Credința
Pământurile erau arse și crăpate din lipsă de ploaie.
Frunzele palide și îngălbenite de-abia că se mai țineau pe crengi. Iarba de pe
pajiști se ofilise. Oamenii erau încordați și nervoși, cercetând cerul de
cristal de culoarea albastrului de cobalt.
Săptămânile
se înșirau una după alta tot mai fierbinți și de luni de zile nu mai căzuse
nici o ploaie adevărată.
Preotul
organiză în piața din fața bisericii o oră specială de rugăciune pentru a
implora ploaie de la Dumnezeu.
La ora stabilită piața era plină de
lume îngrijorată, dar plină de încredere.
Mulți aduseră cu ei obiecte care dădeau
mărturie despre credința lor. Parohul privea cu
Admirație Bibliile, crucile, rozariile.
Nu reușea
însă să-și dezlipească privirile de la o fetiță așezată cuminte în primul rând.
Pe
genunchi avea o umbrelă roșie.
A
te ruga înseamnă să ceri ploaia, a crede înseamnă să-ți iei umbrela[1].
[1] Bruno Ferrero, Viața e tot ce avem (Istorioare pentru suflet), Traducere din limba
italiană de: Dominica Goția, Galaxia Gutenberg, f.l., 2007, pp. 69-70.
