Rugăciunea părinților către sfântul Efrem, pentru copii lor

Rugăciunea părinților către sfântul Efrem, pentru copii lor

Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinților binecredincioși și al copiilor lor, auzi rugăciunea noastră și sârguiește-te să ne vii în ajutor. Ne rugăm ție, sfinte, pentru copiii noștri (N). Ocrotește-i prin rugăciunile tale, fii lor povățuitor pe calea adevărului și ferește-i de toată ispita și necazul. Fii lor călăuză pe marea cea învolburată a vieții acesteia. Ferește-i, cu rugăciunile tale, de patimile trupești și de ispitirile de tot felul. Fii lor dascăl înțelept, învățându-i să aleagă cele bune și să se ferească de cele rele. Roagă-te pentru ei Iubitorului de oameni Dumnezeu, să le dăruiască sănătate sufletească și trupească și minte luminată. Tu, cel ce te-ai arătat fetiței pe care ai îndemnat-o să se spovedească, îndeamnă-i și pe copiii noștri să meargă pe calea spovedaniei. Tu ne-ai învățat că Sfânta Împărtășanie este cel mai mare ajutor pentru copii, pentru aceea ajută-i pe aceștia să trăiască o viață curată, pentru a primi fără osândă Sfintele Taine.

Nu rugăm ție, Sfinte Efrem, pentru toți copiii credincioși, pentru duhovnicii și părinții lor. Ferește-i de prieteniile pierzătoare de suflet, ferește-i de uneltirile celui viclean. Ajută-i, sfinte, să ducă o viață bineplăcută lui Dumnezeu și să fie pilde de credință și evlavie pentru cei din jurul lor. Ca, lucrând cele de folos și simțind ocrotirea ta, să îți mulțumească în fiecare zi a vieții lor și pe Dumnezeu să Îl laude în tot ceasul, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin[1].

---

[1] Rugăciuni pentru familie, ed. Sophia, București, f.a., pp. 93-95.

Sunt profesor

Sunt profesor

Sunt profesor.

M-am născut în primul moment în care din gura unui copil a ieșit o întrebare.

Am fost foarte mulți oameni în foarte multe locuri.

Am fost Socrate, care i-a învățat pe tinerii din Atena să descopere lucruri noi punând întrebări.

Am fost Ann Sullivan, care i-a descris secretele universului lui Helen Keller.

Sm fost Esop și Hans Christian Andersen, care au revelat multe adevăruri prin povestirile și fabulele lor.

Am fost Marva Collins, care s-a luptat pentru dreptul la educație al tuturor copiilor.

Am fost Mary McCelod Bethune, care a construit un colegiu pentru comunitatea sa, folosind lăzi portocalii în loc de pupitre.

Și am fost Bel Kaufman, care s-a luptat să urce pe scara care cobora[1]...

Am fost Bokker T. Washington[2], Buddha, Confucius, Ralp Waldo Eemrson, Leo Buscaglia, Moise și Iisus.

Am fost de asemenea mulți alți profesori, ale căror nume și fețe au fost uitate demult, dar ale căror lecții și caractere vor rămâne întotdeauna vii prin realizările elevilor lor.

Am plâns de bucurie la nunțile foștilor mei elevi, am râs emoționat la nașterea copiilor lor și am plâns îndurerat, cu capul plecat, în fața mormintelor care au înghițit prematur corpurile lor mult prea tinere.

De-a lungul vremii mi s-a cerut să fiu actor, prieten, medic, antrenor, să găsesc articole pierdute, să împrumut bani, să fiu șofer de taxi, psiholog, înlocuitor de părinte, vânzător, politician și păstrător al credinței.

Deși am folosit hărți, incantații, formule, verbe, istorii și cărți, nu i-am putut învăța niciodată nimic pe elevii mei, căci ei sunt întotdeauna proprii lor profesori și nimeni din afară nu le poate spune vreodată cine sunt.

Eu sunt un paradox. Vorbesc cel mai tare atunci când ascult cel mai atent. Cel mai mare talent al meu constă în acceptarea apreciativă a lecțiilor pe care mi le predau elevii mei.

Nu mi-am propus niciodată să mă îmbogățesc din punct de vedere materiale, dar sunt totuși un căutător de comori, căci caut întotdeauna noi oportunități pentru ca elevii mei să își poată folosi propriile talente, multe dintre ele ascuns dincolo de zidurile de autoapărare pe care și le-au construit singuri.

Nu există om care muncește mai fericit ca mine.

Un medic aduce pe lume o viață nouă, într-un moment cu adevărat magic. Eu asist zilnic la renașterea acestei vieți prin punerea de noi întrebări, prin semnarea de noi idei și de noi prietenii.

Un arhitect știe că dacă va construit o clădire cu atenție aceasta va rezista secole la rând. Un profesor știe că dacă v-a construit cu iubire și în spiritul adevărului, construcția sa va dura de-a pururi.

Sunt un luptător, căci mă lupt zilnic cu presiunea semenilor mei, cu negativitatea, cu teama, cu conformismul, cu prejudecățile, cu ignoranța și cu apatia. Din fericire, am aliați de nădejde: Inteligența, Curiozitatea, Sprijinul Părinților, Individualitatea, Creativitatea, Credința, Iubirea și Râsul. Aceștia nu-mi refuză niciodată sprijinul lor.

Și cui i-aș putea mulțumi pentru această viață minunată pe care am norocul de a o trăi dacă nu vouă, părinților? Căci voi mi-ați dat făcut marea onoare de a-mi încredința marea voastră contribuție la eternitate: copii voștri.

Așadar, am un trecut bogat în amintiri și un prezent provocator, aventuros și amuzant, care îmi permite să mă joc cu viitorul altor oameni.

Sunt profesor... și îi mulțumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru acest lucru.

John W. Schlatter[3]

---

[1] Bel Kaufman – educatoare americană, celebră pentru romanul Să urci pe scara care coboară, publicat în anul 1965 (n. tr.).

[2] Personalitate americană de culoare. S-a născut sclav pe o plantație, dar a sfârșit prin a crea o școală pentru comunitatea sa, într-o magazie descoperită și într-o casă de rugăciune a metodiștilor negri. Când ploua era nevoie ca un elev să țină umbrela deschisă deasupra profesorului (n. tr.).

[3] Jack Canfiel și Mark Victor Hansen, Supă de pui pentru suflet. Povești adevărate de viață care deschid inima și trezesc spiritul, Traducerea din limba engleză: Cristian Hanu, Adevăr Divin, Brașov, 2014, pp. 119-121.

Nu vă bateți joc de profesori! Constantin Cucoș

Nu vă bateți joc de profesori!

Constantin Cucoș

Unele „întâmplări” cu conotație morală, petrecute în spațiul școlar (copii abuzați de educatori, profesori agresați de elevi etc.), readuc în atenție dimensiunea etică a profesiei didactice și necesitatea decelării și respectării unei normativități pe măsură. Cum „bruiajul ” deontologic s-a intensificat în spațiul social și mediatic, era de așteptat ca acesta să influențeze mai intens și zona educației. Am abordat această problematică de mai multe ori[i]; dorim acum să ne referim la un alt versant al problematicii și anume la limitele intervenției celeilalte părți a binomului educator-educat, punând o serie de întrebări, de tipul: ce și cât îi este îngăduit elevului (și celor care se află în spatele acestuia: părinți, tutori, instanțe mediatice, comunitare etc.) în relația didactică? Care sunt avantajele, limitele sau pericolele acestor intervenții? Nu cumva și profesorul poate fi abuzat? Pe el cine îl apără în fața celor care îi discreditează munca sau pun presiune pe activitatea ce o desfășoară?

Poate că ar trebui să începem cu una dintre cele mai „ascunse” forme de inferiorizare a statutului profesoral, și anume condiția lui simbolică și materială determinată prin subfinanțările la scară macro, care nu au cum să nu afecteze și autoritatea sa deontică (și chiar deontologică). O educație de calitate se face nu numai prin har și dăruire dezinteresată (necesare, dar nu și suficiente), ci și prin niște pârghii care cauționează (sau obligă) la producerea unor acte didactice de înalt nivel, la relaționări educaționale de un anumit tip. Apoi, tot la nivel macro, mai acuzăm și o legislație impredictibilă, dezarticulată, ambiguă ce încurajează birocratizarea, formalismul, voluntarismul și care poate, de asemenea, să sape la temelia acțiunilor concrete desfășurate de acesta. Nu mai vorbim de legi de-a dreptul prost croite, care facilitează sau creează contextul implicării unor membri ai corpului profesoral (cu știință sau fără) în activități ce subminează însăși esența acestei misii (meditații, compromisuri evaluative, girarea unor „opere” academice discutabile etc.).

Mai există și riscul înregimentării ideologice a unor oamenii ai școlii în zone ale politicului prin felul cum sunt fixați managerii (pornind de la directorii de școli și până la alegerea corpului de inspectori școlari sau a decidenților de la centru) prin concursuri „aranjate”, după criterii care nu au de a face cu competența lor administrativă sau didactică. Aceste anomii valorice devin vizibile în sistem (profesorii se cunosc între ei) și generează neîncredere și demotivare la nivelul corpului profesoral. Nu mai vorbesc de unele ingerințe sau persiflări explicite ale unor politicieni ce își depășesc prerogativele sau competențele (vezi cazul primarului din Baia Mare ce a subminat, anul trecut, autoritatea directorului unui liceu de prestigiu în fața elevilor, acesta fiind nevoit să își prezinte demisia de onoare).

Însă, cele mai dese și evidente derapaje etice survin la nivelul procesului didactic ca atare. La noi nu s-a statuat încă o cultură a autonomiei și „inamovibilității” statutare a cadrului didactic, mulți din exterior recomandându-i ce și cum să facă. Dascălul acționează în virtutea unui profesionalism ce îl caracterizează și devine suveran pe deciziile și acțiunile de ordin didactic. În sala de clasă (ca și în școală) nu are voie să pătrundă nimeni dinafara instituției, fără girul lui sau al conducerii școlii (în afară de instanțe formal investite cu competența de a ghida, evalua, ratifica prestații profesionale). De asemenea, el nu trebuie să primească recomandări cu caracter didactic sau tehnic de la oricine. Am fost neplăcut surprins ca la unele ședințe unde am luat parte, cu ani în urmă, în calitate de părinte, să asist siderat la recomandări date învățătoarei de către economiști, medici, chiar profesori, în legătură cum să predea, ce să predea, cum și ce să facă… Astfel de ingerințe sunt nepermise, cu excepția unor derapaje evidente ce trebuie aduse la cunoștința conducerii școlii. Când e cazul, prin anumite proceduri, se va trece la verificări, corecții, sancțiuni. Nu punem în chestiune necesitatea unei monitorizări valorice a procesului didactic; ne referim doar la legitimitatea acestor sugestii, la expertiza purtată de diferiți intervenienți.

Apoi, în raport cu prezervarea intimității și protejării persoanelor antrenate în educație punem în discuție și noi tipuri de violentare. În condițiile apariției noile tehnologii de înregistrare, nu este deontologic ca secvențe sau situații din timpul lecției să fie filmate și externalizate mediatic, să fie discutate și interpretate în fel și chip de necunoscători. A lucra sub teroarea că poți apărea pe „YouTube” sau „la ziar” reprezintă o situație inacceptabilă din toate punctele de vedere, chiar dacă transparența trebuie să fie cuvântul de ordine (cel puțin, la nivelul celor din interiorul sistemului). Și asta nu că profesorul ar avea ceva de ascuns, ci pentru că de-contextualizarea situațiilor de predare-învățare și reinterpretarea făcute de nespecialiști ar putea conduce la concluzii nepertinente, fanteziste, catastrofice. Orice meserie are o „bucătărie” a ei ce poate fi apreciată, aprobată, dezavuată doar de cunoscători.

Autoritatea profesorală este în declin, fiind afectată atât din exterior, prin inferiorizări voite sau contextuale, dar și din interior, de chiar unele cadre didactice care nu ajung la altitudinea menirii. Formarea inițială pentru această profesie nu este predeterminată de o selecție minimală de ordin psiho-relațional, iar intrarea în învățământ este deficitară. Aceasta face ca sistemul să fie „infestat” de persoane fără vocație, ținută morală sau aptitudini minimale, deficiențele lor fiind transferate întregului corp profesoral prin insidioase și periculoase generalizări. Dacă unii profesori prezintă carențe moral-profesionale, asta nu înseamnă că toți sunt la fel…

Așadar, să nu-i punem la zid pe profesori în mod indistinct și fără motiv. Pe cei care merită să fie criticați, să-i criticăm, iar pe cei vrednici, să-i lăudăm. Că și așa nu se aleg cu prea multe bucurii pentru ceea ce fac!…

[i] De pildă, în Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2006 (paragraful Schiță pentru o deontologie a cadrelor didactice) sau De ce e nevoie de un reglaj etic în educație în www.constantincucos.ro/2014/08/de-ce-e-nevoie-de-un-reglaj-etic-in-educatie

Sursa: https://www.literaturadeazi.ro/rubrici/de-magistro/nu-va-bateti-joc-de-profesori-6690

Căci noi (profesorii, educatorii), „dăm sfaturi, cerem de la copii, dar noi nu facem ceea ce la cere”, spune Cuviosul Paisie Top 8 sfaturi de la mama Sica (Profesoara Anastasia Popescu) pentru ora de religie

Căci noi (profesorii, educatorii), „dăm sfaturi, cerem de la copii, dar noi nu facem ceea ce la cere”, spune Cuviosul Paisie

Top 8 sfaturi de la mama Sica (Profesoara Anastasia Popescu)

pentru ora de religie

1.      Pentru ca o lecție să-și atingă scopul, profesorul să nu intre la clasă fără lecția bine pregătită, având, pe lângă planul lecției, materialul respectiv: vederi, lecturi potrivite lecției pe care o predă, de est posibil, diapozitive cu viața Mântuitorului, hărți necesare ale Locurilor Sfinte. Lecția, pe lângă interesul dezvoltării intelectuale, trebuie să urmărească și ca educația religioasă să meargă în același pas cu lecțiile învățate în orele de religie, mai ales prin punerea în practică a celor învățate.

2.      Educatorul, profesorul de religie trebuie să fie pildă vie pentru elevii ce-l ascultă, ca și pentru părinți, căci noi (profesorii, educatorii), „dăm sfaturi, cerem de la copii, dar noi nu facem ceea ce la cere”, spune Cuviosul Paisie. Căci prin acești copii încredințați nouă spre educare, educăm întreaga societate.

3.      Ținuta să fie decentă, neuitând că noi Îl reprezentăm pe Mântuitorul, propovăduind cuvântul Lui.

4.      De la începutul anului, clasa nouă trebuie pregătită asupra disciplinei (ce nu pot cere ei de la noi și ce putem cere noi de la ei) și a deprinderilor religioase.

5.      Se va merge la biserică în grupuri mai mici, iar după terminarea slujbei este bine a le explica, chiar în sfânta biserică, iconografia și momentele importante din slujba la care au luat parte.

6.      Dacă în orașul în care avem catedra se găsesc biserici ce au sfinte moaște, este bine de a le explica elevilor viața sfântului respectiv.

7.      De o mare importanță este pregătirea elevilor de a merge să se împărtășească. Pentru această sfântă și mare Taină trebuie să vorbim despre Taina Spovedaniei și a Împărtășaniei; de asemenea, trebuie să la vorbim despre post, rugăciune. Este de dorit ca, atunci când merge cu elevii la Sfânta Împărtășaniei, și profesorul să se împărtășească cu ei. Acest exemplu le va întări și mai mult sentimentul că tot ceea ce noi le cerem lor, facem în primul rând noi.

8.      Pentru a le întări credința, sunt foarte necesare excursiile la mănăstiri. Aceste locașuri adăpostesc nu numai pe doritorii de a-și închina întreaga viață lui Dumnezeu, ci adăpostesc familiile domnitorilor, cu averea lor, cronicile, pomelnicele, odoarele de cult, diferite documente. Pe toate acestea mărturii s-a putut întemeia adevărata istorie a neamului nostru. Apoi, tot datorită arhivelor, documentelor, pomelnicelor, adnotărilor de pe marginile cărților de cult, ca și Sinodicolelor, s-a putut scrie istoria țării și a neamului nostru. Să nu se uite a le spune elevilor că în tindele mănăstirilor și ale bisericilor au luat ființă primele școli. Tot pe lângă mănăstiri erau bolnițele – spitalele de azi; și tot în aceste locașuri au fost primele tiparnițe[1].

---

[1] Mama Sica, Cum să-i învățăm pe copii Religia, ed. Anastasia, f.l., 1995, pp. 233-234.

Evenimentul anului pentru tinerii ortodocși. Întâlnire internațională la Sibiu pentru „unitate, credință, neam”

Evenimentul anului pentru tinerii ortodocși. Întâlnire internațională la Sibiu pentru „unitate, credință, neam”

„Unitate, credință, neam” este motto-ul sub care se vor întâlni la Sibiu peste 2.500 tineri din țară și din străinătate în perioada 6-9 septembrie 2018 în cadrul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO).

Lansarea proiectului ITO 2018 a avut loc vineri, de Ziua Internațională a Tineretului Ortodox, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

IPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, și-a exprimat aprecierea față de eveniment și i-a îndemnat pe tinerii din Eparhie să se înscrie ca voluntari pentru organizarea manifestării din toamnă.

„Suntem bucuroși și pregătiți să trăim cu toții această comuniune cu tinerii noștri care sunt viitorul Bisericii și viitorul neamului”, a spus ierarhul.

Potrivit site-ului oficial ITO 2018, „Întâlnirea are ca scop crearea unui cadru în care tinerii participanți să se bucure de experiențe formatoare, să trăiască sentimentul comuniunii cu tineri din alte regiuni ale țării sau din străinătate, să împărtășească valorile de viață creștin-ortodoxe și să fie multiplicatori ai mesajului creștin în comunitățile din care provin”.

IPS Laurențiu a precizat că evenimentul anului pentru tinerii ortodocși va marca „anul centenarului unității de neam și credință”. Acest lucru este reflectat atât în sigla ITO 2018, care cuprinde culorile tricolorului în crucea șaguniană formată din patru tineri, cât și în motto-ul evenimentului: „Unitate, credință, neam”.

A cincea ediție a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) va reuni în orașul de reședință a Mitropoliei Ardealului participanți cu vârste între 16-35 ani din România, Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Serbia, Albania, Macedonia, Germania, Franța, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Elveția, Turcia, India și altele.

Edițiile anterioare ale Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși au fost organizate la Baia Mare (2014), Cluj (2015), București (2016) și Iași (2017).

Mai multe informații despre eveniment puteți afla pe pagina de Facebook a evenimentului și pe site-ul ito2018.ro.

Sursa: http://basilica.ro/evenimentul-anului-pentru-tinerii-ortodocsi-intalnire-internationala-la-sibiu-pentru-unitate-credinta-neam/

Rugăciune către Dumnezeu pentru creșterea copiilor

Rugăciune către Dumnezeu pentru creșterea copiilor

Doamne și Părinte, Ziditorul și Apărătorul tuturor făpturilor! Îți mulțumesc Ție pentru roadele Tale binecuvântate. Mă rog Ție din toată inima mea: așa cum ai făgăduit să trimiți Duhul Tău Cel Sfânt tuturor celor care Îl vor cere, trimite-L și copiilor acestora (N) – ca să aprindă în ei adevărata frică de Tine Dumnezeu, care este începutul înțelepciunii – și de Îl vor dobândi se vor învrednici de slava veșnică. Dă-le lor să Te cunoască pe Tine, ferește-i de închinarea la idoli și de învățăturile greșite, fă ca, sporind în credința mântuitoare și în evlavie, Duhul acesta să fie cu ei neîncetat. Dăruiește-le inimă credincioasă, ascultătoare și smerită și înțelepciune, ca odată cu anii vieții să crească în har înainta Ta, Dumnezeule. Sădește în inimile lor dragostea pentru cuvântul Tău dumnezeiesc, ca să-l asculte cu luare-aminte la toate rugăciunile, ca să-i cinstească pe cei bătrâni, ca să fie neprihăniți în purtări, feciorelnici la fire, cinstiți în cuvinte, drepți în fapte, sârguincioși la învățătură, fericiți în împlinirea îndatoririlor lor, înțelepți, blânzi și binevoitori cu oamenii. Ferește-i de ispitele acestei lumi și de ademenirea desfrânării. Nu-i lăsa să cadă în necurăție și în desfrânare, că să nu-i întristeze și pe alții. Fii apărătorul lor în toată primejdia, ca să nu-i atingă moartea năprasnică. Fă ca să nu vedem în ei necinstirea și rușinarea, ci să ne bucurăm de cinstea și bucuria lor și să se învrednicească de ospățul Tău în Împărăția cerurilor și împreună cu toți sfinții să-Ți aducă cinste, slavă și închinăciune prin Hristos Dumnezeul nostru. Amin[1].

---

[1] Rugăciuni pentru familie, ed. Sophia, București, f.a., pp. 70-72.

Ce își amintesc copiii despre profesorii lor

Ce își amintesc copiii despre profesorii lor

Lori Gard este educatoare la Bloomfield Elementary School din Canada. Textul-scrisoare intitulat ”Ce își amintesc copiii despre profesorii lor”, pe care ea l-a publicat pe blogul personal în semn de susținere pentru o colegă mai tânără, a fost preluat și de Huffington Post și, de atunci, e tot mai citit de profesori din întreaga lume. Iată-l azi și în limba română (în dar, cu drag!), un mesaj remarcabil despre ce este, de fapt, vorba în educație și ce înseamnă un profesor bun:

”Draga mea  tânără profesoară de la capătul coridorului,

Te-am văzut cum ai trecut în viteză pe lângă mine. În mare grabă, să apuci să  bagi ceva în gură până nu sună iar copoțelul de intrare. Am văzut după ochi că erai tensionată. Aveai cute pe frunte. Și te-am întrebat cum îți mai merge și ai oftat.

”Bine, ce să zic”, mi-ai răspuns.

Dar știam că nu era nici pe departe ”bine”.  Am observat cât erai de stresată. Și era clar că presiunea creștea. Și m-am uitat la tine și am hotărât să te opresc chiar în acel moment și în acel loc. Să te întreb cum îți merge cu adevărat. Oare am făcut acest lucru pentru că am văzut în tine o fărâmă din ceea ce sunt chiar eu?

Mi-ai zis că ești foarte ocupată, că sunt multe de făcut. Că e prea puțin timp să le faci pe toate. Am ascultat și apoi ți-am spus cam așa.

Ți-am zis să ții minte că, în cele din urmă, nu e vorba despre planuri de lecții. Nu e vorba de chestiile alea drăguțe pe care le facem noi, profesorii,  tot felul de materiale  pe care le creăm, poveștile pe care le citim, citatele pe care le plastifiem. Nu, nu astea contează cel mai mult.

Și m-am uitat la tine cum stăteai acolo  împovărată de griji și stresată și ți-am zis că ce contează e să fii cu adevărat acolo pentru  copiii aceia care sunt elevii tăi . La final, cei mai mulți dintre ei nu își vor aminti ce planuri de lecție grozave ai scris. Nu își vor aminti ce materiale nemaipomenite ai afișat pe pereții clasei. Cât de corect așezate și cât de curate erau rândurile de bănci.

Nu, nu își vor aminti nici de cât de minunat arăta sala de clasă.

În schimb, își vor aminti de tine.

De bunătatea ta, de empatia ta. De grija și preocuparea ta. Își vor aminti că ți-ai făcut timp să îi asculți. Că te-ai oprit să îi întrebi ce mai fac. Nu așa, de complezență, ci ce mai fac cu adevarat. Își  vor aminti de ce le-ai spus despre tine - desprea casa ta, despre câinele tău, despre copiii tăi. Își vor aminti de râsul tău. Își vor aminti că ai stat cu ei la masa de prânz și ai vorbit cu ei.

A fi disponibil.

A fi bun la suflet.

A fi compătimitor.

A fi transparent.

A fi autentic.

A fi înțelept.

A fi tu însuți.

Pentru că, în cele din urmă, ceea ce contează ești doar TU.

Ce contează pentru acei copii care stau în fața ta cu picioarele strânse sub băncile alea în care abia mai încap, ce contează pentru ei ești  tu.

Tu ești cea care le marchează viața.

Și, când am văzut că aveai lacrimi în ochi și te cuprindeau  emoțiile, ți-am zis să nu te mai omori așa cu firea și ți-am zis că propriile tale așteptări  sunt cea mai mare sursă de stres. Pentru că noi, cei cărora le pasă cu adevărat, suntem adeseori mai duri cu noi înșine decât sunt elevii noștri. Ne chinuim mintea pentru că uneori dăm greș .Ne spunem mereu că nu am făcut destul. Ne comparăm cu alții. Ne străduim  până la epuizare să facem o lecție bună. Sau cea mai dinamică activitate. Sau cea mai atractivă prelegere.

Pentru că vrem ca elevii noștri să creadă că suntem cei mai buni în ceea ce facem și că atingem excelența prin a face. Uităm însă un lucru și o facem adesea. Excelența se atinge  mai ales prin a fi.

Și toți elevii pe care îi știu au avut cuvinte de laudă pentru profesorii  care au arătat că le pasă.

Vezi tu,  în cele din urmă copiii văd adevărul. Și dacă profii mai vorbăreți  îi fac să se simtă bine o perioadă de timp, doar empatia constantă îi ține pe copii legați de noi. E vorba de relația pe care o construim cu ei. De timpul pe care îl investim pentru ei. Sunt acele mici feluri în care știm să ne oprim și le arătăm ca ne pasă. E dragostea pe care o împărtășim cu ei:  dragostea de învățătură. Și de viață. Și, cel mai important,  de oameni.

Și în timp ce ce ne zbatem să atingem excelența în profesia noastră, în aceste zile de constrângeri financiare și sub presiunea unor cerințe tot mai mari care vin ”de sus” trebuie să rămânem pe calea cea bună. Pentru noi  înșine și pentru elevii noștri. Pentru că omenescul din noi e ceea ce contează cu adevărat.

Tu, profesorul, ești cel care contează  pentru ei cu adevărat.
Așa că, du-te înapoi  în clasa ta și privește cu atenție. Uită-te la ce se află dincolo de teancul de hârtii de pe catedră, dincolo de lista de  e-mailuri  care te așteaptă. Și vei vedea că e în tine, chiar acolo în tine însuți. E acolo, puterea de a avea impact e acolo. Șansa unică, care ți se dă  o dată în viață, de a produce o schimbare și a influența  destinul  unui copil. Iar tu poți face asta  chiar acum.

Acolo unde te afli, așa cum ești.

Pentru  că ceea ce ești tu acum e ceea ce trebuie să fii pentru ei azi. Iar cine vei fi tu mâine va depinde mult de cine și de ce decizi tu să fii azi.

Iar asta e în tine. Știu sigur că este.

Cu drag,

Cealaltă profă de la capătul coridorului

 (sursa:  http://pursuitofajoyfullife.com/)

Sursa: https://ancatirca.blogspot.ro/2014/12/ce-isi-amintesc-copiii-despre.html?showComment=1517157777944#c459428245768094295 Reforma la firul ierbii este și pe facebook.