luni, 9 martie 2026

Pilda Fiului Risipitor - material pentru clasa a VII-a/ Clasa a VIII-a

   Am folosit următorul text și exercițiile + filmul (știu că nu este ortodox, dar este o variantă modernă a Pildei).

Pilda Fiului Risipitor

Iisus a mai spus o pildă despre ceea ce înseamnă să fii pierdut şi despre pocăinţă:
„Era odată un om care avea doi fii. Cel mai tânăr i-a cerut tatălui să-şi împartă averea şi să primească din ea partea care i se cuvenea. După ce a primit-o, şi-a părăsit casa părintească şi s-a dus să petreacă într-o ţară îndepărtată unde şi-a risipit întreaga avere ducând o viaţă plină de plăceri. Când nu a mai avut ce cheltui, s-a întâmplat ca în aceea ţară să se facă o foamete mare; atunci a cerut ajutorul unuia dintre locuitorii acelei ţări, care l-a pus să-i păzească porcii.
După câtva timp ajunsese atât de flămând, încât ar fi mâncat şi din roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i se îngăduia!
Dându-şi seama de mizeria în care ajunsese, şi-a adus aminte de tatăl său şi de faptul că până şi slujitorii tatălui duceau o viaţă îndestulată, în timp ce el era gata să piară de foame. În aceste condiţii, s-a hotărât să se întoarcă acasă şi să-i ceară iertare tatălui său, sperând că va fi primit înapoi, chiar şi ca simplu slujitor. Şi s-a gândit să-i spună tatălui aceste cuvinte: «Tată, am greşit mult faţă de tine; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Primeşte-mă, te rog, ca pe unul dintre slujitorii tăi!».
Luând această hotărâre, tânărul a pornit înapoi spre casă. Pe când era el încă departe, tatăl –a văzut, a alergat bucuros în întâmpinarea lui şi l-a îmbrăţişat, sărutându-l.
Cu ochii scăldaţi în lacrimi, fiul său i-a zis: «Tată, am greşit mult faţă de tine; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău».
Tatăl, însă, de bucurie nu l-a mai lăsat să-i ceară primirea înapoi ca un simplu slujitor, ci l-a primit cu toată inima ca pe fiul său de odinioară.
Dar aceea tatăl le-a poruncit slujitorilor să îl îmbrace pe fiul său cu haina cea dintâi (simbol al redobândirii stării de curăţie a inimii pe care o avusese la început), ă îi pună pe mână inel (simbol al demnităţii împărăteşti, al stăpânirii de sine) şi să pregătească un ospăţ din viţelul îngrăşat (ca semn că tatăl îl face părtaş la tot ce are), pentru a sărbători împreună bucuria regăsirii (bucuria întoarcerii la Dumnezeu).
«Să mâncăm şi să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat», a zis tatăl.
În vremea aceasta fiul cel mare era la muncă pe câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit de departe cântece şi jocuri şi a întrebat pe una dintre slugi, ce se întâmplase în lipsa sa. Aflând de la acea slugă că tatăl său făcuse un ospăţ de bucurie că s-a întors fratele său, s-a mâniat li nu a mai vrut să intre în casă. Atunci a ieşit chiar tatăl şi l-a rugat să intre. Dar el tot nu a vrut şi i-a spus tatălui său pe un ton de reproş: «De atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca, dar mie nu mi-ai dat niciodată nimic, nici măcar un ied, să mă veselesc şi eu cu prietenii mei! Când a venit, însă, acest fiul al tău care ţi-a irosit averea, pentru el ai înjunghiat viţelul cel îngrăşat şi ai făcut un asemenea ospăţ!».
Drept răspuns, Tatăl îi aminteşte că acest fiul al său este totuşi fratele lui, pentru a cărui întoarcere şi izbăvire ar trebui să se bucure şi el: «Fiule, tu întotdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuie să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat».

(Luca 15, 11-32)


Grupa I
1.      Care sunt trăsăturile de caracter ale tatălui. Încercuieşte-le pe cele care se potrivesc:
Drept, iertător, smerit (cu părere de rău pentru păcate), invidios, ascultător, neascultător, răbdător, blând, harnic, mânios, cumpătat, necumpătat, îndreptat spre căinţă.
2.      Alege răspunsul corect.
·         Fiul cel tânăr reprezintă pe:
a)      orice om credincios, care respectă poruncile lui Dumnezeu.
b)      omul care se îndepărtează de Dumnezeu, făcând păcate mari.
·         Plecarea nesăbuită a fiului celui mai mic de acasă reprezintă:
a)      părăsirea dreptei credinţe, alegerea unei vieţi trăite în robia păcatului.
b)      trezirea din păcat şi nădejdea că va fi iertat.

Grupa II
1.      Care sunt trăsăturile de caracter ale fiului celui tânăr. Alege-le pe cele pozitive şi pe cele negative şi notează-le în două coloane în caiet. Drept, iertător, smerit (cu părere de rău pentru păcate), invidios, ascultător, neascultător, răbdător, blând, harnic, mânios, cumpătat, necumpătat, îndreptat spre căinţă.
2.      Alege răspunsul corect.
·         Tatăl celor doi fii Îl reprezintă pe:
a)      Dumnezeu (Tatăl ceresc).
b)      omule care se îndepărtează de Dumnezeu, făcând păcate mari.
·         Primirea fiului risipitor de către tatăl său cu braţele deschise Îl reprezintă pe:
a)      orice om credincios, care respectă poruncile lui Dumnezeu.
b)      Dumnezeu care primeşte cu bucurie în Împărăţia Sa, şi pe cei păcătoşi care se întorc la El, nu numai pe cei drepţi.

Grupa III
1.      Care sunt trăsăturile de caracter ale fiului celui mare. Alege-le pe cele pozitive şi pe cele negative şi notează-le în două coloane în caiet. Drept, iertător, smerit (cu părere de rău pentru păcate), invidios, ascultător, neascultător, răbdător, blând, harnic, mânios, cumpătat, necumpătat, îndreptat spre căinţă.
2.      Alege răspunsul corect.
·         Fiul cel mare este:
a)      orice om credincios, care respectă poruncile lui Dumnezeu.
b)      omul care se îndepărtează de Dumnezeu, făcând păcate mari.
·         Hotărârea fiului risipitor de a se întoarce acasă reprezintă
a)      trezirea din păcat şi nădejdea că va fi iertat.
b)      părăsirea dreptei credinţe, alegerea unei vieţi trăite în robia păcatului.

Pilda Fiului risipitor - Desene animate - Clasa a VIII-a - Libertate și responsabilitate în viață

Pilda fiului risipitor - Re... by Hrab Alexandru

S-ar putea să vă intereseze și:

vineri, 6 martie 2026

100 de întrebări tip grilă pentru Olimpiada de Religie – Personaje biblice (clasa a VI-a)

 


Test recapitulativ persoanaje biblice  clasa a VI -a – Olimpiada de Religie

Pentru elevii care se pregătesc pentru Olimpiada de Religie am pregătit un set amplu de 100 de întrebări tip grilă despre personaje biblice din toate lecțiile studiate la clasa a VI-a. Testul cuprinde personaje importante din Evanghelii și din viața Mântuitorului Iisus Hristos: Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul, apostolii, femeile mironosițe, precum și personaje din pilde și din minunile săvârșite de Hristos.

Întrebările sunt formulate în stilul celor întâlnite la olimpiade și concursuri școlare, având patru variante de răspuns. La final este inclusă și cheia de corectare pentru verificarea rapidă a răspunsurilor.

Materialul poate fi folosit pentru recapitulare individuală, pregătire pentru concursuri sau activități la ora de religie.

1. Mama Mântuitorului Iisus Hristos este:

A. Elisabeta
B. Maria
C. Marta
D. Ana

2. Tatăl adoptiv al lui Iisus se numea:

A. Ioachim
B. Zaharia
C. Iosif
D. Simeon

3. Părinții Maicii Domnului sunt:

A. Ioachim și Ana
B. Zaharia și Elisabeta
C. Simeon și Ana
D. Iosif și Maria

4. Arhanghelul care a vestit Nașterea Domnului este:

A. Mihail
B. Gavriil
C. Rafail
D. Uriil

5. Regele care a poruncit uciderea pruncilor din Betleem este:

A. Irod
B. Pilat
C. Nero
D. Cezar

6. Magii au venit:

A. din Egipt
B. de la Răsărit
C. din Grecia
D. din Roma

7. Prorocul care L-a întâlnit pe Pruncul Iisus la templu este:

A. Simeon
B. Ilie
C. Isaia
D. Ieremia

8. Prorociță care era la templu se numea:

A. Ana
B. Elisabeta
C. Marta
D. Salomeea

9. Tatăl Sfântului Ioan Botezătorul era:

A. Zaharia
B. Ioachim
C. Simeon
D. Iosif

10. Mama Sfântului Ioan Botezătorul era:

A. Maria
B. Elisabeta
C. Marta
D. Ana

11. Cel care L-a botezat pe Iisus este:

A. Petru
B. Ioan Botezătorul
C. Andrei
D. Filip

12. Sfântul Ioan Botezătorul este numit și:

A. Apostol
B. Înaintemergătorul
C. Evanghelist
D. Diacon

13. Apostolul fratele lui Petru este:

A. Ioan
B. Andrei
C. Filip
D. Bartolomeu

14. Apostolul care era vameș este:

A. Toma
B. Matei
C. Filip
D. Simon

15. Apostolul numit „necredinciosul” este:

A. Andrei
B. Toma
C. Iacov
D. Ioan

16. Apostolul iubit al Domnului este:

A. Ioan
B. Petru
C. Matei
D. Simon

17. Apostolul care L-a trădat pe Iisus este:

A. Petru
B. Iuda
C. Ioan
D. Filip

18. Apostolul care s-a lepădat de trei ori este:

A. Petru
B. Matei
C. Andrei
D. Filip

19. Apostolul care a mers pe apă spre Iisus este:

A. Petru
B. Ioan
C. Andrei
D. Filip

20. Apostolul care L-a înlocuit pe Iuda este:

A. Matia
B. Luca
C. Marcu
D. Filip

21. Apostolul care a propovăduit în Dobrogea este:

A. Petru
B. Andrei
C. Ioan
D. Toma

22. Apostolul care a scris Apocalipsa este:

A. Ioan
B. Matei
C. Luca
D. Marcu

23. Apostolul neamurilor este:

A. Petru
B. Pavel
C. Andrei
D. Ioan

24. Saul a devenit:

A. Petru
B. Pavel
C. Ioan
D. Filip

25. Surorile lui Lazăr sunt:

A. Maria și Marta
B. Ana și Elisabeta
C. Marta și Salomeea
D. Maria și Ana

26. Lazăr a fost înviat după:

A. două zile
B. trei zile
C. patru zile
D. șapte zile

27. Zaheu era:

A. pescar
B. mai-marele vameșilor
C. soldat
D. preot

28. Zaheu s-a urcat într-un:

A. măslin
B. sicomor
C. smochin
D. cedru

29. Femeia samarineancă L-a întâlnit pe Iisus la:

A. templu
B. fântână
C. lac
D. sinagogă

30. Orbul vindecat din Ierihon se numea:

A. Bartimeu
B. Nicodim
C. Simeon
D. Zaheu

31. Nicodim era:

A. fariseu
B. apostol
C. soldat
D. pescar

32. Cel care a cerut trupul lui Iisus pentru înmormântare a fost:

A. Iosif din Arimateea
B. Nicodim
C. Pilat
D. Caiafa

33. Procuratorul roman care L-a judecat pe Iisus este:

A. Pilat
B. Irod
C. Nero
D. Augustus

34. Arhiereul care L-a judecat pe Iisus este:

A. Caiafa
B. Nicodim
C. Gamaliel
D. Simeon

35. Cel care a dus crucea lui Iisus este:

A. Simon din Cirene
B. Bartimeu
C. Zaheu
D. Nicodim

36. Veronica I-a dat lui Iisus:

A. apă
B. o mahramă
C. pâine
D. vin

37. Femeia care L-a întâlnit prima pe Hristos înviat este:

A. Maria Magdalena
B. Marta
C. Elisabeta
D. Salomeea

38. Apostolii erau în număr de:

A. 10
B. 12
C. 14
D. 70

39. Ucenicii trimiși de Iisus erau în număr de:

A. 50
B. 60
C. 70
D. 100

40. Apostolii au primit Duhul Sfânt la:

A. Paști
B. Rusalii
C. Crăciun
D. Bobotează

41. Femeile care au mers la mormânt cu miruri se numesc:

A. mironosițe
B. ucenice
C. prorocițe
D. diaconițe

42. Una dintre femeile mironosițe este:

A. Maria Magdalena
B. Elisabeta
C. Ana
D. Marta

43. Apostolul care a spus: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” este:

A. Ioan
B. Petru
C. Andrei
D. Toma

44. Apostolul care L-a întrebat pe Iisus: „Arată-ne pe Tatăl” este:

A. Filip
B. Andrei
C. Matei
D. Simon

45. Apostolul care a fost fratele lui Iacov, fiul lui Zevedeu:

A. Ioan
B. Filip
C. Bartolomeu
D. Matei

46. Tatăl apostolilor Iacov și Ioan era:

A. Zevedeu
B. Alfeu
C. Simeon
D. Iosif

47. Apostolul care a adus pe Natanael la Iisus a fost:

A. Andrei
B. Filip
C. Petru
D. Matei

48. Natanael mai este numit:

A. Bartolomeu
B. Filip
C. Simon
D. Toma

49. Femeia care a spălat picioarele Domnului cu lacrimi era:

A. o păcătoasă
B. o prorociță
C. o regină
D. o diaconiță

50. Fiica lui Iair a fost:

A. vindecată
B. înviată
C. botezată
D. iertată

51. Iair era:

A. fariseu
B. mai-mare al sinagogii
C. pescar
D. soldat

52. Sutașul din Capernaum L-a rugat pe Iisus să vindece:

A. fiul său
B. sluga sa
C. fratele său
D. prietenul său

53. Cel care a spus „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu” este:

A. Nicodim
B. sutașul
C. Bartimeu
D. Zaheu

54. Femeia bolnavă care s-a vindecat atingând haina lui Iisus avea boala de:

A. orbire
B. scurgere de sânge
C. paralizie
D. lepră

55. Cel care a fost coborât prin acoperiș pentru a fi vindecat era:

A. slăbănogul
B. orbul
C. sutașul
D. Zaheu

56. Samariteanul milostiv din pildă l-a ajutat pe:

A. un pescar
B. un om rănit
C. un vameș
D. un soldat

57. În pilda fiului risipitor, fiul mai mare simbolizează:

A. pe cei păcătoși
B. pe cei mândri
C. pe cei răbdători
D. pe cei milostivi

58. În pilda semănătorului, semănătorul simbolizează:

A. pe apostoli
B. pe Hristos
C. pe îngeri
D. pe profeți

59. În pilda talanților, stăpânul simbolizează:

A. pe Dumnezeu
B. pe profeți
C. pe apostoli
D. pe îngeri

60. Vameșul din pilda fariseului și vameșului era:

A. smerit
B. mândru
C. bogat
D. necredincios

61. Fariseul din aceeași pildă era:

A. smerit
B. mândru
C. bolnav
D. sărac

62. Păstorul din pilda oii pierdute simbolizează:

A. pe apostoli
B. pe Hristos
C. pe îngeri
D. pe profeți

63. Oaia pierdută simbolizează:

A. pe omul păcătos
B. pe apostoli
C. pe farisei
D. pe profeți

64. Judecătorul din pilda judecătorului nedrept era:

A. milostiv
B. nedrept
C. smerit
D. drept

65. Văduva din aceeași pildă era:

A. bogată
B. stăruitoare
C. mândră
D. necredincioasă

66. Stăpânul viei din pilda lucrătorilor viei simbolizează:

A. pe Dumnezeu
B. pe apostoli
C. pe îngeri
D. pe farisei

67. Lucrătorii viei simbolizează:

A. pe oameni
B. pe îngeri
C. pe profeți
D. pe apostoli

68. Fiul stăpânului din pilda lucrătorilor viei simbolizează:

A. pe Hristos
B. pe Moise
C. pe Ilie
D. pe David

69. Îngerii de la mormânt au vestit Învierea:

A. apostolilor
B. femeilor mironosițe
C. fariseilor
D. soldaților

70. Cei doi ucenici care mergeau spre Emaus L-au recunoscut pe Hristos la:

A. rugăciune
B. frângerea pâinii
C. templu
D. predică

71. Unul dintre ucenicii de la Emaus se numea:

A. Cleopa
B. Simeon
C. Nicodim
D. Iair

72. Cel care L-a rănit pe slujitorul arhiereului în Ghetsimani a fost:

A. Petru
B. Ioan
C. Andrei
D. Filip

73. Slujitorul arhiereului se numea:

A. Malhus
B. Simon
C. Caiafa
D. Gamaliel

74. Apostolii care au fost martori ai Schimbării la Față sunt:

A. Petru, Iacov și Ioan
B. Petru, Andrei și Filip
C. Matei, Toma și Simon
D. Iacov, Matei și Filip

75. Moise și Ilie s-au arătat lui Iisus la:

A. Botez
B. Schimbarea la Față
C. Înălțare
D. Rusalii

76. Apostolii erau pescari pe:

A. Marea Galileii
B. Marea Moartă
C. Marea Mediterană
D. Marea Roșie

77. Cel care a spus „Doamne, către cine ne vom duce?” este:

A. Petru
B. Ioan
C. Andrei
D. Toma

78. Apostolii au primit porunca de a propovădui:

A. doar evreilor
B. tuturor neamurilor
C. doar apostolilor
D. doar preoților

79. Prima comunitate creștină s-a format în:

A. Ierusalim
B. Nazaret
C. Betleem
D. Capernaum

80. Apostolii au început propovăduirea după:

A. Înviere
B. Rusalii
C. Crăciun
D. Bobotează

81. Maica Domnului era prezentă la:

A. Înălțarea Domnului
B. Rusalii
C. ambele
D. niciuna

82. Apostolii au primit putere prin:

A. harul Duhului Sfânt
B. studiu
C. experiență
D. tradiție

83. Apostolii au botezat:

A. doar evrei
B. toate popoarele
C. doar apostoli
D. doar preoți

84. Primul martir creștin este:

A. Ștefan
B. Pavel
C. Petru
D. Andrei

85. Cel care L-a persecutat pe creștini înainte de convertire a fost:

A. Pavel
B. Petru
C. Andrei
D. Ioan

86. Apostolul care a mers la Roma este:

A. Petru
B. Filip
C. Toma
D. Andrei

87. Apostolul care a propovăduit în India este:

A. Toma
B. Matei
C. Ioan
D. Filip

88. Apostolul care a scris prima Evanghelie este:

A. Matei
B. Luca
C. Marcu
D. Ioan

89. Evanghelistul care era medic este:

A. Luca
B. Marcu
C. Matei
D. Ioan

90. Evanghelistul care era ucenicul lui Petru este:

A. Marcu
B. Luca
C. Matei
D. Ioan

91. Apostolul care a trăit cel mai mult este:

A. Ioan
B. Petru
C. Andrei
D. Toma

92. Apostolul care a fost răstignit cu capul în jos este:

A. Petru
B. Pavel
C. Andrei
D. Filip

93. Apostolul Andrei este considerat:

A. ocrotitorul României
B. ocrotitorul Greciei
C. ocrotitorul Rusiei
D. ocrotitorul Ierusalimului

94. Apostolii au ales diaconi pentru:

A. slujirea comunității
B. predică
C. judecată
D. conducere

95. Diaconul care a botezat pe famenul etiopian este:

A. Filip
B. Ștefan
C. Petru
D. Pavel

96. Famenul etiopian citea din:

A. Isaia
B. Ieremia
C. Moise
D. David

97. Apostolul care a avut viziunea cu pânza coborâtă din cer este:

A. Petru
B. Pavel
C. Ioan
D. Filip

98. Apostolul care a făcut multe călătorii misionare este:

A. Pavel
B. Andrei
C. Petru
D. Matei

99. Apostolul care a scris Epistola către Romani este:

A. Pavel
B. Petru
C. Ioan
D. Iacov

100. Cel care L-a numit pe Iisus „Mielul lui Dumnezeu” este:

A. Isaia
B. Ioan Botezătorul
C. Ilie
D. Ieremia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Răspunsuri corecte (1–100)

1-B
2-C
3-A
4-B
5-A
6-B
7-A
8-A
9-A
10-B
11-B
12-B
13-B
14-B
15-B
16-A
17-B
18-A
19-A
20-A
21-B
22-A
23-B
24-B
25-A
26-C
27-B
28-B
29-B
30-A
31-A
32-A
33-A
34-A
35-A
36-B
37-A
38-B
39-C
40-B
41-A
42-A
43-B
44-A
45-A
46-A
47-B
48-A
49-A
50-B
51-B
52-B
53-B
54-B
55-A
56-B
57-B
58-B
59-A
60-A
61-B
62-B
63-A
64-B
65-B
66-A
67-A
68-A
69-B
70-B
71-A
72-A
73-A
74-A
75-B
76-A
77-A
78-B
79-A
80-B
81-C
82-A
83-B
84-A
85-A
86-A
87-A
88-A
89-A
90-A
91-A
92-A
93-A
94-A
95-A
96-A
97-A
98-A
99-A
100-B


Test recapitulativ clasa a VI -a – Olimpiada de Religie

 


Test recapitulativ clasa a VI -a – Olimpiada de Religie

Pentru elevii care se pregătesc pentru Olimpiada de Religie – clasa a VI-a, am pregătit un set de întrebări tip grilă care acoperă toate lecțiile din programă. Întrebările sunt gândite pentru recapitulare rapidă și verificarea cunoștințelor despre evenimentele din viața Mântuitorului Iisus Hristos, despre învățăturile Sale, dar și despre temele morale studiate la ora de religie.

Testul include 60 de întrebări cu patru variante de răspuns, asemănătoare celor întâlnite la concursuri și olimpiade școlare. La final este inclusă și cheia de corectare, astfel încât elevii să își poată verifica singuri răspunsurile.

Materialul poate fi folosit atât pentru studiu individual, cât și pentru recapitulare la clasă, înaintea etapelor de concurs.

1. În vremea Mântuitorului, Țara Sfântă era împărțită în:

A. Iudeea, Samaria și Galileea
B. Galileea, Fenicia și Siria
C. Iudeea, Egipt și Samaria
D. Palestina, Siria și Iordania

2. Mântuitorul Iisus Hristos S-a născut în:

A. Nazaret
B. Ierusalim
C. Betleem
D. Capernaum

3. Copilăria Mântuitorului s-a desfășurat în:

A. Ierusalim
B. Nazaret
C. Betleem
D. Cana Galileii

4. Râul în care a fost botezat Domnul Iisus Hristos este:

A. Nil
B. Iordan
C. Tigru
D. Eufrat

5. Sfântul Ioan Botezătorul este numit și:

A. Apostolul neamurilor
B. Înaintemergătorul Domnului
C. Evanghelistul
D. Patriarhul profeților

6. La Botezul Domnului s-a arătat:

A. Sfânta Treime
B. Arhanghelul Mihail
C. Maica Domnului
D. Cei doisprezece apostoli

7. Dumnezeu Duhul Sfânt S-a arătat la Botezul Domnului sub chip de:

A. lumină
B. foc
C. porumbel
D. nor

8. Primii apostoli chemați de Mântuitorul au fost:

A. Petru și Pavel
B. Andrei și Simon Petru
C. Matei și Toma
D. Filip și Bartolomeu

9. Domnul Iisus Hristos a ales:

A. 7 apostoli
B. 10 apostoli
C. 12 apostoli
D. 24 apostoli

10. Predica de pe Munte cuprinde în mod special:

A. minunile Mântuitorului
B. învățături despre rugăciune, milostenie și post
C. istoria poporului evreu
D. viața apostolilor

11. Una dintre cele mai cunoscute pilde rostite de Mântuitorul este:

A. Pilda talanților
B. Pilda samarineanului milostiv
C. Pilda lui Iona
D. Pilda lui Moise

12. Mântuitorul a intrat în Ierusalim în:

A. Joia Mare
B. Duminica Floriilor
C. Vinerea Mare
D. Sâmbăta Mare

13. Apostolul care L-a trădat pe Iisus a fost:

A. Petru
B. Ioan
C. Iuda Iscarioteanul
D. Toma

14. Mântuitorul a fost condamnat de:

A. Irod
B. Caiafa
C. Ponțiu Pilat
D. Iuda

15. Învierea Domnului a avut loc:

A. sâmbătă
B. duminică
C. luni
D. vineri

16. După Înviere, Mântuitorul S-a arătat apostolilor timp de:

A. 20 de zile
B. 30 de zile
C. 40 de zile
D. 50 de zile

17. Înălțarea Domnului a avut loc pe:

A. Muntele Tabor
B. Muntele Măslinilor
C. Muntele Sinai
D. Muntele Carmel

18. Pogorârea Duhului Sfânt este numită și:

A. Rusalii
B. Bobotează
C. Schimbarea la Față
D. Adormirea Maicii Domnului

19. Duhul Sfânt S-a arătat apostolilor la Rusalii sub forma:

A. unui nor luminos
B. unor limbi de foc
C. unui porumbel
D. unei stele

20. Marea poruncă a iubirii spune că trebuie:

A. să iubim doar familia
B. să iubim doar prietenii
C. să iubim pe Dumnezeu și pe aproapele
D. să iubim doar pe cei credincioși

21. Numele „Iisus” înseamnă:

A. Dumnezeu este iubire
B. Dumnezeu mântuiește
C. Dumnezeu judecă
D. Dumnezeu pedepsește

22. „Hristos” înseamnă:

A. Fiul lui Dumnezeu
B. Mântuitorul lumii
C. Cel Uns
D. Învățătorul

23. Steaua care i-a călăuzit pe magi a fost văzută:

A. în Ierusalim
B. în Betleem
C. în Nazaret
D. în Egipt

24. Darurile aduse de magi au fost:

A. aur, smirnă și tămâie
B. aur, argint și smirnă
C. tămâie, mir și vin
D. aur, vin și pâine

25. În urma poruncii lui Irod, Sfânta Familie a fugit în:

A. Siria
B. Egipt
C. Samaria
D. Fenicia

26. Mântuitorul a început activitatea Sa publică la vârsta de aproximativ:

A. 20 de ani
B. 25 de ani
C. 30 de ani
D. 33 de ani

27. Prima minune a Mântuitorului a fost:

A. vindecarea orbului
B. potolirea furtunii
C. prefacerea apei în vin
D. învierea lui Lazăr

28. Această minune a avut loc la:

A. Cana Galileii
B. Capernaum
C. Nazaret
D. Betleem

29. Mântuitorul a înmulțit:

A. pâinile și vinul
B. pâinile și peștii
C. pâinile și smochinele
D. grâul și vinul

30. Învierea lui Lazăr a avut loc în:

A. Ierihon
B. Betania
C. Nazaret
D. Samaria

31. Lazăr a stat în mormânt:

A. două zile
B. trei zile
C. patru zile
D. șapte zile

32. Apostolul care s-a îndoit de Învierea Domnului a fost:

A. Petru
B. Toma
C. Andrei
D. Filip

33. Cina cea de Taină a avut loc:

A. marți
B. miercuri
C. joi
D. sâmbătă

34. La Cina cea de Taină Mântuitorul a instituit:

A. Sfânta Taină a Botezului
B. Sfânta Taină a Cununiei
C. Sfânta Taină a Euharistiei
D. Sfânta Taină a Spovedaniei

35. În Grădina Ghetsimani Mântuitorul:

A. a predicat
B. S-a rugat
C. a făcut o minune
D. a vindecat un bolnav

36. Apostolul care s-a lepădat de trei ori de Iisus a fost:

A. Andrei
B. Petru
C. Ioan
D. Filip

37. Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul se afla pe:

A. Muntele Tabor
B. Golgota
C. Sinai
D. Măslini

38. Primele persoane care au aflat despre Învierea Domnului au fost:

A. apostolii
B. femeile mironosițe
C. soldații
D. fariseii

39. Una dintre femeile mironosițe este:

A. Marta
B. Maria Magdalena
C. Elisabeta
D. Salomeea

40. Înălțarea Domnului s-a petrecut la:

A. 30 de zile după Înviere
B. 40 de zile după Înviere
C. 50 de zile după Înviere
D. 60 de zile după Înviere

41. Tradițiile de Crăciun exprimă:

A. obiceiuri fără legătură cu credința
B. bucuria Nașterii Domnului
C. începutul anului nou
D. sfârșitul postului

42. Colindele vestesc în primul rând:

A. venirea iernii
B. Nașterea Mântuitorului
C. începutul anului
D. venirea magilor

43. Bradul de Crăciun simbolizează:

A. pomul cunoașterii
B. Pomul Vieții
C. pomul bogăției
D. pomul bucuriei

44. Culorile tradiționale ale Crăciunului sunt:

A. roșu, verde, alb și auriu
B. roșu, albastru și galben
C. verde și albastru
D. roșu și negru

45. În tradiția creștină, colindatul este:

A. o formă de distracție
B. o vestire a Nașterii Domnului
C. o tradiție fără sens religios
D. o formă de joc popular

46. Mărturiile despre ajutorul primit de la Dumnezeu arată:

A. că Dumnezeu este indiferent
B. că Dumnezeu lucrează în viața oamenilor
C. că oamenii sunt singuri
D. că rugăciunea nu ajută

47. Omul primește ajutorul lui Dumnezeu mai ales prin:

A. rugăciune
B. mândrie
C. ceartă
D. nepăsare

48. Încrederea în Dumnezeu se numește:

A. credință
B. curaj
C. răbdare
D. pricepere

49. Recunoștința pentru binele primit înseamnă:

A. a uita binele făcut
B. a mulțumi pentru bine
C. a ignora ajutorul
D. a răsplăti răul

50. Cea mai importantă formă de recunoștință față de Dumnezeu este:

A. bogăția
B. rugăciunea și faptele bune
C. distracția
D. puterea

51. Recunoștința față de oameni se arată prin:

A. respect și mulțumire
B. uitare
C. nepăsare
D. ceartă

52. Lipsa recunoștinței este considerată:

A. virtute
B. indiferență
C. păcat
D. bucurie

53. Efortul pentru schimbarea vieții înseamnă:

A. renunțarea la bine
B. lupta împotriva păcatului
C. ignorarea greșelilor
D. trăirea fără reguli

54. Schimbarea vieții începe prin:

A. mândrie
B. pocăință
C. supărare
D. ceartă

55. Pocăința înseamnă:

A. recunoașterea greșelilor și îndreptarea lor
B. pedepsirea altora
C. ignorarea greșelilor
D. ascunderea păcatelor

56. Un mijloc important pentru schimbarea vieții este:

A. rugăciunea
B. judecarea altora
C. mândria
D. răutatea

57. Virtuțile creștine sunt:

A. răbdarea, iubirea și smerenia
B. mândria și invidia
C. egoismul și ura
D. nepăsarea și lenea

58. Un model de schimbare a vieții este:

A. omul mândru
B. omul care se pocăiește
C. omul care nu ascultă
D. omul care judecă

59. Dumnezeu îi ajută în mod special pe:

A. cei mândri
B. cei smeriți
C. cei răi
D. cei nepăsători

60. Scopul vieții creștine este:

A. bogăția
B. mântuirea
C. puterea
D. succesul

Răspunsuri corecte

1.      A

2.      C

3.      B

4.      B

5.      B

6.      A

7.      C

8.      B

9.      C

10.  B

11.  B

12.  B

13.  C

14.  C

15.  B

16.  C

17.  B

18.  A

19.  B

20.  C

21.  B

22.  C

23.  B

24.  A

25.  B

26.  C

27.  C

28.  A

29.  B

30.  B

31.  C

32.  B

33.  C

34.  C

35.  B

36.  B

37.  B

38.  B

39.  B

40.  B

41.  B

42.  B

43.  B

44.  A

45.  B

46.  B

47.  A

48.  A

49.  B

50.  B

51.  A

52.  C

53.  B

54.  B

55.  A

56.  A

57.  A

58.  B

59.  B

60.  B

Faceți căutări pe acest blog