Copilul,
pâinea și Hristos
În
copilărie cunoșteam această povestioară sub formă de poezie. Azi am (re)găsit-o.
Îmi amintește de povestea lui Marcellino: http://hrabalexandru.blogspot.com/2014/11/marcellino-o-minune-de-baietel-filmele.html
A
fost odată un băiat, care se pierduse de părinții săi, așa că nu știa de unde-i
și al cui este. Și fiindcă băiatul acela era foarte curățel și frumușel și pe
deasupra și foarte isteț, l-a luat un boier de suflet și l-a dus la curtea sa,
ca să-l crească. Nu departe de curtea boierului era biserica satului, iar la
portița bisericii se afla o cruce mare, pe care era zugrăvit chipul Maicii
Domnului cu Pruncul Iisus în brațe. Băiatul găsit trecând odată pe lângă
biserică și dând cu ochii de chipul Domnului nostru Iisus Hristos, a crezut că
acela nu-i chip, ci un băiețel viu ca și el. De aceea, mai pe urmă, ori de câte
ori căpăta el de mâncare, și mai ales pâine, n-o mânca singur, ci îndată fugea
cu ea până la porțile bisericii și o împărțea cu Domnul Iisus Hristos, zicând:
- Na,
Mititelule, mănâncă și Tu, că știu vă vei fi flămând! Iisus Hristos întindea
mâna și lua pâinea. Așa s-a întâmplat de mai multe ori, în mai multe zile și
săptămâni la rând. De la o vreme însă, bogatul băgă de seamă că băiatul găsit,
de câte ori primește o bucată de pâine fuge cu ea în curtea bisericii.
- Ce
faci tu cu pâinea, mai băiete, că tare repede o isprăvești?
- Ce
să fac? – răspunse bunul copilaș, ia, o împarte cu mititelul acela de la poarta
bisericii.
Dar boierul nu știa de care mititel
era vorba. Credea că va fi vorba de vreun băiat din sat, cu care împarte,
copilul găsit, în fiecare zi, pâinea. De aceea, s-a supărat boierul și a zis:
- Dacă
e așa, apoi du-te la mititelul acela, s-ți dea el de acum înainte mâncare, că
eu nu-ți mai dau nimica!
Bietul copil! Acum iar era al nimănui.
Așteptă o zi, două, dar boierul nu-i mai dădu nimica de mâncare. Începu să
plângă cu lacrimi mult. Apoi se duse la portița bisericii, se opri lângă cruce
și zise către pruncul Iisus.
- Pruncule, eu n-am căpătat, în
zilele acestea, nimic de mâncare și-s tare flămând. Abia mă mai țin pe
picioare... Dacă ai, dă-mi și mie puțin!... Ști, că și eu ți-am dat, când am
avut!...
Abia a terminat de spus aceste
cuvinte și iată, că Maica Domnul, din chip, se dădu jos, prefăcută într-o
femeie adevărată, vie, scoase o pâine de grâu, albă și mare cât o rotiță de plug
și întinzând-o băiatul găsit, îi zise:
- Na,
puiule! Că cine dă, lui și dă! Ti ai dat fiului meu, Lui Iisus. Acum eu îți
întorc darul, ca să ai ce mânca multă vreme![1]
„Mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20,
35)
