Cum să crești un copil fericit

 

Ieremia

 

Ieremia

 

 

            Ieremia s-a născut cu probleme fizice, cu probleme de înțelegere și cu o boală cronică ce îi lua puțin câte puțin din viață. Chiar și așa, părinții lui încercaseră să-i ofere o viață cât mai normală și l-au trimis la școala primară „Sfânta Tereza”. La 12 ani, Ieremia era în clasa a doua, fiind incapabil să învețe. Învățătoarea lui, Doris, era tot timpul deranjată de el. Se răsucea în scaun, îi ieșea salivă din gură și scotea gemete. Câteodată vorbea atât de clar, încât se părea că o rază de lumină a pătruns în mintea lui încețoșată, dar, de cele mai multe ori, Ieremia o făcea pe învățătoare să se simtă prost. Într-o zi, i-a sunat pe părinți și i-a chemat la școală să vorbească despre Ieremia. În timp ce părinții se așezau încet pe scaune în clasa goală, Doris le-a zis: „Ieremia ar trebui de fapt să fie într-o școală de copii specializată pe probleme pentru cei ca el, nu este bine ca el să stea într-o școală unde copiii nu prezintă probleme de învățare, mai ales că este o diferență mare între el și ceilalți copii din clasă”. Mama lui Ieremia a început să plângă, în timp ce soțul ei spunea: „Nu este nici o școală de acest gen prin apropiere, suntem siguri că lui îi place aici”. Doris a meditat pentru o vreme după ce au plecat ei, ar fi vrut să nu fie atât de dură cu ei. Până la urmă, Ieremia nu avea decât o boală cronică, dar nu era drept să-l țină în clasă. Ea avea 18 elevi pe care trebuia să-i învețe, iar Ieremia le distrăgea atenția, în plus, niciodată nu avea să învețe să citească sau să scrie. La ce bun să pierzi atât încercând?

            În timp ce să gândea ala situația asta, a avut un sentiment de vină: „Oh, Doamne, uite-mă cum mă plâng de problemele mele care nu sunt nimic în comparație cu durerea acestor oameni! Te rog, ajută-mă să fiu mai răbdătoare cu Ieremia!” Și din acea zi, a făcut eforturi să nu bage în seamă gemetele lui Ieremia. Într-o zi, Ieremia s-a dus până la catedra ei, târându-și după el piciorul bolnav. Apropiindu-se de ea, i-a spus: „TE IUBESC!” Și a zis atât de tare încât toți copiii din clasă au auzit. Au început să râdă pe ascuns. Fața lui Doris era roșie de rușine și bâlbâindu-se i-a zis: „E foarte frumos, Ieremia, dar acum du-te la locul tău, te rog”. Primăvara se apropia și copii, emoționați vorbeau despre Paște.

            Doris le-a spus povestea morții și învierii Domnului Iisus și despre renașterea naturii primăvara, a dat câte un ou mare de plastic fiecărui copil și le-a spus: „Vreau să luați acasă ouăle astea și să mi le aduceți mâine înapoi cu ceva înăuntru care să reprezinte o nouă viață, ați înțeles cu toții?” „Da”, au răspuns emoționați. Toți, mai puțin Ieremia, el doar a ascultat cu atenție și ochii lui nu au privit în altă parte decât la fața învățătoarei. În mod curios, de data aste nu mai gemuse. Să fi înțeles oare povestea morții și învierii Domnului Iisus? O fi înțeles tema pe care le-o dăduse învățătoarea pentru a doua zi? A doua zi de dimineață, 19 elevi erau în clasă, zâmbind și vorbind, în timp ce lăsau fiecare ouăle la catedră într-un săculeț de pânză. După ora de matematică, era timpul să deschidă ouăle. În primul ou, Doris a găsit o floare. „Oh, da, o floare este semnul unei vieți noi, când plantele încep să crească înseamnă că a venit primăvara”. O fetiță a ridicat mâna și a zis: „Hei, este al meu”. Următorul ou avea un fluture de plastic care părea real. Doris l-a ridicat și a spus: „Cu toții știm că omida se schimbă: crește și se transformă într-un fluture frumos și asta este într-adevăr tot o nouă viață”. Micuța Judith a strigat cu mândrie: „acesta este al meu”. Atunci Doris a deschis cel de-al treilea ou. A rămas surprinsă. Oul era gol!

            S-a gândit: „Cu siguranță este al lui Ieremia care bineînțeles că nu a înțeles instrucțiunile”. Ca să nu-l facă de rușine pe Ieremia, a luat oul și l-a pus încet alături pe catedră și tocmai voia să scoată alt ou când, deodată, Ieremia a strigat; „Nu vorbiți și despre al meu, doamna învățătoare?” Doris i-a răspuns: „Dar, Ieremia, oul tău este gol!” Ieremia a privit-o drept în ochi pe învățătoare și i-a spus cu blândețe: „DA; DAR ȘI MORMÂNTUL DOMNULUI IISUS ERA GOL!” Timpul parcă s-a oprit în loc până să mai zică ceva învățătoarea. Doris l-a întrebat: „Tu știi de ce era gol mormântul?” „Da!, a exclamat Ieremia, Domnul Iisus a fost crucificat și pus într-un mormânt, iar Tatăl lui l-a înviat!” Clopoțelul a sunat de pauză. În timp ce copiii ieșeau alergând în curte, Doris a început să plângă. O trecuse un fior cutremurător. Trei luni mai târziu, Ieremia a murit. Toți cei prezenți la înmormântare au fost surprinși să vadă 19 ouă pe mormântul lui Ieremia. Toate erau goale.

            Fie ca viața noastră să însemne o continuă renaște a lui Iisus^[1].

---

[1] Humberto A. Agudelo C., Vitamine zilnice pentru suflet, vol. 6, ed. Pauline, București, 2006, pp. 54-59.