostilitate. Și putem discuta despre școala modernă fără să uităm că, înainte ca statul român modern să își construiască rețelele de școli și spitale, instituțiile bisericești și comunitățile religioase au avut un rol important în educație, cultură și filantropie.
Neutralitatea nu înseamnă amnezie istorică. Iar libertatea religioasă nu înseamnă dispariția religiei din spațiul public.
Notă editorială
Fotografia este folosită ca punct de plecare pentru o discuție juridică și istorică. Din imagine, luată singură, nu pot fi stabilite condițiile în care a fost organizat momentul religios, caracterul voluntar al participării sau existența unei eventuale discriminări. Articolul nu urmărește identificarea persoanelor din fotografie.
Bibliografie și surse
Legislație, jurisprudență și documente instituționale
1. Constituția României, art. 29 și art. 32 alin. (7), Camera Deputaților. https://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2
2. Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, art. 9, forma actualizată, Portal Legislativ. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/309283
3. Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, art. 11, forma actualizată, Portal Legislativ. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/309185
4. Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin O.M.E. nr. 5726/2024, art. 4, Portal Legislativ. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/289484
5. Curtea Constituțională a României, Decizia nr. 669 din 12 noiembrie 2014, Portal Legislativ. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/164914
6. O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, art. 2, forma actualizată, Portal Legislativ. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/256298
7. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Hotărârea nr. 706 din 6 decembrie 2017, Dosar 462/2017. https://www.cncd.ro/wp-content/uploads/2020/12/hotarare-706-17.pdf
Surse istorice și instituționale
8. Muzeul „Prima Școală Românească”, Brașov, prezentarea instituției și istoricul ansamblului. https://www.primascoalaromaneasca.ro/site/
9. Mănăstirea Putna, „Școala muzicală de la Putna”, prezentare istorică. https://www.putna.ro/ro/cuvinte-catre-tineri-nr-xv-2022-cuvinte-catre-tineri/Scoala-muzicala-de-la-Putna-148
10. Primăria Municipiului Sibiu, Patrimoniu: „Str. Azilului nr. 4” și „Medicina în Sibiu”. https://patrimoniu.sibiu.ro/cladiri2/azilului/472
11. Ministerul Sănătății, „Spitalul Clinic Colțea” - istoric. https://www.ms.ro/ro/unitati-sanitare/spitalul-clinic-coltea/
12. Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, „Istoric”. https://www.spitalspiridon.ro/index.php/spital/istoric-spital
Toate sursele online au fost consultate/verificate la 10 septembrie 2026.
[1] Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, art. 9 alin. (1)-(3).
[2] Constituția României, art. 29 alin. (5) și art. 32 alin. (7).
[3] Curtea Constituțională a României, Decizia nr. 669/2014, în special considerentele 20-22.
[4] Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, art. 11 alin. (1).
[5] Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin O.M.E. nr. 5726/2024, art. 4.
[6] Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Hotărârea nr. 706/06.12.2017, pct. 5.7-5.8 și dispozitivul hotărârii.
[7] O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, art. 2.
[8] Muzeul „Prima Școală Românească”, Brașov: prezentarea instituției consemnează zidirea școlii în anul 1495.
[9] Mănăstirea Putna, „Școala muzicală de la Putna”: prezentare privind centrul cultural și școala de psaltichie de la Putna.
[10] Primăria Municipiului Sibiu, Patrimoniu, „Str. Azilului nr. 4” și „Medicina în Sibiu”: atestarea spitalului din 1292 și legătura cu Ordinul Sfântului Spirit.
[11] Ministerul Sănătății, „Spitalul Clinic Colțea”: istoricul inaugurării din 1704 și al ansamblului medical.
[12] Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, „Istoric”: spitalul dat în folosință la 1 ianuarie 1757 și legătura cu Biserica „Sf. Spiridon”.
