De
ce îi deranjează pe unii religia? Pentru că Hristos este incomod. El nu vine să
ne confirme patimile și păcatele, ci să ne cheme la schimbare. Hristos ne
scoate din confortul egoismului și ne exorcizează de demonii lăuntrici ai urii,
mândriei, desfrânării, lăcomiei, minciunii și răutății. El ne cere să ne
lepădăm de omul cel vechi și să devenim oameni noi.
Hristos
nu îngrădește libertatea, ci o eliberează. Libertatea adevărată nu înseamnă să
faci orice dorești, ci să nu fii rob păcatului. El ne cere să iubim, să iertăm,
să fim cinstiți, să nu furăm, să nu mințim, să ne stăpânim patimile și să trăim
în adevăr.
Nu
toți cei care critică religia au aceleași motive, însă este evident că mesajul
lui Hristos rămâne incomod pentru o cultură care promovează adesea satisfacerea
imediată a dorințelor și relativizarea binelui și a răului. Hristos ne
amintește că vom da socoteală pentru viața noastră și că moartea nu este
sfârșitul, ci începutul întâlnirii cu Dumnezeu. Tocmai acest adevăr este greu
de acceptat pentru mulți.
Când
se încearcă scoaterea religiei din școală, nu este pusă în discuție doar o
disciplină, ci și unul dintre puținele spații în care copiii sunt învățați
despre iubire, iertare, responsabilitate, demnitate și sensul vieții. O
societate care renunță la formarea morală și spirituală riscă să piardă tocmai
reperele care o țin unită și umană.
Hristos
este incomod pentru că ne spune adevărul despre noi înșine. Dar tocmai acest
adevăr este începutul vindecării și al adevăratei libertăți.
De ce ora de Religie contează: înainte de a o critica,
trebuie să o cunoaștem
Este
trist să vezi cum oameni care nu cunosc aproape nimic despre disciplina Religie
își dau cu părerea despre ea și ajung chiar să susțină sesizări la Curtea
Constituțională, explicându-ne „cum stau lucrurile”.
Mulți
dintre cei care comentează nici măcar nu știu că în școlile din România se
studiază religie confesională, iar istoria religiilor este cu totul altceva.
Sunt două discipline diferite, cu obiective, conținut și metodologie distincte.
A le confunda demonstrează tocmai lipsa unei informări minime înainte de a
emite judecăți categorice.
Înainte
de a cere schimbarea unei discipline studiate de milioane de elevi, poate ar fi
mai înțelept să înțelegi despre ce este vorba. Dezbaterea este binevenită, dar
ea trebuie să pornească de la cunoașterea faptelor, nu de la prejudecăți sau
sloganuri.
Iar
un anumit partid politic ar face mai bine să se preocupe de propriile probleme
și de situația propriului președinte, în loc să transforme ora de Religie
într-o temă de confruntare politică. Educația copiilor merită mai mult decât
dispute ideologice și calcule electorale.
Religia
nu înseamnă doar acumularea unor informații despre credință. Ea înseamnă
formarea omului.
Într-o
lume în care copiii și tinerii sunt bombardați zilnic de informații, opinii și
modele de viață, ora de Religie rămâne unul dintre puținele spații în care se
vorbește despre iubire, respect, iertare, responsabilitate, adevăr și
demnitatea fiecărei persoane.
Studierea
religiei nu urmărește doar cunoașterea Bibliei sau a tradițiilor creștine, ci
dezvoltarea caracterului. Îi ajută pe elevi să înțeleagă cine sunt, care este
sensul vieții, de ce este important să facă binele și cum pot construi relații
bazate pe respect și iubire.
Marile
valori care au modelat cultura europeană – compasiunea, solidaritatea, grija
față de aproapele, dreptatea și libertatea – își au rădăcinile în tradiția
creștină. Fără cunoașterea religiei, înțelegerea istoriei, artei, literaturii
și identității noastre culturale rămâne incompletă.
Ora
de Religie nu este despre constrângere, ci despre dialog, reflecție și
libertatea de a pune întrebări. Este o invitație la descoperirea lui Dumnezeu
și, în același timp, la descoperirea propriei conștiințe.
O
societate are nevoie de oameni bine pregătiți profesional, dar și de oameni cu
principii. Iar educația adevărată nu formează doar minți strălucite, ci și
suflete frumoase.
„Înțelepciunea
este mai de preț decât mărgăritarele și toate comorile nu se pot asemăna cu
ea.” (Pildele lui Solomon 8, 11)
O prezentare pentru clasele V-VI despre pericolul dependențelor, explicată pe înțelesul copiilor prin exemple simple și imagini sugestive. Lecția arată cum ispita poate părea atractivă, dar duce la pierderea libertății, și îi încurajează pe elevi să aleagă binele, prietenii sănătoase și curajul de a spune „nu”.
Dependențele la tineri: droguri, alcool și ispită – o
perspectivă creștină asupra libertății
Pericolul
dependențelor din perspectivă creștină – între libertate și ispită
Trăim
într-o lume în care tentațiile sunt tot mai variate și mai atrăgătoare, mai
ales pentru tineri. Drogurile, alcoolul, fumatul, dar și dependența de
tehnologie sau presiunea grupului sunt realități tot mai prezente. Din
perspectivă creștină, toate acestea nu sunt doar probleme sociale sau medicale,
ci și probleme duhovnicești, pentru că ating însăși libertatea omului.
Ce
sunt dependențele și de ce sunt periculoase
Dependențele
apar atunci când omul pierde controlul asupra unui obicei sau asupra unei
substanțe. La început, ele pot părea inofensive sau chiar plăcute, dar în timp
devin o formă de robie.
Drogurile,
de exemplu, oferă o stare de euforie temporară, însă în spatele acestei
senzații se ascund:
·pierderea controlului
·degradarea sănătății
·distrugerea relațiilor
·dependența psihică și fizică
Creștinismul
ne învață că omul a fost creat pentru libertate, nu pentru dependență.
Prima
ispită – o lecție pentru toate timpurile
În
cartea Facerii găsim prima ispită din istoria omenirii: Adam și Eva în Grădina Raiului.
Șarpele nu vine cu o amenințare, ci cu o promisiune: „Veți fi ca Dumnezeu”. Fructul
nu este respingător, ci:
·plăcut ochilor
·bun de mâncat
·dorit pentru a da înțelepciune
Aceasta
este cheia înțelegerii: ispita nu se prezintă niciodată ca ceva rău, ci ca
ceva atrăgător.
De
ce răul pare frumos
Sfântul
Apostol Pavel spune în a doua epistolă către corinteni că: „însuși satana se
preface în înger de lumină.”
Aceasta
înseamnă că răul poate lua o formă:
·frumoasă
·convingătoare
·aparent bună
La
fel se întâmplă și în viața de zi cu zi. Drogurile nu sunt prezentate ca
distrugătoare, ci ca:
·„distracție”
·„libertate”
·„experiență nouă”
Dar
în realitate, ele duc la pierderea libertății.
Alte
forme de dependență în viața tinerilor
Nu
doar drogurile pot deveni periculoase. Există și alte forme de dependență:
Fumatul
și alcoolul
Deși
uneori sunt considerate „normale”, ele pot deveni obiceiuri care slăbesc voința
și afectează sănătatea.
Dependența
de tehnologie
Telefonul,
jocurile sau rețelele sociale pot consuma timpul și atenția, ducând la izolare
și lipsă de echilibru.
Presiunea
grupului și influența anturajului
Mulți
tineri ajung să facă lucruri greșite nu pentru că își doresc, ci pentru că vor
să fie acceptați.
Aici
apare o lecție importantă:
NU
ORICE ALEGERE POPULARĂ ESTE ȘI O ALEGERE BUNĂ.
Libertatea
adevărată
Din
perspectivă creștină, libertatea nu înseamnă să faci orice, ci să alegi binele.
Omul,
creat după chipul lui Dumnezeu, are:
·demnitate
·responsabilitate
·capacitatea de a spune „nu” răului
Dependențele
distrug această libertate, transformând omul din stăpân în rob.
Cum
putem evita aceste pericole
Există
câteva căi simple, dar esențiale:
·alegerea unor prieteni buni
·implicarea în activități sănătoase
·dialogul sincer cu familia
·credința și rugăciunea
Toate
acestea întăresc voința și ajută omul să rămână liber.
Poate
cel mai important lucru de reținut este acesta:
Răul
nu vine la noi cu o față urâtă, ci cu una atrăgătoare.
Dar adevărata fericire nu se găsește în plăceri trecătoare, ci în viața
trăită în adevăr, echilibru și apropiere de Dumnezeu.
A
alege binele nu este o slăbiciune, ci cea mai mare dovadă de putere.
Până unde trebuie să meargă bunătatea
unui profesor de religie în
relațiile cu elevii de la clasă?
Arhimandritul Teofil Părăian
Mai
întâi de toate, un profesor de religie trebuie să știe că-i profesor de religie
și să-și facă datoria. În ce sens? Să-i învețe pe elevi religie după programa
analitică pe care o are de la autoritatea bisericească sau de la autoritatea de
învățământ.
În
ceea ce privește învățătura, să-și facă lecțiile, să și le pregătească, să le
predea, să ceară ce lecțiile să fie învățate și să socotească religia ca
materia cea mai importantă, pentru că, de fapt este cea mai importantă. Dacă nu
înveți la fizică, la chimie, poate că nu-ți trebuie niciodată fizica sau chimia
în viață, dar religia oricum îți trebuie în viață. Religia este ceva ce îl
însoțește pe om în toate zilele vieții lui, până la moarte și la moarte și-apoi
bineînțeles că și-n veșnicie. Așa că un profesor de religie trebuie să fie
foarte serios.
Când
era eu elev la liceu și aveam religie – am învățat și eu religie la liceu, și
la gimnaziu, și la școala primară - , religia era prima în catalog: întâi era
religia, apoi româna, latina și ce mai studiam noi. Și-apoi urmau fizica,
chimia, matematica și celelalte.
Așa
că un profesor de religie trebuie să fie serios ca orice alt profesor… și să
nu-și închipui elevii că trebuie să aibă note mari la religie, că „doar e
religie”. E religie, dar trebuie să învețe la religie tot așa cum învață la
matematică, cum învață la istorie… Să nu-și închipuie un profesor de religie că
o să-i câștige pe elevi dacă-i trece cu vederea[1].
[1] Arhimandritul
Teofil Părăian, Din ospățul credinței,
ed. A II-a, ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, pp. 671.
Rugăciunea pentru părinți - Clasa I (fișă tip felicitare)
Am editat o fișă (nu mai știu unde am găsit imaginea originală) de lucru care poate fi folosită ca felicitare pe care elevii să o ducă acasă atunci când la clasa I se predă lecția: Pentru cine mă rog. Învăță rugăciunea, colorează și apoi decupează după contur.
Domnul
Inspector este aici? De la religie? Părintele consilier cultural este? Dacă da,
văr rog, puneți mâinile așa la ureche ca să nu auziți ce spun acum: Să nu faceți ce scrie în programă! Dacă respectați
programa nu-i aduceți la Biserică, maică, îi faceți să fugă de la Biserică. Spuneți
așa acolo, câteva idei, să nu vină părintele să vă controleze, puțin din temă
și după aceea stați de vorbă cu ei. Că ei sunt teribili de grozavi, dar nu
cred, li se pare că nu cred. Au lucrat numai cu sinapse din alea care nu cred,
nu? Dar ai au probleme, ei au întrebări și, încet, încet, dacă dumneavoastră
credeți în Dumnezeu, imposibil să nu le faceți poftă. Imposibil. Să avem ce să
le arătăm, dar să-i lăsăm omului timp să vadă. Lăsați-le timp să vă pună în
inferioritate, să fie obraznici, acceptați, cu rugăciune, toate aceste perioade
în care ei se revoltă și simt nevoia să fie mai grozavi decât dumneavoastră! Și
Dumnezeu vă va învăța, vă va sufla! Sunt și situații imposibile, dar nici
Dumnezeu n-a zis: „Aduceți-i pe toți la Mine!”. A zis numai: „iubiți-i pe toți
și lăsați-i să vină la Mine”! cred că mai degrabă ar trebui să fim atenți să
nu-i împiedicăm să meargă la Domnu, prin felul nostru de a fi. Faceți ce puteți
și Dumnezeu lucrează restul. Pe mine m-a învățat Înaltul Serafim odată, când
eram gata să cad în deznădejde și ziceam: „Da` degeaba mă mai duc acolo, mai
bine să-mi fac rugăciunea minții mele în mănăstire, că iată, nu se schimbă nimic!”
și mi-a zis Înaltul: „Maică, acum ai făcut păcat mare! Să te spovedești și să
nu numeri niciodată, să nu socotești!” Că, știți, când David a făcut un
recensământ a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Nu socotim noi ce am făcut
pentru că Domnul e Cel ce face. Ai primit binecuvântate să lucrezi acolo, fă ce
ai de făcut! Fă-ți cruce și mergi cu Domnul! Ia și o cruce în mână, așa ca mine…
Nici nu știți cât ajută[2]!
