Se afișează postările cu eticheta metode active complexe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta metode active complexe. Afișați toate postările

sâmbătă, 4 februarie 2017

Metoda - Jocul de rol

Jocul de rol


Definiție: Jocul de rol reprezintă o metodă prin care se urmărește formarea comportamentului elevilor pe baza unor acțiuni simulate, prin implicarea elevilor în activități sociale de grup, cu roluri și interacțiuni delimitate.

Etape în utilizarea metodei
1.      Organizarea jocului: identificarea situației care urmează să fie simulată, prezentarea scenariului, stabilirea de comun acord cu elevii a participanților și a rolurilor acestora.
2.      Pregătirea și desfășurarea jocului: distribuirea de fișe cu textul fiecărui rol și cu indicații asupra interpretării acestuia, crearea unei atmosfere educative favorabilă învățării prin jocul de rol la religie, interpretarea rolurilor.
3.      Evaluarea activității: analiza prin discuții frontale și individuale a modului de desfășurare a jocului de rol, prezentarea de către profesor a aspectelor reușit și a celor perfectibile, utile și în perspectiva unor viitoare activități similare.

Aspecte legate de utilizarea metodei
·         În lucrările de pedagogie (M. Ionescu și I. Radu, 2001, p. 156) sunt delimitate două categorii de joc de rol: jocuri de rol cu caracter general (jocurile de competiție, jocurile de arbitraj, jocurile de decizie, jocurile de reprezentare a structurilor) și jocurile de rol cu caracter specific (jocul de-a ghidul și vizitatorii, jocul de negociere, jocul de-a profesorul și elevii).
·         Utilizarea jocului de rol poate să contribuie la atingerea finalităților educației religioase prin: formarea și modelarea caracterului uman în urma simulării interacțiunii umane, dezvoltarea capacității de empatie, formarea capacității de activitate în grup etc.
·         Este contraindicată distribuirea elevilor într-un anumit joc sau rol pentru care aceștia nu-și exprimă disponibilitatea.
·         Elevii pot fi puși și în situația de a crea singuri textul pe care îl interpretează[1].


[1] Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare, ed. Sf. Mina, Iași, 2008, pp. 110-111.

Metoda K-W-L (Know – Want to know – Learned) (Știu – Vreau să știu - Am învățat)

Metoda K-W-L (Know – Want to know – Learned)
(Știu – Vreau să știu - Am învățat)


            Definiție: K-W-L este metoda utilizată în vederea valorificării cunoștințelor și experiențelor anterioare ale elevilor, în vederea optimizării învățării.
Etape în utilizarea metodei
1.      Profesorul anunță tema care urmează să fie supusă dezbaterii, iar apoi realizează pe
tablă un tabel în care va nota: ceea ce știu deja elevii, ceea ce doresc să știe, iar la sfârșitul activității, ceea ce au învățat despre subiectul aflat în discuție.
Știu/cred că știu
Vreau să știu
Am învățat



2.      Elevii notează pe o fișă, individual sau în perechi, ideile pe care le cunosc referitor
la tema propusă, precum și ceea ce doresc să știe.
3.      Ideile notate pe fișe de către elei vor fi discutate cu întreaga clasă, iar cele care sunt
acceptate de către întreg colectivul sunt scrise în tabel.
4.      Neclaritățile/ așteptările elevilor, identificate pe baza discuțiilor, vor fi scrise în co-
loana a doua a tabelului.
5.      Se realizează transmiterea cunoștințelor/ se analizează materialele complementare
(casete video, articole din ziar etc.) în vederea clarificării problemelor necunoscute sau neînțelese de elevi,
6.      Elementele noi, desprinse în urma discuțiilor, vor fi trecute în coloana a treia.
Această etapă presupune comunicarea noilor cunoștințe, dar și compararea acestora u noțiunile studiate anterior și cu expectanțele elevilor, exprimate în primele două coloane. Pot fi puse următoarele întrebări: Care sunt noile cunoștințe dobândite? Cum răspund acestea la întrebările inițiale? Care întrebări au rămas fără răspuns? Există răspunsuri pentru care nu am formulat întrebări? Ce ați dori să aflați în plus despre acest subiect?
Aspecte legate de utilizarea metodei
Este important ca fiecare elev să aibă posibilitatea de a-și expune punctul de vedere, pe parcursul discuțiilor.
În măsura în care anumite întrebări ele elevilor nu-și găsesc răspuns pe parcursul activității, profesorul va reveni în activitățile (orele) următoare la fiecare dintre acestea.
Este necesar să se realizeze o cât mai bună legătură între ceea ce elevii cunosc deja din lecțiile anterioare, ceea ce-și doresc să cunoască și nivelul de cunoaștere atins de ei la finalul lecției[1].


[1] Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare, ed. Sf. Mina, Iași, 2008, pp. 112-113.

Faceți căutări pe acest blog