Se afișează postările cu eticheta clasa a IV-a. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta clasa a IV-a. Afișați toate postările

luni, 18 mai 2020

Înălțarea Domnului - clasa a III-a și a IV-a


Înălțarea Domnului
Timp de PATRUZECI DE ZILE de la Înviere, Domnul Hristos a stat în mijlocul Apostolilor, a mâncat și a vorbit cu ei pentru a-i convinge de realitatea Învierii Sale și pentru a le întări credința. El le-a vorbit despre ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU și despre ceea ce urmau să facă după ce El nu va mai fi în mijlocul lor, poruncindu-le să meargă în toată lumea ca să-i învețe pe oameni și să-i boteze în NUMELE TATĂLUI ȘI AL FIULUI ȘI AL SFÂNTULUI DUH.
Apoi, le-a făgăduit Apostolilor că nu-i va lasa singuri și că de la Tatăl va trimite pe DUHUL SFÂNT ca ajutor și Mângâietor. După ce a rânduit toate acestea, S-a urcat împreună cu Apostolii pe Muntele Măslinilor, foarte aproape de Ierusalim. Și-a ridicat mâinile, i-a binecuvantat, apoi S-a înălțat la cer într-un nor luminos.
Doi îngeri s-au arătat Apostolilor când încă mai priveau la cer și le-au zis: „… de ce stați privind la cer? Acest Iisus Care s-a înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer”. (Faptele Sfinților Apostoli 1, 11). Atunci ei s-au întors la Ierusalim cu mare bucurie în suflet.
Creștinii sărbătoresc Înălțarea Domnului în a șasea JOI (40 de zile) după Înviere. În popor această sărbătoare mai poartă denumirea de ISPAS. Tot în această zi, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește și ZIUA EROILOR. Pentru că prin jertfa lor, eroii, au realizat legătura cu cei de sus, din împărăţia lui Dumnezeu, dăruindu-ne nouă libertatea. Eroii unui neam sunt cinstiţi aproape la fel de mult ca martirii care şi-au dat sângele pentru Hristos. Eroii şi-au pus VIAŢA pentru credinţă, pentru semeni și pentru ţară. Asemenea Înălțării lui Hristos, cer, jertfa vieții eroilor contribuie la înălțarea poporului în darul sfânt al libertății, al unității și demnității naționale.

 

marți, 28 aprilie 2020

Prietenia şi porunca iubirii creştine - clasa a IV-a

Prietenia şi porunca iubirii creştine

„Un prieten credincios e un sprijin puternic: cine l-a găsit, a găsit o comoară. Un prieten credincios e piatră nestemată: nimeni nu va şti să-i cumpănească preţul. Un prieten credincios e un balsam de viaţă: cei ce se tem de Domnul, aceia-l vor afla. Cel ce se teme de Domnul îşi veghează prietenia: cum e el, aşa-i va fi şi prietenul” (Sirah 6, 14-17 vezi în Biblie, în Vechiul Testament).
Cei doi prieteni
de Lev Tolstoi
„Doi prieteni călătoreau împreună. La un moment dat, în faţa lor, pe drumul ce străbătea o pădure, le apăru un urs mare şi fioros. Unul din ei repede s-a suit într-un copac mai alăturat şi s-a strâns bine de crengile mai înalte ale acestuia. Celălalt, văzând că nu mai are ce face şi că ursul se pregătea de atac, a căzut la pământ şi s-a prefăcut mort. A venit ursul la el, l-a mirosit peste tot. Dar cel de la pământ şi-a ţinut respiraţia şi a încercat cât se poate de bine să pară mort cu adevărat. În curând, ursul l-a lăsat în pace şi a plecat mormăind în pădure. Când s-a văzut scăpat de urs, cel din copac s-a coborât iute şi luându-l peste picior pe prietenul întins la pământ l-a întrebat: «- Hehehe, ce te-a întrebat ursul la ureche? Ce ţi-a şoptit?» «-Mi-a dat un sfat», îi răspunse acesta, «Niciodată să nu călătoreşti cu un prieten care te părăseşte în caz de pericol!»”

După ce ai citit textele, rezolvă cele două exerciții:

Pe baza povestioarei, puneți pe scara de la 1 la 10 variantele pe care le considerați cele mai bune (10 pentru calitatea unui prieten adevărat, iar 1 pentru „cum nu trebuie să fie” un prieten adevărat).


joi, 19 martie 2020

Evenimentele din Săptămâna Patimilor (clasele III-IV)


Evenimentele din Săptămâna Patimilor (clasele III-IV)

Duminică – Intrarea Domnului în Ierusalim;
Miercuri - Trădarea lui Iuda;
Joi
·         Spălarea picioarelor;
·         Cina cea de Taină[1];
·         Rugăciunea din Grădina Ghetsimani;
·         Prinderea lui Iisus.
Vineri
·         Judecarea și Răstignirea Domnului;
·         Punerea în mormânt.
Important!
o   Săptămâna Patimilor, numită și Săptămâna Mare, este ultima săptămână din viața Mântuitorului Hristos pe pământ.
o   Ține de la Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor) până înainte de Paști (Sâmbăta Mare).
o   În acest interval, Mântuitorul Hristos a pătimit mult, acceptând toate din dragoste față de noi, ca prin Învierea Sa de a treia zi, să aducă oamenilor bucuria mântuirii.
o   I-au fost alături ucenicii Săi, pe care i-a numit prieteni[2].



[1] Acesta este momentul în care Mântuitorul a instituit Sfânta Taină a Euharistiei. Prima Liturghie.
[2] Mihaela Achim, Anișoara Daiu, Dragoș ioniță, Maria Moldoveanu, Florentina Nicula, Religie. Cultul Ortodox. Manual pentru clasa a IV-a, Semestrul al II-lea, Corint Educațional, p. 47.

Evenimentele din Săptămâna Patimilor

Evenimentele din Săptămâna Patimilor

Rezolvă exercițiul

Alege răspunsul corect
Cina cea de Taină
Răstignirea Domnului
Rugăciunea din Grădina Ghetsimani
Intrarea în Ierusalim
Punerea în mormânt

luni, 21 octombrie 2019

Biblia și Biserica ne arată calea spre Dumnezeu - fișă de lucru clasa a IV-a.

    Am încercat să creez o fișă de lucru pentru clasa a IV-a, lecția Biblia și Biserica ne arată calea spre Dumnezeu - Clasa a IV-a, folosindu-mă de exerciții preluate din caietele/auxiliare de religie. Deci, ceea ce am făcut a fost să aranjez niște exerciții în pagină. Sper să fie de folos. Nu cred că toți profesorii de religie au reușit să-și procure și caiete/auxiliare.
Fișa se poate descărca și de aici: https://www.didactic.ro/materiale-didactice/biblia-si-biserica-ne-arata-calea-spre-dumnezeu-clasa-a-iva

sâmbătă, 26 ianuarie 2019

Ce înseamnă să devenim sfinți? - clasa a IV-a


Ce înseamnă să devenim sfinți?


            Pentru ora de Religie Ortodoxă, la clasa a IV-a, există lecția Calea spre Dumnezeu, deschisă tuturor oamenilor. Unul din manualele de Religie, Benga, Cristina, Ciachir, Aurora, Ghițiu, Mihaela, Niculae, Ioana, Religie. Cultul Ortodox. Manual pentru clasa a IV-a, semestrul I, ed. Corint, București, 2017, la pagina 37, cuprinde câteva idei pe care elevii să le noteze în caiețel.
            De la aceste idei, am încercat să creez un filmuleț și o fișă ca informațiile să fie mai bine asimilate de elevi.
Fișa este pe formatul A5 ca la imprimantă să poată fi scoase două pagini pe o foaie.
            De ce l-am ales pe Sfântul Nicolae? Pentru că, după părerea mea, este sfântul cel mai iubit de copii.

joi, 20 decembrie 2018

Un nou material de sprijin pentru predarea Religiei



Un nou material de sprijin pentru predarea Religiei

           
            De pe site-ul ziarului Lumina, http://ziarullumina.ro/ghidul-pentru-profesorii-care-predau-religia-la-clasa-a-iv-a-140019.html, aflăm că la Editura BASILICA a Patriarhiei Române a fost publicată lucrarea Ghid pentru profesorii care predau disciplina școlară religie la clasa a IV-a. Propuneri de activități.
            Lucrarea face parte din Planul strategic pentru creșterea calității educației religioase, elaborat și implementat de Patriarhia Română încă din anul 2015.
            Unul din coordonatorii lucrării, dr. Ioan Popa-Bota, menționează că:
            Prezentul ghid a fost gândit ca un instrument de lucru în sprijinul profesorilor care predau disciplina religie la clasa a IV-a. Am urmărit să răspundem realității potrivit căreia programa școlară de religie pentru acest nivel a fost schimbată, începând cu anul școlar 2016-2017, prin aceea că s-a făcut trecerea de la programa centrată pe obiective la cea centrată pe formarea de competențe. În cadrul activității de coordonare am încercat, alături de colegi, să imprimăm un anumit grad de dinamism, o aducere în actualitate a modului de predare a religiei, cu o serioasă fundamentare biblică, patristică și liturgică. În același timp, fiecare autor a fost îndemnat să scrie liber, în stilul său specific, astfel încât profesorii de religie să poată alege activitățile care li se potrivesc, ca stil de predare. Faptul că fiecare conținut (lecție) din programă are trei variante diferite de abordare aduce un grad de diversitate în predare, activitățile putând fi realizate și prin coroborarea modulară, secvențială a elementelor din cele trei abordări, în funcție de alegerea profesorului. Ghidul a fost astfel conceput, încât să ofere elevilor ocazia de a-și dezvolta inteligența emoțională, capacitatea de proiecție în viitor a unor posibile situații, de a experia sentimentul empatic, de a face analogii de tip inter- și transdisciplinar.
                De asemenea, „noul ghid este conceput ca un posibil suport alternativ la manualele și auxiliarele didactice utilizate în procesul de învățământ, activitățile propuse conținând și anumite sugestii metodologice utile. Totodată, lucrarea apare în contextul în care actuala generație de elevi nu este pe deplin mulțumită cu metodele de predare și de evaluare care se limitează doar la asimilarea de informații și reproducerea mecanică a acestora. Colectivul de autori ai lucrării a înțeles acest lucru, încercând să ofere atât profesorilor de religie, cât și elevilor, un suport pentru încurajarea exprimării libere, pentru dezvoltarea creativității, a gândirii analitice și a celei critice”, mai informează ziarul Lumina[1].
            Ghidul se găsește la această adresă:
         Totodată, mai găsim:




[1] Alexandru Cuțchi, „Ghidul pentru profesorii care predau religia la clasa a IV-a”, în Ziarul Lumina, 15 Decembrie 2018, http://ziarullumina.ro/ghidul-pentru-profesorii-care-predau-religia-la-clasa-a-iv-a-140019.html, 19.11.2018.


sâmbătă, 4 februarie 2017

Proscomidia. Atunci când se studia în clasa a IV-a.

Proscomidia


            Rânduiala Proscomidiei se săvârșește de către preot dimineața, înainte de începutul Sfintei Liturghii, în partea stângă a Sfântului Altar, pe o măsuță sau într-o nișă, în perete, care se numește proscomidiar.
         

   Rugându-se preotul ia prima prescură și, folosindu-se de copie, care este un cuțit în formă de lance, scoate pecetea sau pătratul cu cruce și cu însemnele IS, HS, NI, KA și îl așază pe o farfurie din metal care se numește disc.
            Pătratul de pâine cu pecetea poartă numele de agneț și îl reprezintă pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
            Din celelalte prescuri, preotul scoate miridele, care sunt părticele de pâine în formă de triunghi.
            Mirida pe care o așază în dreapta agnețului o reprezintă pe Sfânta Fecioară Maria, mama Domnului nostru Iisus Hristos.
            Pentru pomenirea sfinților care trăiesc veșnic împreună cu Dumnezeu în împărăția Sa, preotul scoate nouă miride, care amintesc cele nouă cete îngerești, și le așază în stânga agnețului.
            Imediat sub agneț, preotul scoate alte trei miride prin care pomenște pe episcopul locului, pe conducătorii țării și pe ctitorii și binefăcătorii acelei biserici.
            Mai jos, în două grămăjoare, preotul scoate miride pentru vii și pentru morți. Acum preotul pomenește toate numele de pe pomelnicele pe care le-au adus credincioșii și pentru fiecare în parte scoate câte o miridă, rugându-se pentru sănătatea, ajutorul, iertarea păcatelor și mântuirea lor.
            Vinul, amestecat cu puțină apă, este turnat de către preot în potir, care este un pahar metalic cu picior.
            Apoi preotul acoperă discut cu un acoperământ mic și potirul cu un alt acoperământ mic, iar apoi le acoperă pe amândouă cu un acoperământ mai mare, lăsându-le la proscomidiar până mai târziu, când le duce pe masa Sfântului Altar, la momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii.
            Felul cum este dispusă pâinea pe sfântul disc reprezintă chipul întregii Biserici, Trupul lui Hristos. Astfel, aproape de Hristos se află Sfânta Fecioară Maria și toți sfinții, împreună cu toți credincioșii vii și morți care acum, în cadrul Sfintei Liturghii, se întâlnesc în rugăciune și în comuniune unii cu alții. Așadar, acolo unde este Hristos prezent este prezent și Trupul Său, care este Biserica.
            Pâinea și vinul folosite la Proscomidie sunt și ele chip al Bisericii. Pentru că pâinea este făcută din faină provenită din multe boabe de grâu adunate laolaltă, iar vinul, din multe boabe de struguri.
            Întrebări:
1.      Ce este Proscomidia, când se săvârșește și în ce loc?
2.      Ce sunt discul și copia și la ce se folosesc ele?
3.      Ce este și pe cine reprezintă agnețul?
4.      Ce sunt miridele? Explicați pe cine reprezintă mirida din partea dreaptă a agnețului, cele din partea strângă și cele de sub acesta?
5.      Care pâine de pe disc se va preface în Trupul lui Hristos în timpul Sfintei Liturghii, folosindu-se apoi pentru împărtășirea preoților și a credincioșilor?
6.      Ce este potirul și l a ce este el folosit?
7.      Ce face preotul cu cinstitele daruri după ce se termină Proscomidia?
8.      Explicați în ce fel pâinea și vinul de la Proscomidie sunt simbolul întregii Biserici[1].

Pentru o explicare detaliată urmăriți aceste linkuri:




[1] Preot Dr. Ioan Sauca, Manual de Religie, clasa a IV-a, ed. Didactică și pedagogică, R.A., București, 1996, pp. 97-98.

miercuri, 13 iulie 2016

Sf. Ap. Petru și Pavel (fișă de lucru) - clasa a IV-a. Programa Veche.

Sf. Ap. Petru și Pavel (fișă de lucru) - clasa a IV-a. Programa Veche. Fișa se poate folosi și la orele de cateheză ale diferitelor programe „Alege Școala”, „Hristos împărtășit copiilor” sau în cadrul cercului de religie. Fișa se găsește aici: https://drive.google.com/file/d/1XY7W1m8pK2npTYtnwM_7jMOTxQME9Taq/view?usp=sharing
și aici:  http://www.didactic.ro/materiale-didactice/sf-ap-petru-si-pavel-clasa-a-iva
 „Sfântul Apostol Petru a fost frate cu Sf. Apostol Andrei. La naștere a primit numele de Simon. Împreună cu fratele său, practicau pescuitul pe Lacul Ghenizaret. Întâlnindu-l pe Mântuitorul, a lăsat toate și a devenit ucenicul Lui. A fost alături de Domnul în întreaga Sa activitate, fiind martor al tuturor minunilor săvârșite de Iisus. Domnul Iisus i-a schimbat numele în Petru. A murit la Roma răstignit pe cruce cu capul în jos”.
 
Bibliografie

1.      ***Sfinții, prietenii noștri, vol. I. Viețile sfinților sărbătoriți în lunile ianuarie-iulie însoțite de planșe de colorat și activități practice, ediție îngrijită de Ioana Hașu cu ilustrații de Luminița Pal, ed. Agaton, Făgăraș, 2014.
2.      ***Trăirea învățăturii de credință. Activități didactice pentru ora de religie creștin ortodoxă - clasa a IV-a, ed. Partoș, Timișoara, 2013.
3.      Chiagă, Preot prof. Adrian, Chiagă, Cristina, Să învățăm Religie. Culegere de jocuri și exerciții creștin-ortodoxe, clasele I-IV, ed. Andreas, București, 2013.
4.      Muha, Camelia, Mocanu, Elena, Religiei. Caiet pentru elevi: clasa a IV-a, ed. Sf. Mina, Iași, f.a.
5.      Nechita, Pr. Dr. Vasile, Pârâială, D. Dumitru, Pârâială, Bogdan-Dimitrie, Pârâială, Cristian-George, Caiet de Religie – auxiliar pentru elevi – clasa a IV-a, Euristica, Iași, 2008.

Faceți căutări pe acest blog