Ce își amintesc copiii despre
profesorii lor
Lori Gard este
educatoare la Bloomfield Elementary School din Canada. Textul-scrisoare
intitulat ”Ce își amintesc copiii despre profesorii lor”, pe care ea l-a
publicat pe blogul personal în semn de susținere pentru o colegă mai tânără, a
fost preluat și de Huffington Post și, de atunci, e tot mai citit de profesori
din întreaga lume. Iată-l azi și în limba română (în dar, cu drag!), un mesaj
remarcabil despre ce este, de fapt, vorba în educație și ce înseamnă un
profesor bun:
”Draga mea tânără profesoară de
la capătul coridorului,
Te-am văzut cum ai trecut în viteză pe lângă mine. În
mare grabă, să apuci să bagi ceva în gură până nu sună iar copoțelul
de intrare. Am văzut după ochi că erai tensionată. Aveai cute pe frunte. Și
te-am întrebat cum îți mai merge și ai oftat.
”Bine, ce să zic”, mi-ai răspuns.
Dar știam că nu era nici pe departe
”bine”. Am observat cât erai de stresată. Și era clar că presiunea
creștea. Și m-am uitat la tine și am hotărât să te opresc chiar în acel moment
și în acel loc. Să te întreb cum îți merge cu adevărat. Oare am
făcut acest lucru pentru că am văzut în tine o fărâmă din ceea ce sunt chiar
eu?
Mi-ai zis că ești foarte ocupată, că
sunt multe de făcut. Că e prea puțin timp să le faci pe toate.
Am ascultat și apoi ți-am spus cam așa.
Ți-am zis să ții minte că, în cele
din urmă, nu e vorba despre planuri de lecții. Nu e vorba de chestiile alea
drăguțe pe care le facem noi, profesorii, tot felul de
materiale pe care le creăm, poveștile pe care le citim, citatele pe
care le plastifiem. Nu, nu astea contează cel mai mult.
Și m-am uitat la tine cum stăteai
acolo împovărată de griji și stresată și ți-am zis că ce
contează e să fii cu adevărat acolo pentru copiii aceia care
sunt elevii tăi . La final, cei mai mulți dintre ei nu își vor aminti
ce planuri de lecție grozave ai scris. Nu își vor aminti ce materiale nemaipomenite
ai afișat pe pereții clasei. Cât de corect așezate și cât de curate erau
rândurile de bănci.
Nu, nu își vor aminti nici de cât de
minunat arăta sala de clasă.
În schimb, își vor aminti de tine.
De bunătatea ta, de empatia ta. De
grija și preocuparea ta. Își vor aminti că ți-ai făcut timp să îi asculți. Că
te-ai oprit să îi întrebi ce mai fac. Nu așa, de complezență, ci ce mai
fac cu adevarat. Își vor aminti de ce le-ai spus despre
tine - desprea casa ta, despre câinele tău, despre copiii tăi. Își vor aminti
de râsul tău. Își vor aminti că ai stat cu ei la masa de prânz și ai vorbit cu
ei.
A fi disponibil.
A fi bun la suflet.
A fi compătimitor.
A fi transparent.
A fi autentic.
A fi înțelept.
A fi tu însuți.
Pentru că, în cele din urmă, ceea ce
contează ești doar TU.
Ce contează pentru acei copii care
stau în fața ta cu picioarele strânse sub băncile alea în care abia mai încap,
ce contează pentru ei ești tu.
Tu ești cea care le
marchează viața.
Și, când am văzut că aveai lacrimi în
ochi și te cuprindeau emoțiile, ți-am zis să nu te mai omori așa cu
firea și ți-am zis că propriile tale așteptări sunt cea mai mare
sursă de stres. Pentru că noi, cei cărora le pasă cu adevărat, suntem adeseori
mai duri cu noi înșine decât sunt elevii noștri. Ne chinuim mintea pentru că
uneori dăm greș .Ne spunem mereu că nu am făcut destul. Ne comparăm cu alții.
Ne străduim până la epuizare să facem o lecție bună. Sau cea mai
dinamică activitate. Sau cea mai atractivă prelegere.
Pentru că vrem ca elevii noștri să
creadă că suntem cei mai buni în ceea ce facem și că atingem excelența
prin a face. Uităm însă un lucru și o facem adesea. Excelența se
atinge mai ales prin a fi.
Și toți elevii pe care îi știu au
avut cuvinte de laudă pentru profesorii care au arătat că le pasă.
Vezi tu, în cele din urmă
copiii văd adevărul. Și dacă profii mai vorbăreți îi fac să se simtă
bine o perioadă de timp, doar empatia constantă îi ține pe
copii legați de noi. E vorba de relația pe care o construim cu
ei. De timpul pe care îl investim pentru ei. Sunt acele mici
feluri în care știm să ne oprim și le arătăm ca ne pasă. E dragostea
pe care o împărtășim cu ei: dragostea de învățătură. Și de
viață. Și, cel mai important, de oameni.
Și în timp ce ce ne zbatem să atingem
excelența în profesia noastră, în aceste zile de constrângeri financiare și sub
presiunea unor cerințe tot mai mari care vin ”de sus” trebuie să rămânem pe
calea cea bună. Pentru noi înșine și pentru elevii noștri. Pentru că
omenescul din noi e ceea ce contează cu adevărat.
Tu, profesorul, ești cel
care contează pentru ei cu adevărat.
Așa
că, du-te înapoi în clasa ta și privește cu atenție. Uită-te la ce
se află dincolo de teancul de hârtii de pe catedră, dincolo de lista
de e-mailuri care te așteaptă. Și vei vedea că e în tine,
chiar acolo în tine însuți. E acolo, puterea de a avea impact e acolo. Șansa
unică, care ți se dă o dată în viață, de a produce o schimbare și a
influența destinul unui copil. Iar tu poți face
asta chiar acum.
Acolo unde te afli, așa cum ești.
Pentru că ceea ce ești tu
acum e ceea ce trebuie să fii pentru ei azi. Iar cine vei fi tu mâine va
depinde mult de cine și de ce decizi tu să fii azi.
Iar asta e în tine. Știu sigur că
este.
Cu drag,
Cealaltă profă de la capătul
coridorului
(sursa:
http://pursuitofajoyfullife.com/)
