sâmbătă, 3 februarie 2018

Evenimentul anului pentru tinerii ortodocși. Întâlnire internațională la Sibiu pentru „unitate, credință, neam”

Evenimentul anului pentru tinerii ortodocși. Întâlnire internațională la Sibiu pentru „unitate, credință, neam”


„Unitate, credință, neam” este motto-ul sub care se vor întâlni la Sibiu peste 2.500 tineri din țară și din străinătate în perioada 6-9 septembrie 2018 în cadrul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO).
Lansarea proiectului ITO 2018 a avut loc vineri, de Ziua Internațională a Tineretului Ortodox, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.
IPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, și-a exprimat aprecierea față de eveniment și i-a îndemnat pe tinerii din Eparhie să se înscrie ca voluntari pentru organizarea manifestării din toamnă.
„Suntem bucuroși și pregătiți să trăim cu toții această comuniune cu tinerii noștri care sunt viitorul Bisericii și viitorul neamului”, a spus ierarhul.
Potrivit site-ului oficial ITO 2018, „Întâlnirea are ca scop crearea unui cadru în care tinerii participanți să se bucure de experiențe formatoare, să trăiască sentimentul comuniunii cu tineri din alte regiuni ale țării sau din străinătate, să împărtășească valorile de viață creștin-ortodoxe și să fie multiplicatori ai mesajului creștin în comunitățile din care provin”.
IPS Laurențiu a precizat că evenimentul anului pentru tinerii ortodocși va marca „anul centenarului unității de neam și credință”. Acest lucru este reflectat atât în sigla ITO 2018, care cuprinde culorile tricolorului în crucea șaguniană formată din patru tineri, cât și în motto-ul evenimentului: „Unitate, credință, neam”.
A cincea ediție a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) va reuni în orașul de reședință a Mitropoliei Ardealului participanți cu vârste între 16-35 ani din România, Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Serbia, Albania, Macedonia, Germania, Franța, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Elveția, Turcia, India și altele.
Edițiile anterioare ale Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși au fost organizate la Baia Mare (2014), Cluj (2015), București (2016) și Iași (2017).
Mai multe informații despre eveniment puteți afla pe pagina de Facebook a evenimentului și pe site-ul ito2018.ro.


vineri, 2 februarie 2018

Rugăciune către Dumnezeu pentru creșterea copiilor

Rugăciune către Dumnezeu pentru creșterea copiilor

Doamne și Părinte, Ziditorul și Apărătorul tuturor făpturilor! Îți mulțumesc Ție pentru roadele Tale binecuvântate. Mă rog Ție din toată inima mea: așa cum ai făgăduit să trimiți Duhul Tău Cel Sfânt tuturor celor care Îl vor cere, trimite-L și copiilor acestora (N) – ca să aprindă în ei adevărata frică de Tine Dumnezeu, care este începutul înțelepciunii – și de Îl vor dobândi se vor învrednici de slava veșnică. Dă-le lor să Te cunoască pe Tine, ferește-i de închinarea la idoli și de învățăturile greșite, fă ca, sporind în credința mântuitoare și în evlavie, Duhul acesta să fie cu ei neîncetat. Dăruiește-le inimă credincioasă, ascultătoare și smerită și înțelepciune, ca odată cu anii vieții să crească în har înainta Ta, Dumnezeule. Sădește în inimile lor dragostea pentru cuvântul Tău dumnezeiesc, ca să-l asculte cu luare-aminte la toate rugăciunile, ca să-i cinstească pe cei bătrâni, ca să fie neprihăniți în purtări, feciorelnici la fire, cinstiți în cuvinte, drepți în fapte, sârguincioși la învățătură, fericiți în împlinirea îndatoririlor lor, înțelepți, blânzi și binevoitori cu oamenii. Ferește-i de ispitele acestei lumi și de ademenirea desfrânării. Nu-i lăsa să cadă în necurăție și în desfrânare, că să nu-i întristeze și pe alții. Fii apărătorul lor în toată primejdia, ca să nu-i atingă moartea năprasnică. Fă ca să nu vedem în ei necinstirea și rușinarea, ci să ne bucurăm de cinstea și bucuria lor și să se învrednicească de ospățul Tău în Împărăția cerurilor și împreună cu toți sfinții să-Ți aducă cinste, slavă și închinăciune prin Hristos Dumnezeul nostru. Amin[1].



[1] Rugăciuni pentru familie, ed. Sophia, București, f.a., pp. 70-72.

duminică, 28 ianuarie 2018

Ce își amintesc copiii despre profesorii lor



Ce își amintesc copiii despre profesorii lor

Lori Gard este educatoare la Bloomfield Elementary School din Canada. Textul-scrisoare intitulat ”Ce își amintesc copiii despre profesorii lor”, pe care ea l-a publicat pe blogul personal în semn de susținere pentru o colegă mai tânără, a fost preluat și de Huffington Post și, de atunci, e tot mai citit de profesori din întreaga lume. Iată-l azi și în limba română (în dar, cu drag!), un mesaj remarcabil despre ce este, de fapt, vorba în educație și ce înseamnă un profesor bun:
”Draga mea  tânără profesoară de la capătul coridorului,
Te-am văzut cum ai trecut în viteză pe lângă mine. În mare grabă, să apuci să  bagi ceva în gură până nu sună iar copoțelul de intrare. Am văzut după ochi că erai tensionată. Aveai cute pe frunte. Și te-am întrebat cum îți mai merge și ai oftat.
”Bine, ce să zic”, mi-ai răspuns.
Dar știam că nu era nici pe departe ”bine”.  Am observat cât erai de stresată. Și era clar că presiunea creștea. Și m-am uitat la tine și am hotărât să te opresc chiar în acel moment și în acel loc. Să te întreb cum îți merge cu adevărat. Oare am făcut acest lucru pentru că am văzut în tine o fărâmă din ceea ce sunt chiar eu?
Mi-ai zis că ești foarte ocupată, că sunt multe de făcut. Că e prea puțin timp să le faci pe toate. Am ascultat și apoi ți-am spus cam așa.
Ți-am zis să ții minte că, în cele din urmă, nu e vorba despre planuri de lecții. Nu e vorba de chestiile alea drăguțe pe care le facem noi, profesorii,  tot felul de materiale  pe care le creăm, poveștile pe care le citim, citatele pe care le plastifiem. Nu, nu astea contează cel mai mult.
Și m-am uitat la tine cum stăteai acolo  împovărată de griji și stresată și ți-am zis că ce contează e să fii cu adevărat acolo pentru  copiii aceia care sunt elevii tăi . La final, cei mai mulți dintre ei nu își vor aminti ce planuri de lecție grozave ai scris. Nu își vor aminti ce materiale nemaipomenite ai afișat pe pereții clasei. Cât de corect așezate și cât de curate erau rândurile de bănci.
Nu, nu își vor aminti nici de cât de minunat arăta sala de clasă.
În schimb, își vor aminti de tine.
De bunătatea ta, de empatia ta. De grija și preocuparea ta. Își vor aminti că ți-ai făcut timp să îi asculți. Că te-ai oprit să îi întrebi ce mai fac. Nu așa, de complezență, ci ce mai fac cu adevarat. Își  vor aminti de ce le-ai spus despre tine - desprea casa ta, despre câinele tău, despre copiii tăi. Își vor aminti de râsul tău. Își vor aminti că ai stat cu ei la masa de prânz și ai vorbit cu ei.
A fi disponibil.
A fi bun la suflet.
A fi compătimitor.
A fi transparent.
A fi autentic.
A fi înțelept.
A fi tu însuți.
Pentru că, în cele din urmă, ceea ce contează ești doar TU.
Ce contează pentru acei copii care stau în fața ta cu picioarele strânse sub băncile alea în care abia mai încap, ce contează pentru ei ești  tu.
Tu ești cea care le marchează viața.
Și, când am văzut că aveai lacrimi în ochi și te cuprindeau  emoțiile, ți-am zis să nu te mai omori așa cu firea și ți-am zis că propriile tale așteptări  sunt cea mai mare sursă de stres. Pentru că noi, cei cărora le pasă cu adevărat, suntem adeseori mai duri cu noi înșine decât sunt elevii noștri. Ne chinuim mintea pentru că uneori dăm greș .Ne spunem mereu că nu am făcut destul. Ne comparăm cu alții. Ne străduim  până la epuizare să facem o lecție bună. Sau cea mai dinamică activitate. Sau cea mai atractivă prelegere.
Pentru că vrem ca elevii noștri să creadă că suntem cei mai buni în ceea ce facem și că atingem excelența prin a face. Uităm însă un lucru și o facem adesea. Excelența se atinge  mai ales prin a fi.
Și toți elevii pe care îi știu au avut cuvinte de laudă pentru profesorii  care au arătat că le pasă.
Vezi tu,  în cele din urmă copiii văd adevărul. Și dacă profii mai vorbăreți  îi fac să se simtă bine o perioadă de timp, doar empatia constantă îi ține pe copii legați de noi. E vorba de relația pe care o construim cu ei. De timpul pe care îl investim pentru ei. Sunt acele mici feluri în care știm să ne oprim și le arătăm ca ne pasă. E dragostea pe care o împărtășim cu ei:  dragostea de învățătură. Și de viață. Și, cel mai important,  de oameni.
Și în timp ce ce ne zbatem să atingem excelența în profesia noastră, în aceste zile de constrângeri financiare și sub presiunea unor cerințe tot mai mari care vin ”de sus” trebuie să rămânem pe calea cea bună. Pentru noi  înșine și pentru elevii noștri. Pentru că omenescul din noi e ceea ce contează cu adevărat.
Tu, profesorul, ești cel care contează  pentru ei cu adevărat.
Așa că, du-te înapoi  în clasa ta și privește cu atenție. Uită-te la ce se află dincolo de teancul de hârtii de pe catedră, dincolo de lista de  e-mailuri  care te așteaptă. Și vei vedea că e în tine, chiar acolo în tine însuți. E acolo, puterea de a avea impact e acolo. Șansa unică, care ți se dă  o dată în viață, de a produce o schimbare și a influența  destinul  unui copil. Iar tu poți face asta  chiar acum.
Acolo unde te afli, așa cum ești.
Pentru  că ceea ce ești tu acum e ceea ce trebuie să fii pentru ei azi. Iar cine vei fi tu mâine va depinde mult de cine și de ce decizi tu să fii azi.
Iar asta e în tine. Știu sigur că este.
Cu drag,
Cealaltă profă de la capătul coridorului
 (sursa:  http://pursuitofajoyfullife.com/)

vineri, 29 decembrie 2017

Abandon total

 

 

Abandon total

 

Nu te neliniști din cauza greutăților vieții, din cauza suișurilor și coborâșurilor, din cauza dezamăgirilor, din cauza viitorului mai mult sau mai puțin sumbru. Dorește ceea ce dorește Dumnezeu. Oferă-i sacrificiul sufletului tău simplu în mijlocul neliniștilor și greutăților și, mai ales, acceptă voia Lui. Nu contează că te consideri un ratat dacă Dumnezeu te consideră pe deplin realizat după placul Lui. Lasă-te cu încredere în mâinile lui dumnezeu, cate te iubește și va ajunge la tine, deși tu nu-l vezi. Gândește-te că ești în mâinile Lui, ocrotit cu atât mai puternic cu cât te simți mai trist și dezolat. Trăiește fericit, trăiește în pace, nimic să nu te deranjeze, nimic să nu te neliniștească, nici oboseala, nici eșecurile. Fă să apară și să se mențină tot timpul un zâmbet dulce pe fața ta, mărturie că Dumnezeu te călăuzește mereu. Și în adâncul inimii tale pune, înainte de toate, tot ceea ce te umple de pacea lui Dumnezeu. Roagă-te cu ardoare și ai încredere.

(Părintele Teilhard de Chardin)[1].



[1] Humberto A. Agudelo C., Vitamine zilnice pentru suflet, vol. 4, ed. Pauline, București, 2004, P. 88-89.

Faceți căutări pe acest blog