luni, 18 mai 2020

Înălțarea Domnului - clasa a III-a și a IV-a


Înălțarea Domnului
Timp de PATRUZECI DE ZILE de la Înviere, Domnul Hristos a stat în mijlocul Apostolilor, a mâncat și a vorbit cu ei pentru a-i convinge de realitatea Învierii Sale și pentru a le întări credința. El le-a vorbit despre ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU și despre ceea ce urmau să facă după ce El nu va mai fi în mijlocul lor, poruncindu-le să meargă în toată lumea ca să-i învețe pe oameni și să-i boteze în NUMELE TATĂLUI ȘI AL FIULUI ȘI AL SFÂNTULUI DUH.
Apoi, le-a făgăduit Apostolilor că nu-i va lasa singuri și că de la Tatăl va trimite pe DUHUL SFÂNT ca ajutor și Mângâietor. După ce a rânduit toate acestea, S-a urcat împreună cu Apostolii pe Muntele Măslinilor, foarte aproape de Ierusalim. Și-a ridicat mâinile, i-a binecuvantat, apoi S-a înălțat la cer într-un nor luminos.
Doi îngeri s-au arătat Apostolilor când încă mai priveau la cer și le-au zis: „… de ce stați privind la cer? Acest Iisus Care s-a înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer”. (Faptele Sfinților Apostoli 1, 11). Atunci ei s-au întors la Ierusalim cu mare bucurie în suflet.
Creștinii sărbătoresc Înălțarea Domnului în a șasea JOI (40 de zile) după Înviere. În popor această sărbătoare mai poartă denumirea de ISPAS. Tot în această zi, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește și ZIUA EROILOR. Pentru că prin jertfa lor, eroii, au realizat legătura cu cei de sus, din împărăţia lui Dumnezeu, dăruindu-ne nouă libertatea. Eroii unui neam sunt cinstiţi aproape la fel de mult ca martirii care şi-au dat sângele pentru Hristos. Eroii şi-au pus VIAŢA pentru credinţă, pentru semeni și pentru ţară. Asemenea Înălțării lui Hristos, cer, jertfa vieții eroilor contribuie la înălțarea poporului în darul sfânt al libertății, al unității și demnității naționale.

 

luni, 4 mai 2020

Recunoştinţa faţă de cei care ne fac bine - CLASA A II-A

Recunoştinţa faţă de cei care ne fac bine
Sfântul Gherasim a trăit în pustiul Iordanului. Într-o zi, s-a întâlnit cu un leu fioros care răgea din cauza unui spin intrat în labă. Sfântul Gherasim îi scoate spinul și din acel moment leul îl urmează recunoscător pretutindeni, până la moartea sfântului.




                            Aranjează literele de mai jos în ordine pentru a găsi cum se numește locul în care oamenii se adună pentru a-și arăta recunoștința față de Dumnezeu.

marți, 28 aprilie 2020

Prietenia şi porunca iubirii creştine - clasa a IV-a

Prietenia şi porunca iubirii creştine

„Un prieten credincios e un sprijin puternic: cine l-a găsit, a găsit o comoară. Un prieten credincios e piatră nestemată: nimeni nu va şti să-i cumpănească preţul. Un prieten credincios e un balsam de viaţă: cei ce se tem de Domnul, aceia-l vor afla. Cel ce se teme de Domnul îşi veghează prietenia: cum e el, aşa-i va fi şi prietenul” (Sirah 6, 14-17 vezi în Biblie, în Vechiul Testament).
Cei doi prieteni
de Lev Tolstoi
„Doi prieteni călătoreau împreună. La un moment dat, în faţa lor, pe drumul ce străbătea o pădure, le apăru un urs mare şi fioros. Unul din ei repede s-a suit într-un copac mai alăturat şi s-a strâns bine de crengile mai înalte ale acestuia. Celălalt, văzând că nu mai are ce face şi că ursul se pregătea de atac, a căzut la pământ şi s-a prefăcut mort. A venit ursul la el, l-a mirosit peste tot. Dar cel de la pământ şi-a ţinut respiraţia şi a încercat cât se poate de bine să pară mort cu adevărat. În curând, ursul l-a lăsat în pace şi a plecat mormăind în pădure. Când s-a văzut scăpat de urs, cel din copac s-a coborât iute şi luându-l peste picior pe prietenul întins la pământ l-a întrebat: «- Hehehe, ce te-a întrebat ursul la ureche? Ce ţi-a şoptit?» «-Mi-a dat un sfat», îi răspunse acesta, «Niciodată să nu călătoreşti cu un prieten care te părăseşte în caz de pericol!»”

După ce ai citit textele, rezolvă cele două exerciții:

Pe baza povestioarei, puneți pe scara de la 1 la 10 variantele pe care le considerați cele mai bune (10 pentru calitatea unui prieten adevărat, iar 1 pentru „cum nu trebuie să fie” un prieten adevărat).


Faceți căutări pe acest blog