luni, 5 septembrie 2016

„Înger, Îngerașul meu” - Ana Blandiana


„Înger, Îngerașul meu”

        

    Încerc să îmi imaginez ce fel de om aș fi fost și cum ar fi fost viața mea, dacă în copilărie nu aș fi fost învățată să îngenunchez la marginea patului și să spun, înainte de a adormi, rugăciunea. Nu reușesc, pentru că ar fi vorba de cineva atât de diferit, încât nu pot să-l înțeleg, simt că trebuie să-mi fie mila de el. Pentru că, în timp ce spuneam „Înger, îngerașul meu” cu pleoapele cât mai grele și vedeam printre gene cum îngerii se joacă fâlfâind între viața și vis, adormeam fericită, iar aceea senzație de dulce intimitate cu transcedentalul nu avea să mă mai părăsească niciodată.
            Nu pot să-mi imaginez cum aș fi rezistat tuturor încercărilor prin care am trecut de-a lungul vieții, fără sentimentul născut atunci că nu sunt niciodată singură, că lângă mine se află mereu, protejându-mă și gata să mă ajute, îngerul păzitor din rugăciunea de la marginea patului. Și asta pentru că pur și simplu nu aș fi rezistat. Toată puterea, tot curajul și chiar toată inteligența pe care m-am sprijinit mai târziu proveneau din acel miraculos sentiment al nesingurătății descoperit în prima copilărie.
            De altfel, aceste rugăciune simple de la început de lume – cu versurile lor naive, învățate pe de rost de copii chiar înainte de a le înțelege – reușesc într-un mod aproape magic să fixeze în micile suflete, pentru tot restul vieții, linia despărțitoare dintre bine și rău, ca și credința, bunătatea, duioșia, compasiunea, dragostea, speranța. Sunt ca niște semințe semănate la timpul potrivit din care, poate, vor crește plantele care să apere viitorul de uscăciune, opunând luptei sălbatice între generații, dragostea de părinți și legi de fier al celui mai puternic, mila caldă pentru cel mai slab.
            Recitesc înduioșată și cu nostalgie poezii pe care le recitam când aveam 3-4 ani și pe care le știu pe dinafară și acum, fără să le judec estetic și fără să mi se pară învechite. Le recitesc cu sentimentul cu care privesc vechile icoane pe sticlă în care chiar stângăcia desenului dă farmecul și argumentul autenticității.
            Tot ce pot să sper este ca un număr cât mai mare din copiii de azi să le învețe pentru toată viața și un număr cât mai mare din adulții de mâine să și le aducă aminte cu înduioșarea și nostalgia mea de acum, cu neobosita convingere că lumea noastră tehnică și rece mai poate fi încălzită – și salvată astfel – la sânul vechilor obiceiuri și a veșnicei credințe. Și nu sunt în stare să-mi imaginez un tablou mai vibrant de optimism și speranță decât viziunea milioanelor de copii ai viitorului îngenunchiați în cămășuțe albe la marginea patului și spunând cu pleoapele grele de somn „Înger, îngerașul meu…”
Ana Blandiana[1].


[1] Cele mai frumoase poezii creștine pentru copii, Antologie de Leon Magdan cu o prefață de Ana Blandiana, ed. Mateiaș, București, 2006, pp 4-5.

Până unde trebuie să meargă bunătatea unui profesor de religie în relațiile cu elevii de la clasă?


Până unde trebuie să meargă bunătatea unui profesor de religie în
relațiile cu elevii de la clasă?

Arhimandritul Teofil Părăian

            Mai întâi de toate, un profesor de religie trebuie să știe că-i profesor de religie și să-și facă datoria. În ce sens? Să-i învețe pe elevi religie după programa analitică pe care o are de la autoritatea bisericească sau de la autoritatea de învățământ.
            În ceea ce privește învățătura, să-și facă lecțiile, să și le pregătească, să le predea, să ceară ce lecțiile să fie învățate și să socotească religia ca materia cea mai importantă, pentru că, de fapt este cea mai importantă. Dacă nu înveți la fizică, la chimie, poate că nu-ți trebuie niciodată fizica sau chimia în viață, dar religia oricum îți trebuie în viață. Religia este ceva ce îl însoțește pe om în toate zilele vieții lui, până la moarte și la moarte și-apoi bineînțeles că și-n veșnicie. Așa că un profesor de religie trebuie să fie foarte serios.
            Când era eu elev la liceu și aveam religie – am învățat și eu religie la liceu, și la gimnaziu, și la școala primară - , religia era prima în catalog: întâi era religia, apoi româna, latina și ce mai studiam noi. Și-apoi urmau fizica, chimia, matematica și celelalte.
            Așa că un profesor de religie trebuie să fie serios ca orice alt profesor… și să nu-și închipui elevii că trebuie să aibă note mari la religie, că „doar e religie”. E religie, dar trebuie să învețe la religie tot așa cum învață la matematică, cum învață la istorie… Să nu-și închipuie un profesor de religie că o să-i câștige pe elevi dacă-i trece cu vederea[1].




[1] Arhimandritul Teofil Părăian, Din ospățul credinței, ed. A II-a, ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, pp. 671.

Rugăciunea pentru părinți - Clasa I (fișă tip felicitare)

Rugăciunea pentru părinți - Clasa I (fișă tip felicitare)

     Am editat o fișă (nu mai știu unde am găsit imaginea originală) de lucru care poate fi folosită ca felicitare pe care elevii să o ducă acasă atunci când la clasa I se predă lecția: Pentru cine mă rog. Învăță rugăciunea, colorează și apoi decupează după contur.




Dascăl de religie fiind, cum poți aduce la Hristos pe copiii pe care familiile lor Îi țin departe de bucuriile de care vorbeați

Dascăl de religie fiind, cum poți aduce la Hristos pe copiii pe care familiile lor
Îi țin departe de bucuriile de care vorbeați[1]?

Maica Siluana Vlad
          
  Domnul Inspector este aici? De la religie? Părintele consilier cultural este? Dacă da, văr rog, puneți mâinile așa la ureche ca să nu auziți ce spun acum: Să nu faceți ce scrie în programă! Dacă respectați programa nu-i aduceți la Biserică, maică, îi faceți să fugă de la Biserică. Spuneți așa acolo, câteva idei, să nu vină părintele să vă controleze, puțin din temă și după aceea stați de vorbă cu ei. Că ei sunt teribili de grozavi, dar nu cred, li se pare că nu cred. Au lucrat numai cu sinapse din alea care nu cred, nu? Dar ai au probleme, ei au întrebări și, încet, încet, dacă dumneavoastră credeți în Dumnezeu, imposibil să nu le faceți poftă. Imposibil. Să avem ce să le arătăm, dar să-i lăsăm omului timp să vadă. Lăsați-le timp să vă pună în inferioritate, să fie obraznici, acceptați, cu rugăciune, toate aceste perioade în care ei se revoltă și simt nevoia să fie mai grozavi decât dumneavoastră! Și Dumnezeu vă va învăța, vă va sufla! Sunt și situații imposibile, dar nici Dumnezeu n-a zis: „Aduceți-i pe toți la Mine!”. A zis numai: „iubiți-i pe toți și lăsați-i să vină la Mine”! cred că mai degrabă ar trebui să fim atenți să nu-i împiedicăm să meargă la Domnu, prin felul nostru de a fi. Faceți ce puteți și Dumnezeu lucrează restul. Pe mine m-a învățat Înaltul Serafim odată, când eram gata să cad în deznădejde și ziceam: „Da` degeaba mă mai duc acolo, mai bine să-mi fac rugăciunea minții mele în mănăstire, că iată, nu se schimbă nimic!” și mi-a zis Înaltul: „Maică, acum ai făcut păcat mare! Să te spovedești și să nu numeri niciodată, să nu socotești!” Că, știți, când David a făcut un recensământ a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Nu socotim noi ce am făcut pentru că Domnul e Cel ce face. Ai primit binecuvântate să lucrezi acolo, fă ce ai de făcut! Fă-ți cruce și mergi cu Domnul! Ia și o cruce în mână, așa ca mine… Nici nu știți cât ajută[2]!





[1] Este vorba de bucuriile credinței.
[2] Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, vol. 2, Doxologia, 2009, pp. 202-203.

Proiect de lecție Clasa Pregătitoare: „Cum mă comport ca un creștin”

 Proiectul se poate descărca și de aici: http://www.didactic.ro/materiale-didactice/proiect-de-lectie-clasa-pregatitoare-cum-ma-comport-ca-un-crestin

Oferirea de sfaturi și învățături clasa a II-a - Proiect de lecție

 Proiectul de poate descărca și de aici: http://www.didactic.ro/materiale-didactice/oferirea-de-sfaturi-si-invataturi-clasa-a-iia

Cina cea de Taină clasa a IV-a + fișa de lucru - proiect didactic

 Proiectul se poate descărca și de aici: http://www.didactic.ro/materiale-didactice/cina-cea-de-taina-clasa-a-iva-fisa-de-lucru


Faceți căutări pe acest blog