luni, 12 februarie 2024

Cele 10 Porunci Explicarea poruncilor care ne arată cum trebuie să ne comportăm cu semenii noștri


 

Cele 10 Porunci

Explicarea poruncilor care ne arată

cum trebuie să ne comportăm cu semenii noștri

 

·        Porunca a V-a: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta” se referă la grija pe care trebuie să o arătăm față de părinții noștri. Dumnezeu ne-a dat viață prin ei. De aceea, dovedim că-i cinstim când ne rugăm pentru ei, când le mulțumim, când suntem respectoși, când vorbim frumos și le respectăm sfaturile. Porunca ne învață să-i respectăm și pe conducători, pe educatori, pe slujitorii Bisericii, pe cei vârstnici, pe cunoscuți, pe prieteni, rudele, vecinii.

vineri, 29 decembrie 2023

Gânduri de decembrie: Profesor Paul Krizner

 

 


Gânduri de decembrie

Profesor Paul Krizner

           

Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la acest început de an la mănăstirea Bodrog. La pangar am văzut o carte care mi-a atras atenţia. Citind prin cuprins, la asta m-am uitat prima data, nu ştiu de ce, mi s-a părut interesantă şi am cumpărat-o. Este vorba de cartea domnului profesor de Religie Ortodoxă Paul Krizner, o carte de eseuri născătoare de predici şi cateheze şi deschizătoare de drumuri pentru alte articole legate de problemele pastoraţiei actuale. Mi-a atras atenţia un articol legat de iarnă şi a cărui lectură m-a bucurat. Merită citit articolul ceea ce înseamnă că această carte şi-a atins scopul, deci aveţi ocazia: căutaţi cartea. Redau mai jos articolul:

„A venit şi-aici Crăciunul

Să ne mângâie surghiunul.

Radu Gyr

 

Faceți căutări pe acest blog