Se afișează postările cu eticheta ora de dragoste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ora de dragoste. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 iunie 2019

Scrisoarea unui profesor de Religie către foștii săi elevi


Dragii mei elevi,
Aceste rânduri sunt despre voi.
Voi sunteți niște învingători!
Pentru voi timpul de acum este un final, dar este și un nou început. De acum depinde de voi să transformați acest final într-o binecuvântare și începutul într-o satisfacție deplină. Aș vrea să priviți înainte ca să puteți vedea ce drum luminos vă așteaptă și din când în când să vă întoarceți privirea și înapoi cu recunoștință față de toți cei care s-au străduit și ne-am străduit să sădim ceva în voi, dar și cu iertare, oferindu-ne iertare pentru acele momente când nu ne-am ridicat la înălțimea așteptărilor voastre și când nu am găsit cuvintele potrivite prin care să pansăm rănile voastre. Știu că ați avut și dureri și răni și nu am fost niște „medici” străluciți.
Toți ochii sunt pe voi! Dar voi sunteți curajoși, inteligenți și cu multă putere! Am nădejdea că în ceea ce vă așteaptă veți reuși!
Mai înainte de a crede noi, (părinți, învățători, profesori), în voi și în posibilitățile voastre sufletești și trupești, știu pe Altcineva, o Persoană, care crede în voi și care v-a semănat aici pe pământ ca să „vă duceți și roadă să aduceți roadă, iar roada voastră să rămână” (Ioan 15, 16) spre bucuria voastră și apoi a noastră a celor ce v-am prețuit și vă prețuim, iar aceea Persoană este Dumnezeu.
Gândul acesta, că Dumnezeu crede în voi trebuie să vă rămână în minte și în suflet. Îmi place să cred că voi sunteți pământul cel bun și sămânța cunoștințelor a dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci (cf. Matei 13, 8) și nu numai acum, ci va mai da rod și în viitor.
Eu, personal, dacă ar fi să vă caracterizez aș spune exact aceste cuvinte: „Am învățat mul de la dascălii mei, mai mult de la colegii mei și cel mai mult de la elevii mei” (Rabinul Chanina). Da, m-ați învățat foarte multe și vă sunt recunoscător!
Urmați-vă visurile!
Purtați frumosul cu voi și semănați frumosul prin vorbele și faptele voastre!
Faceți gesturi de bunătate!
Simțiți cele mai frumoase lucruri și locuri cu inima!
Fiți originali!
Fiți liberi!
Iubiți!
Trăiți!
Lăsați să se reverse bunătatea din voi!
Bucurați-vă de viață!
            Și trăiți cu gândul la Dragostea lui Dumnezeu, de care vă doresc să aveți parte!
            „Toate visurile noastre se pot îndeplini – dacă avem curajul să le urmăm” (Walt Disney).



duminică, 28 ianuarie 2018

Ce își amintesc copiii despre profesorii lor



Ce își amintesc copiii despre profesorii lor

Lori Gard este educatoare la Bloomfield Elementary School din Canada. Textul-scrisoare intitulat ”Ce își amintesc copiii despre profesorii lor”, pe care ea l-a publicat pe blogul personal în semn de susținere pentru o colegă mai tânără, a fost preluat și de Huffington Post și, de atunci, e tot mai citit de profesori din întreaga lume. Iată-l azi și în limba română (în dar, cu drag!), un mesaj remarcabil despre ce este, de fapt, vorba în educație și ce înseamnă un profesor bun:

Faceți căutări pe acest blog