Cartea Cărților - O aventură uriasă - Sezonul 1 Episodul 6 - David - Clasa I

        Nu știu cât de adecvat este filmul pentru clasa I. Dar până la un anumit moment poate fi privit de elevi.

 

Copilul, pâinea și Hristos

Copilul, pâinea și Hristos

            În copilărie cunoșteam această povestioară sub formă de poezie. Azi am (re)găsit-o. Îmi amintește de povestea lui Marcellino: http://hrabalexandru.blogspot.com/2014/11/marcellino-o-minune-de-baietel-filmele.html

            A fost odată un băiat, care se pierduse de părinții săi, așa că nu știa de unde-i și al cui este. Și fiindcă băiatul acela era foarte curățel și frumușel și pe deasupra și foarte isteț, l-a luat un boier de suflet și l-a dus la curtea sa, ca să-l crească. Nu departe de curtea boierului era biserica satului, iar la portița bisericii se afla o cruce mare, pe care era zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în brațe. Băiatul găsit trecând odată pe lângă biserică și dând cu ochii de chipul Domnului nostru Iisus Hristos, a crezut că acela nu-i chip, ci un băiețel viu ca și el. De aceea, mai pe urmă, ori de câte ori căpăta el de mâncare, și mai ales pâine, n-o mânca singur, ci îndată fugea cu ea până la porțile bisericii și o împărțea cu Domnul Iisus Hristos, zicând:

-  Na, Mititelule, mănâncă și Tu, că știu vă vei fi flămând! Iisus Hristos întindea mâna și lua pâinea. Așa s-a întâmplat de mai multe ori, în mai multe zile și săptămâni la rând. De la o vreme însă, bogatul băgă de seamă că băiatul găsit, de câte ori primește o bucată de pâine fuge cu ea în curtea bisericii.

-  Ce faci tu cu pâinea, mai băiete, că tare repede o isprăvești?

-  Ce să fac? – răspunse bunul copilaș, ia, o împarte cu mititelul acela de la poarta bisericii.

Dar boierul nu știa de care mititel era vorba. Credea că va fi vorba de vreun băiat din sat, cu care împarte, copilul găsit, în fiecare zi, pâinea. De aceea, s-a supărat boierul și a zis:

-  Dacă e așa, apoi du-te la mititelul acela, s-ți dea el de acum înainte mâncare, că eu nu-ți mai dau nimica!

Bietul copil! Acum iar era al nimănui. Așteptă o zi, două, dar boierul nu-i mai dădu nimica de mâncare. Începu să plângă cu lacrimi mult. Apoi se duse la portița bisericii, se opri lângă cruce și zise către pruncul Iisus.

- Pruncule, eu n-am căpătat, în zilele acestea, nimic de mâncare și-s tare flămând. Abia mă mai țin pe picioare... Dacă ai, dă-mi și mie puțin!... Ști, că și eu ți-am dat, când am avut!...

Abia a terminat de spus aceste cuvinte și iată, că Maica Domnul, din chip, se dădu jos, prefăcută într-o femeie adevărată, vie, scoase o pâine de grâu, albă și mare cât o rotiță de plug și întinzând-o băiatul găsit, îi zise:

-       Na, puiule! Că cine dă, lui și dă! Ti ai dat fiului meu, Lui Iisus. Acum eu îți întorc darul, ca să ai ce mânca multă vreme![1]

„Mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35)

---

[1] Pr. Prof. Dr. Dumitru Călugăr, Hristos în școală, Vol I, Sibiu, 2004, pp. 54-55.

Omagierea Unirii Principatelor Române în Școala Gimnazială Satchinez

Omagierea Unirii Principatelor Române în Școala Gimnazială Satchinez from Hrab Alexandru on Vimeo.

Smartphonul, Internetul și Crăciunul Pr. Liviu Vidican Manci

Smartphonul, Internetul și Crăciunul

Pr. Liviu Vidican Manci

      Nașterea Domnului vine cu multă bucurie pentru creștinii credincioși. E sărbătoarea darurilor, a generozității, a timpului petrecut în familie. Pentru cei care au copii și nepoți, încă suficient de mici pentru a se arăta încântați de cadouri, bucuria e îndoită. Pentru școlari e timp de vacanță, de liniștire după un semestru extrem de complicat, scurt și solicitant. Cei mai norocoși dintre ei au plănuit concediul cu părinții, la munte sau la țară, ceilalți nu au niciun plan concret. Cel mai probabil își doresc să stea și să se relaxeze, să oprească timpul și să uite de tot ce îi poate împovăra.

Dacă pentru prima categorie lucrurile se anunță clare, pentru a doua m-aș arăta mai îngrijorat. Cum să se relaxeze? Cum să se recreeze? Demult nu mai e un lux ca adolescentul român, să nu mai vorbim de student și tânăr în general, să-și permită un telefon inteligent. Mai mult sau mai puțin scump, companiile de IT au gândit progrămele care să ruleze cu generozitate și, mai mult decât orice, să aibă acces la Internet. Acest acces nelimitat la Internet stă sub complexul joc al luminii și umbrelor. În acest scurt articol aș insista mai mult pe zonele întunecate încercând la final câteva linii practice.

Citește integral aici: Sursa: https://radiorenasterea.ro/smartphonul-internetul-si-craciunul/?fbclid=IwAR0YtOhZNTzHwf6K9pqb-xEpDOvpJt-xtKmKHu7sm6xNMjJwMwbIpCaFOGA

1.      În zilele de sărbătoare mergeți împreună la biserică, iar seara și dimineața rugați-vă cu copiii dumneavoastră;

2.      Nu vă lăsați copilul mai mult de o oră pe zi să se joace pe computer sau smartphone, dăunează grav sufletului și minții;

3.      Întrebați-vă copilul ce-l pasionează în lucrul pe calculator și ce conținuturi on-line preferă pentru a ști de ce să-l feriți;

4.      Duceți-vă copilul, dacă e posibil, la țară și încurajați-l să petreacă cât mai mult timp în aer liber;

5.      Învățați-vă copilul că o carte poate fi mai valoroasă decât o tabletă sau un telefon inteligent;

6.      Dacă tot e Crăciun și vrea pe YouTube, indicați-i câteva colinde tradiționale și ascultați-le împreună;

7.      Nu uitați, faptul că poate sta ore în șir în fața electronicelor nu-l face mai deștept, ci mai fragil intelectual.

Academia Română se opune introducerii de noi materii și diminuării disciplinelor vechi „verificate de la Renaștere încoace”

Academia Română se opune introducerii de noi materii și diminuării disciplinelor vechi „verificate de la Renaștere încoace”

Punctul de vedere al Academiei Române privind unele aspecte ale învăţământului preuniversitar din România

Recentele constatări date publicităţii, referitoare la procentajul ridicat al elevilor români afectaţi de analfabetismul funcţional, dar şi îngrijorarea produsă de analfabetismul primar (cauzat de neputinţa şcolarizării tuturor copiilor de vârstă şcolară) şi de abandonul şcolar, determină Academia Română să propună un set de măsuri, reieşite din experienţa celui mai înalt for de consacrare a valorilor intelectuale şi de cercetare din România. În plus, în contextul fixării unui număr mai mic de ore pe săptămână pentru învăţământul preuniversitar, există riscul reducerii timpului alocat unor discipline şcolare clasice.

Până la adoptarea unei noi legi a educaţiei naţionale, menită să fie stabilă şi să cuprindă, mai mult principii decât date concrete (acestea trebuie să fie detaliate în statute şi regulamente), este nevoie de un set de măsuri care să stabilizeze şcoala românească şi să-i confere perspective bune de dezvoltare, fără a ceda în faţa unor presiuni conjuncturale, derivate dintr-o percepţie pripită asupra schimbărilor din societatea contemporană şi lipsită de o analiză profundă şi riguroasă. În acest sens, semnalăm şi propunem următoarele:

1. Presiunea nejustificată de a introduce noi discipline şcolare trebuie să fie oprită, prin crearea, în cadrul materiilor existente, a noi conţinuturi care să răspundă dinamicii societăţii contemporane. Astfel, protecţia mediului, combaterea poluării se pot studia la Geografie, educaţia financiară şi bancară la Ştiinţe sociale şi la Istorie (în liceu), educaţia civică şi constituţionalismul la Istorie, nutriţia sănătoasă, educaţia igienică şi educaţia sexuală la Biologie, circulaţia pe drumurile publice la Dirigenţie etc. Practic, nu există discipline şcolare actuale în cadrul cărora să nu se plieze temele stringente pentru actualitate. Propunerile de a introduce discipline noi şi de a le elimina sau diminua pe cele vechi – verificate de la Renaştere încoace – sunt lipsite complet de realism şi de spirit pedagogic. De asemenea, ideea de a avea mai multe discipline încheiate cu medii semestriale şi anuale şi derulate în câte o oră pe săptămână este lipsită de orice fel de fundamentare psiho-pedagogică. Disciplinele de o oră pe săptămână au cea mai slabă eficienţă în procesul de predare-învăţare.

2. Presiunea prin care se cere eliminarea sau reducerea drastică a teoriei în favoarea susţinerii deprinderilor practice are, de asemenea, un grad mare de periculozitate. În şcoală, teoria şi practica trebuie să fie îngemănate într-o sinteză armonioasă, fără de care rezultatele ajung să fie dezastruoase. Fără cunoştinţe teoretice temeinice, acumulate în memoria elevilor, deprinderile practice... citește mai departe aici.

Anul 2020, an greu pentru profesori?!

Sursa: https://xn--laclas-n0a.ro/opinii/anul-2020-va-fi-urat-pentru-profesori-vezi-de-ce/?fbclid=IwAR3ulrXOYVbXW44PWsHcirW5bLQbxRmHGEmaIz3VSyk7uNZUbxClfOuHLxs

Sfaturi pentru apropierea copiilor de Biserică - Pr. prof. dr. Nicolae D. Necula

Sfaturi pentru apropierea copiilor de Biserică

            Persoanele care se spovedesc și practică sau participă la viața liturgică a Bisericii se comportă în Biserică, în societate și acasă altfel decât cele care sunt departe de acest mod de viață. desigur că ele nu sunt niște sfinți, dar au o altă înțelegere față de lume, de existență, de semeni, de încercările prin care trec, sunt mai înțelepte, mai bune, mai iertătoare față de cele care nu au legătură cu viața religioasă. Societatea în plină secularizare nu ne oferă cele necesare vieții spirituale și nici măcar pe cele materiale. Corupția, minciuna, necinstea, furtul, egoismul, desfrâul, invidia se răsfrâng în toate domeniile vieții noastre sociale. Școala a devenit și ea neputincioasă în a-i educa și instrui pe tineri, care sunt lipsiți de interesul de desăvârșire și înalte idealuri. Având în vedere aceste stări de lucru, să ne gândim și la unele remedii:

1.      Să-i formăm pe copiii noștri în spiritul credinței noastre strămoșești; să-i obișnuim cu prezența în locașul de cult, să vadă în preot nu pe cel care „taie limba și face injecție”, ci pe părintele bun și iubitor care-i primește pe toți cu dragoste.

2.      Să-i obișnuim pe copii de la vârste fragede cu preotul, și mai ales cu Spovedania, chiar dacă nu au mare lucru a ne spune.

3.      Să susținem activitatea catehetică tot mai bogată și să vorbim tot mai des despre Spovedanie și rolul ei extraordinar în viața duhovnicească, să o practicăm cât mai des și cu toată responsabilitatea.

4.      Să sporim participarea la Sfânta Împărtășanie, dar cu spovedire, dezlegare și binecuvântarea duhovnicului.

5.      Să rezervăm săvârșirii Spovedaniei un timp special pentru a o săvârși corect, pentru a fi un dialog deschis și sincer cu penitentul, și nu o formalitate.

6.      Să încercăm să trezim interesul și pentru cei care stau mai departe de viața religioasă și nu au cunoscut încă acest tratament al bolilor noastre sufletești și trupești, care este Spovedania, urmat de „antidotul nemuririi – Sfânta Împărtășanie” (pr. prof.dr. Petre Vintilescu, Spovedanie și duhovnicie, București, 1939)[1].

---

[1] Pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, „Care sunt urmările Spovedaniei și ale nespovedirii?” în Colecția Media Christiana / Seria Lumina, Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Întrebări și răspunsuri liturgice, ed. Trinitas a Patriarhiei Române, București, 2014, pp. 98-89.