Inspector şcolar din cadrul ISJ
Sibiu: „Ora de Religie, darul lui Dumnezeu pentru noi. Nu putem să-i creştem pe
copiii noştri fără Hristos”
Măriuca
Neagu, inspector şcolar pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului
Şcolar Judeţean Sibiu, a transmis presei un material în care militează pentru
menţinerea în şcoli a orei de religie. În materialul respectiv, Măriuca Neagu
vorbeşte, printre altele, despre programa şcolară la religie, disciplină pe
care o consideră un ”dar de la Dumnezeu”.
Redăm
mai jos scrisoarea Măriucăi Neagu
”Gândul
meu, prin scrierea acestui articol, este să nu supăr pe nimeni şi să-i accept
pe toţi cei ce nu sunt în asentimentul adevărului în care cred şi să-i înţeleg
la măsura la care au putut să ajungă fiecare dintre ei. Vă mulţumesc că încă
mai pot folosi numele lui Dumnezeu în exprimarea mea publică (şi în titlul
articolului), căci discuţiile se poartă nu numai asupra orei de religie din
şcoală, ci şi asupra faptului ca, în discursul public, să fie interzisă orice
trimitere către Dumnezeu. "Toleranţa" domniilor lor, a celor ce vor
educaţie fără religie, devine, de fapt, intoleranţă. Doresc ca-n următoarele
rânduri să arăt care este importanţa şi frumuseţea orei de religie văzută din
mijlocul copiilor şi nu din perspectiva unui studiu. Ora de religie aduce
bucurie şi pace sufletească în sufletul copiilor, multă speranţă şi nădejde,
satisfacţie şi entuziasm. E ora unde elevul învaţă că e dreptul lui să aleagă
în viaţă o anume cale, dar şi să nu-l jignească pe cel ce nu alege drumul său.
Învaţă că această libertate implică responsabilitate şi că Dumnezeu este Iubire
şi este îndelung-răbdător, că este Lumină care–l luminează dacă stă în Lumină.
Dumnezeu nu pedepseşte, El este numai Iubire, însă alegerea sa de a se depărta
de Dumnezeu şi greşelile sale îşi au plata lor. Depărtarea de aceste valori pe
care, chiar dacă elevul nu le percepe atunci în ora de religie în profunzimea
lor, le va înţelege mai târziu şi va avea unde să se întoarcă (să se ridice),
atunci când va avea nevoie, şi nu va striga, cu disperare: "Mamă, unde
este Dumnezeu? Tată, unde este Dumnezeu?" Ele, valorile, se aşază în
mintea şi sufletul său şi va putea să se întoarcă asemeni fiului risipitor,
care a plecat de-acasă, dar a avut puterea să se ridice şi să se întoarcă.
Această putere şi aceste valori se regăsesc în temele discutate la ora de
religie. Ele poartă în sine puterea împlinirii. Exemplific aceasta prin câteva
subiecte care sunt cuprinse în programa şcolară şi-n care se regăsesc valorile
amintite mai sus: ”Dragostea faţă de aproapele - Pilda samarineanului milostiv”
- clasa a V-a, ”Binefacere şi recunoştinţă - Vindecarea celor 10 leproşi” -
clasa a VI-a, ”Hristos, Lumina lumii - Vindecarea orbului din naştere”, ”Căinţă
şi iertare - Pilda Fiului Risipitor”, ”Iubirea prin fapte - ajutorareL celor
aflaţi în suferinţă” – clasa a VII-a, ”Pilda neghinei – îndelunga răbdare şi
dreptatea lui Dumnezeu”, ”Imnul dragostei creştine”- clasa a VIII-a, (să nu
cunoască cel mai frumos imn închinat virtuţii iubirii !?). Am enumerat doar
câteva teme ce prezintă valorile menţionate, pe care le-am selectat aleatoriu
pentru că întreaga programă a disciplinei Religie e alcătuită din aceste valori
cuprinse toate într-una singură, iubirea. Aş putea să vă arăt acesta făcând o
scurtă prezentare a lecţiilor pe fiecare an de studiu. Acum, rândurile sunt
limitate, dar, dacă e nevoie, am să mă străduiesc să vă fac să înţelegeţi că
toate acuzaţiile pe care le aduceţi orei de religie sunt neîntemeiate. Câtă
frumuseţe şi înţelepciune găsim în pildele Mântuitorului, pe care le aşteaptă
elevii la oră şi sunt însetaţi să le cunoască! Aproape în fiecare oră de
religie, ei zic: „Ne mai spuneţi şi astăzi o poveste?” Răspunsul este DA (până
mai putem), pentru că nu putem să-i lipsim de înţelepciunea şi învăţăturile
pildelor. Dacă lângă inteligenţă (deşteptăciune) punem pe Hristos, vom dobândi
înţelepciunea. Nu putem să-i creştem pe copiii noştri fără Hristos. Nu puteţi,
câteva glasuri, să luaţi acest dar al lui Dumnezeu, pe care l-am primit, dar pe
care trebuie să-l valorificăm. Într-o lume care se străduieşte ca asemenea
mentalităţi – educaţie fără religie - nu numai să fie cunoscute ci şi să fie
impuse celorlalţi, desconsiderându-i dacă nu gândesc la fel, în loc să facă
reverenţă în faţa celor ce văd evidenţa, misiunea dascălilor de religie - care
au aceeaşi pregătire ca a colegilor profesori, devine tot mai grea. Avem încă
generaţii de părinţi care, chiar dacă n-au făcut Religie în şcoală ( mă refer
la generaţia mea, cei de 35-40-45 ani), au fost educaţi de părinţii lor, care
L-au cunoscut pe Dumnezeu şi-n cadrul orelor de religie. A urmat o perioada în
care copiii au fost lipsiţi de această bucurie. După revoluţie, am redobândit
acest dar şi copiii lor au putut să-L cunoască pe Hristos, încă din şcoală,
reuşindu-se astfel, ca acest liant între oameni, generaţii- Hristos, să rămână
în mijlocul nostru. Şi acum...? Lăsaţi-i pe copiii acestor vremuri să devină
părinţi adevăraţi şi nu doar „părinţi instruiţi” ca să nu ajungem în situaţia
de a rupe acest liant dintre generaţii. Lăsaţi-i să se bucure de izvorul
nesecat al Sfintei Scripturi şi de Tradiţia Sfântă, pe care cei ce n-au
cunoscut-o, descoperind-o, devin admiratori ai Sfântului Ioan Gură de Aur, ai
Sfântului Vasile cel Mare şi ai altor Sfinţi Părinţi, care ni l-au arătat pe
Hristos. Să ne ferim de învinuirea copiilor care, mai târziu, dacă le vom lua
această şansă, ne vor reproşa că le-am furat darul primit de la Dumnezeu - ora
de religie. În marea Sa iubire, Dumnezeu îi va ajuta şi pe ei, dar de ce să-i
punem în situaţia delicată de a cere explicaţii cu privire la faptul ca
disciplina Religie lipseşte din foaia lor matricolă şi de ce şi de ce... Sunt
multe lucruri pe care trebuie să le îndreptăm în predarea orei de religie şi a
celorlalte ore şi-n general, în sistemul educaţional, dar nu aşa. De foarte
multe ori, disciplina de învăţământ este asociată cu profesorul care o predă.
Unor elevi le place o anumită materie pentru că le place profesorul. E firesc!
De aceea, aceste noi provocări trebuie să ne determine pe toţi profesorii, nu
numai pe cei ce predau religia, să medităm profund la ceea ce facem şi cum
facem ca să nu fim părtaşi la ignorarea acestui dar de la Dumnezeu – ora de
religie”.
Sursa:
Citeste mai mult: adev.ro/nhp49q
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu