Dragi profesori

Dragi profesori, sunteți semănătorii unor roade pe care poate nu le veți vedea niciodată!

Dragi profesori,

Începe un nou an școlar. Un nou drum presărat cu speranțe, emoții, provocări și, mai ales, cu întâlniri care pot schimba destine.

Pentru unii, școala este doar locul în care se predau lecții, se dau note și se susțin examene. Pentru dumneavoastră, însă, școala înseamnă mult mai mult. Înseamnă oameni. Înseamnă copii ale căror suflete vă sunt încredințate pentru câțiva ani, dar asupra cărora puteți lăsa urme pentru o viață întreagă.

Există în profesia de dascăl ceva profund jertfelnic. Nu este mucenicia sângelui, asemenea celei îndurate de martirii Bisericii, ci o dăruire tăcută, zilnică, despre care rareori se vorbește. Este jertfa timpului, a răbdării, a grijilor purtate dincolo de poarta școlii. Este oboseala serilor în care pregătiți lecții, corectați lucrări sau vă gândiți la un elev care nu reușește să țină pasul cu ceilalți.

De câte ori nu ați luat acasă, fără să vreți, grijile copiilor? De câte ori nu v-ați sacrificat din timpul destinat propriei familii pentru a mai pregăti ceva, pentru a mai explica o dată, pentru a găsi o cale spre sufletul unui copil?

Și totuși, în ciuda tuturor acestor lucruri, a doua zi v-ați întors în fața elevilor.

Poate că una dintre cele mai frumoase taine ale acestei profesii este aceea că profesorii îmbătrânesc în ani, dar rămân mereu tineri prin generațiile pe care le formează.

Ce imagine minunată este aceea a unei învățătoare trecute de prima tinerețe, care se joacă alături de micii săi școlari, îi învață să țină pentru prima dată creionul în mână și îi călăuzește, cu nesfârșită răbdare, prin apele încă necunoscute ale scrisului și cititului!

Pentru un copil, prima literă scrisă poate părea un lucru neînsemnat. Pentru un dascăl, ea este începutul unei lumi care se deschide.

Și cât de minunat este să știți că, uneori, prin ceea ce faceți, deveniți pentru un copil șansa pe care poate nu a găsit-o în altă parte! Poate că acasă nu are cine să-l încurajeze. Poate că nimeni nu i-a spus vreodată că este capabil, că are valoare și că poate reuși. Iar dumneavoastră, printr-un cuvânt, printr-un gest sau printr-o simplă încurajare, îi puteți schimba felul în care își privește propria viață.

Nu veți ști întotdeauna cât bine ați făcut.

Vor trece anii. Elevii vor deveni adulți, își vor întemeia familii, vor avea profesii și vor merge pe drumuri pe care poate nu le-ați fi bănuit niciodată. Unii vă vor căuta pentru a vă mulțumi. Alții poate că nu vă vor mai întâlni niciodată.

Dar vor exista momente în care, la masa de seară, un părinte îi va povesti copilului său despre profesorul care i-a deschis mintea. Un bunic își va aminti de învățătorul care l-a învățat să citească. Cineva va rosti, cu recunoștință, numele unui dascăl care i-a schimbat viața.

Și astfel, chiar și atunci când veți trece dincolo de pragul acestei vieți, o parte din ceea ce ați dăruit va continua să trăiască în sufletele celor pe care i-ați format.

Poate că numele dumneavoastră nu va apărea în cărțile de istorie. Poate că nu vi se vor ridica monumente. Dar veți avea ceva mult mai prețios: recunoștința unor oameni care vor duce mai departe lumina primită de la dumneavoastră.

Bucurați-vă, așadar, că aveți o profesie atât de nobilă!

Știu că vă bucurați sincer când elevii dumneavoastră reușesc. Știu că rezultatele lor vă umplu sufletele de mulțumire și că, uneori, o reușită a unui copil vă poate aduce mai multă bucurie decât propria izbândă.

Dar știu și că suferiți atunci când îi vedeți împiedicându-se de obstacole, când eforturile lor par zadarnice sau când, în ciuda strădaniilor dumneavoastră, unii aleg drumuri greșite.

Vor exista și părinți care nu vă vor înțelege. Vor exista reproșuri, acuzații nedrepte și cuvinte care dor. Vor exista momente în care sistemul educațional vă va cere mai mult decât vă poate oferi, zile în care birocrația vă va răpi timpul pe care ați fi dorit să-l petreceți alături de elevi.

Vor fi și clipe de descurajare. Poate chiar momente în care vă veți întreba dacă toate aceste eforturi mai au vreun rost.

Dar tocmai atunci să vă amintiți că valoarea muncii dumneavoastră nu poate fi măsurată numai prin note, statistici, diplome sau rezultate la examene.

Uneori, cea mai mare izbândă a unui profesor nu este elevul care obține nota zece, ci copilul care, datorită lui, nu a renunțat la școală. Nu este neapărat premiantul unei olimpiade, ci elevul care a învățat să aibă încredere în sine, să respecte oamenii și să deosebească binele de rău.

Din perspectivă creștină, profesia de dascăl poate fi înțeleasă și ca o lucrare de înmulțire a talanților. Dumnezeu a așezat în fiecare om daruri, iar dumneavoastră aveți minunata posibilitate de a le descoperi, de a le cultiva și de a-i ajuta pe alții să le înmulțească.

Nu dăruiți doar cunoștințe, ci puneți în mișcare daruri care, la rândul lor, pot rodi în viețile altor oameni.

Dragi profesori, fiți semănători ai binelui!

Pilda semănătorului din Sfânta Evanghelie ne amintește că nu toate semințele cad în pământ roditor. Unele cad lângă drum, altele pe loc pietros, altele între spini și numai o parte ajung în pământul cel bun (cf. Luca 8, 5-15).

În înțelesul ei evanghelic, sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. Dar imaginea semănătorului ne poate ajuta să înțelegem, prin analogie, și frumusețea misiunii educative.

Și dumneavoastră semănați, zi de zi, în pământul sufletesc al elevilor.

Semănați cunoaștere, răbdare, respect, bunătate, încredere și dragoste pentru adevăr.

Nu toate semințele vor rodi de îndată. Unele par să se piardă. Altele încolțesc greu. Vor exista copii care nu vă vor asculta, care vă vor pune răbdarea la încercare și care poate nu vor înțelege decât peste mulți ani ceea ce ați încercat să le dăruiți.

Să nu vă descurajați!

O sămânță care nu a încolțit astăzi nu înseamnă întotdeauna o sămânță pierdută.

Poate că un cuvânt rostit la timpul potrivit va fi înțeles abia peste zece ani. Poate că un elev care astăzi pare nepăsător își va aminti, într-un moment greu al vieții, tocmai de sfatul pe care i l-ați dat. Poate că bunătatea dumneavoastră va deveni, cândva, bunătatea pe care el o va arăta altcuiva.

Nu puteți hotărî întotdeauna unde și când vor rodi semințele pe care le așezați în sufletele copiilor. Dar puteți avea grijă de felul în care le semănați.

Semănați cu dragoste, chiar și atunci când nu vedeți roadele. Semănați cu răbdare, chiar și atunci când pământul pare neroditor. Semănați cu speranță, pentru că omul se poate schimba, poate crește și poate înflori chiar și atunci când nimeni nu se mai așteaptă.

Și nu uitați că, înainte de a fi profesori, sunteți oameni. Aveți dreptul la odihnă, la familie, la bucurie și la liniște. Dăruirea nu înseamnă să vă pierdeți pe voi înșivă. Un profesor care își îngrijește și propriul suflet poate dărui mai departe cu mai multă seninătate.

La începutul acestui nou an școlar, vă doresc să nu vă pierdeți niciodată bucuria de a fi dascăli. Să găsiți în fiecare generație un motiv de speranță, în fiecare copil o posibilitate de creștere și în fiecare zi puterea de a o lua de la capăt.

Vă doresc elevi dornici de cunoaștere, părinți care să vă fie parteneri, colegi care să vă sprijine și o societate care să înțeleagă mai bine valoarea muncii dumneavoastră.

Iar atunci când veți obosi, să vă amintiți că nu toate roadele unei vieți de dascăl pot fi văzute în timpul acestei vieți.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, să vă lumineze mintea, să vă întărească răbdarea și să vă păstreze vie dragostea pentru copii și pentru adevăr!

Sunteți prețioși nu pentru că sunteți fără greșeală, ci pentru că aveți puterea de a contribui, zi de zi, la devenirea unor oameni.

Și poate că aceasta este una dintre cele mai frumoase forme de a lăsa ceva bun în urma noastră.

Cu respect și recunoștință,

Fostul elev, astăzi colegul dumneavoastră,

Hrab Alexandru