luni, 5 septembrie 2016

„Înger, Îngerașul meu” - Ana Blandiana


„Înger, Îngerașul meu”

        

    Încerc să îmi imaginez ce fel de om aș fi fost și cum ar fi fost viața mea, dacă în copilărie nu aș fi fost învățată să îngenunchez la marginea patului și să spun, înainte de a adormi, rugăciunea. Nu reușesc, pentru că ar fi vorba de cineva atât de diferit, încât nu pot să-l înțeleg, simt că trebuie să-mi fie mila de el. Pentru că, în timp ce spuneam „Înger, îngerașul meu” cu pleoapele cât mai grele și vedeam printre gene cum îngerii se joacă fâlfâind între viața și vis, adormeam fericită, iar aceea senzație de dulce intimitate cu transcedentalul nu avea să mă mai părăsească niciodată.
            Nu pot să-mi imaginez cum aș fi rezistat tuturor încercărilor prin care am trecut de-a lungul vieții, fără sentimentul născut atunci că nu sunt niciodată singură, că lângă mine se află mereu, protejându-mă și gata să mă ajute, îngerul păzitor din rugăciunea de la marginea patului. Și asta pentru că pur și simplu nu aș fi rezistat. Toată puterea, tot curajul și chiar toată inteligența pe care m-am sprijinit mai târziu proveneau din acel miraculos sentiment al nesingurătății descoperit în prima copilărie.
            De altfel, aceste rugăciune simple de la început de lume – cu versurile lor naive, învățate pe de rost de copii chiar înainte de a le înțelege – reușesc într-un mod aproape magic să fixeze în micile suflete, pentru tot restul vieții, linia despărțitoare dintre bine și rău, ca și credința, bunătatea, duioșia, compasiunea, dragostea, speranța. Sunt ca niște semințe semănate la timpul potrivit din care, poate, vor crește plantele care să apere viitorul de uscăciune, opunând luptei sălbatice între generații, dragostea de părinți și legi de fier al celui mai puternic, mila caldă pentru cel mai slab.
            Recitesc înduioșată și cu nostalgie poezii pe care le recitam când aveam 3-4 ani și pe care le știu pe dinafară și acum, fără să le judec estetic și fără să mi se pară învechite. Le recitesc cu sentimentul cu care privesc vechile icoane pe sticlă în care chiar stângăcia desenului dă farmecul și argumentul autenticității.
            Tot ce pot să sper este ca un număr cât mai mare din copiii de azi să le învețe pentru toată viața și un număr cât mai mare din adulții de mâine să și le aducă aminte cu înduioșarea și nostalgia mea de acum, cu neobosita convingere că lumea noastră tehnică și rece mai poate fi încălzită – și salvată astfel – la sânul vechilor obiceiuri și a veșnicei credințe. Și nu sunt în stare să-mi imaginez un tablou mai vibrant de optimism și speranță decât viziunea milioanelor de copii ai viitorului îngenunchiați în cămășuțe albe la marginea patului și spunând cu pleoapele grele de somn „Înger, îngerașul meu…”
Ana Blandiana[1].


[1] Cele mai frumoase poezii creștine pentru copii, Antologie de Leon Magdan cu o prefață de Ana Blandiana, ed. Mateiaș, București, 2006, pp 4-5.

Patimile și Învierea Domnului - Clasele III-VII

Patimile și Învierea Domnului

Clasele III-VII

Lecția cuprinde:
  1. un filmuleț legat de Săptămâna Patimilor,
  2.  o imagine (iocană) cu Răstignirea Domnului
  3. o altă imagine (Icoană) cu Invierea Domnului
  4. o imagine cu o fișă de lucru și lista evenimentelor din Săptămâna Patimilior. 

- Film Săptămâna Patimilor.





  1. Duminica sărbătorim Intrarea Domnului în Ierusalim.
  2. Miercuri Domnul Iisus a fost vândut de Iuda pe 30 de arginţi.
  3. Joi  a avut loc Cina cea de Taină. La Cină Mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor, a întemeiat Sfânta Taină a Euharistiei, la descoperit pe trădător şi a prezis lepădarea lui Petru.
  4. Tot joi, după Cină, Iisus s-a îndreptat cu ucenicii în grădina Ghetsimani unde a fost prins.
  5. Vineri Domnul Iisua a fost lovit cu palmele peste față, a fost biciuit și apoi îmbrăcat într-o hlamidă roșie. Apoi I-au pus o cunună de spini pe cap și o cruce grea în spate. Domnul a căzut sub greutatea crucii, iar când au ajuns la locul numit al „Căpățânii”  a fost răstignit. Pe cruce i-au pus apoi o tăbliță, iar când I S-a făcut sete i-au dat să bea oțet. După ce a murit I-au străpuns trupul cu sulița și apoi Iosif și cu Nicodim I-au îngropat trupul într-un mormânt nou săpat în stâncă.
  6. Duminică El a înviat din morți.

Bibliografie: 



  • ***Mica Biblie, ed. I.B.M.B.O.R., București, 1984.
  •  ***Biblia sau Sfânta Scriptură, ed. I.B.M.B.O.R., București, 2006.
  •   ***Trăirea învățăturii de credință. Activități didactice pentru ora de religie creștin ortodoxă - clasa a IV-a, ed. Partoș, Timișoara, 2013.
  • Chiagă, Preot prof. Adrian, Chiagă, Cristina, Să învățăm Religie. Culegere de jocuri și exerciții creștin-ortodoxe, clasele I-IV, ed. Andreas, București, 2013.
  •  Muha, Camelia, Mocanu, Elena, Religiei. Caiet pentru elevi: clasa a IV-a, ed. Sf. Mina, Iași, f.a.
  •  Nechita, Pr. Dr. Vasile, Pârâială, D. Dumitru, Pârâială, Bogdan-Dimitrie, Pârâială, Cristian-George, Caiet de Religie – auxiliar pentru elevi – clasa a IV-a, Euristica, Iași, 2008.
  •  Șebu, Preot prof. univ. dr. Sebastian, Opriș, Prof. Monica, Opriș, Prof. Dorin, Metodica predării Religiei, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000.
    • http://www.apaceavie.ro/sfanta-si-marea-vineri-hristos-a-murit-pentru-noi/
    •  https://www.pinterest.com/pin/112730796897222152/

    Această lecție  face parte dintr-o cerință a cursului de aici: http://predareareligiei.ro/.


Săptămâna Patimilor - Clasa a IV-a (Prescurtat)

Până unde trebuie să meargă bunătatea unui profesor de religie în relațiile cu elevii de la clasă?


Până unde trebuie să meargă bunătatea unui profesor de religie în
relațiile cu elevii de la clasă?

Arhimandritul Teofil Părăian

            Mai întâi de toate, un profesor de religie trebuie să știe că-i profesor de religie și să-și facă datoria. În ce sens? Să-i învețe pe elevi religie după programa analitică pe care o are de la autoritatea bisericească sau de la autoritatea de învățământ.
            În ceea ce privește învățătura, să-și facă lecțiile, să și le pregătească, să le predea, să ceară ce lecțiile să fie învățate și să socotească religia ca materia cea mai importantă, pentru că, de fapt este cea mai importantă. Dacă nu înveți la fizică, la chimie, poate că nu-ți trebuie niciodată fizica sau chimia în viață, dar religia oricum îți trebuie în viață. Religia este ceva ce îl însoțește pe om în toate zilele vieții lui, până la moarte și la moarte și-apoi bineînțeles că și-n veșnicie. Așa că un profesor de religie trebuie să fie foarte serios.
            Când era eu elev la liceu și aveam religie – am învățat și eu religie la liceu, și la gimnaziu, și la școala primară - , religia era prima în catalog: întâi era religia, apoi româna, latina și ce mai studiam noi. Și-apoi urmau fizica, chimia, matematica și celelalte.
            Așa că un profesor de religie trebuie să fie serios ca orice alt profesor… și să nu-și închipui elevii că trebuie să aibă note mari la religie, că „doar e religie”. E religie, dar trebuie să învețe la religie tot așa cum învață la matematică, cum învață la istorie… Să nu-și închipuie un profesor de religie că o să-i câștige pe elevi dacă-i trece cu vederea[1].




[1] Arhimandritul Teofil Părăian, Din ospățul credinței, ed. A II-a, ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, pp. 671.

Rugăciunea pentru părinți - Clasa I (fișă tip felicitare)

Rugăciunea pentru părinți - Clasa I (fișă tip felicitare)

     Am editat o fișă (nu mai știu unde am găsit imaginea originală) de lucru care poate fi folosită ca felicitare pe care elevii să o ducă acasă atunci când la clasa I se predă lecția: Pentru cine mă rog. Învăță rugăciunea, colorează și apoi decupează după contur.




Faceți căutări pe acest blog