Materiale pentru Ora de Religie by Profu` Hrab: pelerinaje

Se afișează postările cu eticheta pelerinaje. Afișați toate postările

sâmbătă, 24 decembrie 2022

Biserica Nașterii Domnului (Betleem)

Biserica Nașterii Domnului (Betleem)[i]

În anul 326, Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin poruncește zidirea unei biserici la Betleem cu altarul așezat deasupra peșterii unde S-a născut Pruncul Sfânt[1]. Planul noii bisericii avea o formă octogonală, frumos împodobită cu mozaicuri, ale căror fragmente se pot vedea și astăzi în biserica din Betleem.

Fericitul Ieronim (†420) se retrage lângă peștera din Betleem unde traduce Sfânta Scriptură din ebraică și greacă în limba latină, versiune cunoscută sub numele de Vulgata. Peștera lui Ieronim se află acum sub Biserica romano-catolică „Sfânta Ecaterina” (ridicată în 1881), iar în fața locașului se ridică o statuie Fericitului scriitor bisericesc.

În anul 527, pe tronul imperiul Bizantin urcă Justinian cel Mare care va reface locașul distrus de samarinenii nemulțumiți de drepturile primite în bătălia de la Nablus din 529[2]. Biserica va fi înzestrată cu ornamentații noi, coloane din secolul al IV-lea, în număr de 44, reașezate pe patru rânduri, susțin tavanul, sfântului locaș.

Cu mici modificări, Biserica din Betleem se păstrează până astăzi. Cu o lungime de 60 m și 30 m înălțime, iar bolta lucrată din lemn, a fost refăcută după un incendiu din 1842[3]. Altarul principal al bisericii aparține ortodocșilor, străjuit de o catapeteasmă deosebită lucrată în lemn poleit cu aur în 1764, iar cel din partea stângă aparține armenilor. În partea dreaptă a altarului, pelerinii se pot închina la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – „Betleemița”. Peștera unde S-a născut Hristos se află sub altar și are formă dreptunghiulară, lungă de 12 m și lată de 3 m. interiorul este susținut de grinzi metalice și asigurat cu învelișuri din materiale rezistente contra incendiilor. Peștera este străjuită de mai multe candele din argint care ard necontenit, iar pardoseala este făcută din marmură. În partea de răsărit a peșterii se află locul Nașterii Domnului, sub masa unui altar ortodox, marc de o stea din argint donată în 1717, deasupra căruia se găsesc 15 candele din argint: 6 ale ortodocșilor, 5 ale armenilor și 4 ale catolicilor[4]. La coborârea în peșteră (care se face pe partea dreaptă a altarului ortodox), jos pe partea stângă se află altarul ieslei, locul unde a fost așezat Iisus după naștere. Din absida dreaptă, niște trepte dau într-o curte interioară, care face legătură cu reședința exarhului Bisericii Nașterii Domnului din Betleem. În dreapta curții interioare se află o peșteră unde au fost înmormântați pruncii uciși de Irod. În această grotă se află și moaștele unor părinți uciși de perși în 614.

În anul 614, perșii conduși de Kosroe cuceresc Țara sfântă și distrug locașurile sfinte, iar viețuitorii din mănăstiri vor fi martirizați.

O tradiție spune că perșii ajungând în Biserica Nașterii Domnului au dorit să o distrugă, dar văzând pe pereți mozaicul ce prezenta închinarea magilor îmbrăcați în haine persane, aceștia cruță locașul. Mai târziu, la venirea arabilor, se vor încheia diferite înțelegeri între aceștia și creștinii din Betleem. Biserica Nașterii Domnului trece în stăpânirea latinilor.

De Crăciun în anul 1100, în Biserica Nașterii Domnului va fi încoronat rege Balduin de Flandra. Locașului i se vor face noi reparații, care au cuprins mozaicurile, acoperișul și tavanul acestuia. Până astăzi pot fi văzute fragmente din vechiul mozaic interior. În ciuda confruntărilor dintre arabi și cruciați, nu s-au produs pagube asupra bisericii. În 1515 Palestina a intrat sub dominația otomană.

În timpul dominației otomane s-a adăugat în partea de sus, la ușa principală pe care se intră în biserică, un brâu de piatră, pentru a se împiedica accesul călare al necredincioșilor. Deasupra ușii se află cinci rânduri de blocuri din piatră, care umplu locul dintre arcada construită de cavalerii cruciați (secolul al XI-lea) și poarta mică din secolul al XVI-lea, ce poartă numele de „Ușa smereniei”.

În anul 1869 a izbucnit un incendiu care a cuprins părți semnificative din interiorul bisericii. Mobilierul din peșteră a fost refăcut după această dată.

[1] Pr. David Pristavu, Betleem Biserica Nașterii, Ierusalim, 2008, p. 16.

[2] Ibidem, p. 21.

[3] Ibidem, p. 32.

[4] Ibidem, p. 40.

[i] Diac. Dr. Andrei-Mihai Zaieț, Ghidul pelerinilor în Țara Sfântă, Peninsula Sinai și Iordania, ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2016, pp. 131-135.

duminică, 24 aprilie 2022

Biserica „Martiriul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință”

Biserica „Martiriul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe,

purtătorul de biruință”[i]

În cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe s-a ridicat o biserică în Lod, imediat după martiriul său. Locașul a fost distrus în perioade tulburi ale istoriei, însă prin lucrarea lui Dumnezeu, în 1870 s-a ridicat actuala biserică, păstrându-se memoria martiriului Marelui Mucenic din Lida. Pe ruinele din secolul al XV-lea s-a ridicat un nou locaș.

Deasupra intrării în biserică se află un basorelief din marmură care îl înfățișează pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul. În mijlocul bisericii se află câteva icoane și lanțurile cu care a fost legat Sfântul Gheorghe. locașul are un altar mare, cu hramul Sfântului Gheorghe și sfinții Apostoli, iar în partea stângă se află un mic altar, ridicat în amintirea episodului vindecării paraliticului Enea de către Sfântul Apostol Petru, în Lida. La cele patru colțuri ale arcelor boltei principale se află medalioanele celor patru Evangheliști. Pe bolta altarului se află imagini ale serafimilor și heruvimilor alături de Ochiul Atotvăzător. Sub icoana Sfântului Gheorghe de pe catapeteasmă se află o mică raclă, cu moaștele Marelui Mucenic.

Mormântul său se află în subsolul bisericii din Lod, frumos decorat cu marmură.

[i] Diac. Dr. Andrei-Mihai Zaieț, Ghidul pelerinilor în Țara Sfântă, Peninsula Sinai și Iordania, ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2016, pp. 278-279

duminică, 10 aprilie 2022

Mănăstirea „Sfântul Teodosie” (Betleem) (II)

Mănăstirea „Sfântul Teodosie” (Betleem)[i]

Mănăstirea se află la aproximativ 8 km de Betleem și locul ei este legat de peștera în care au poposit cei trei magi de la Răsărit, când au venit să I se închine Domnului.

Numele locașului este legat de sfântul care întemeiază prima mănăstire cu viață de obște, Sfântul Teodosie. Acesta, conform informaților pe care le avem din Viețile Sfinților, s-a născut în părțile Capadociei (Turcia de astăzi în anul 424. Aproape de vârsta de 30 de ani pleacă la Locurile Sfinte și după ce primește binecuvântare de la duhovnicul său, în Antiohia, se reîntoarce în Țara Sfântă, unde prin rugăciune, Dumnezeu îi descoperă locul peșterii magilor: „Locul îi era cunoscut, însă mulțime de peșteri se găseau acolo. Punându-și nădejdea în Domnul, Sfântul Teodosie a postit și s-a rugat cu multă râvnă. Apoi a luat un tămâier, a pus cărbuni stinși, tămâie și a cercetat pe rând peșterile. Lângă peștera cea adevărată, cărbunii s-au aprins singuri, iar aroma jertfei celei bine-plăcute s-a înălțat îndată, mulțumind Bunului Dumnezeu pentru marea Sa îndurare”[1].

Între anii 465-475, Sfântul Teodosie reușește să ridice aici o mănăstire, iar în jurul său se va aduna o mulțime de ucenici care vor respecta regulile monahale stabilite de el. Amplasarea mănăstirii pe un platou înalt făcea posibilă observarea unor locuri deosebite din Țara Sfântă: Muntele Măslinilor, Betleemul, Marea Moartă și pustia Carantaniei. Numărul viețuitorilor ajunse la 700 de monahi, iar daniile făcute de diferite persoane și pelerini au ajutat la consolidarea bisericii, a chiliilor și a ale celorlalte anexe de trebuință obștii și a pelerinilor la Locurile Sfintei, la care s-a adăugat o școală mănăstirească unde erau instruiți în învățătura teologică și duhovnicescă tinerii neofiți. Pe lângă școală s-au construit în mănăstire diferite ateliere în care se confecționau diferite obiecte necesare pentru obște, precum și pentru vânzarea acestora, iar sumele de bani obținute erau folosite la întreținerea locului.

În învățăturile Sfântului Teodosie, desăvârșirea călugărului se arăta în îndeplinirea ascultărilor și săvârșirea faptelor bune în folosul aproapelui[2].

Sfântul Teodosie a trecut la cele veșnice la 11 ianuarie 529, la vârsta de 105 ani. A fost înmormântat în Peștera Magilor de lângă mănăstire, unde se află și mormintele altor sfinți: Sfânta Sofia (mama Sfântului Sava cel Sfințit); Sfânta Teodota (mama Sfinților Cosma și Damian); Sfântul Ioan Moshu (cel care a alcătuit Limonariul sau Livada cu flori duhovnicești, o colecție de istorioare și învățături ale marilor viețuitori din Palestina); Sfânta Maria (mama Sfinților Arcadie și Ioan).

Sfântul Sofronie, cel care îi urmează Sfântului Teodosie, va continua lucrarea lui. Acesta s-a mutat la Domnul la 21 martie 546. Urmașii lui Sofronie au fost Rufos, Stratigios și Modest. Ultimul dintre aceștia a fost martor al teribilului masacru săvârșit de perși în anul 614, când aproape toți viețuitorii au fost uciși.

În timpul secolelor XII-XIII, mănăstirea este refăcută, dar nu rezistă multă vreme, deoarece terenul din jurul ei va fi folosit de populația locală în scopul cultivării lui.

În anul 1881, datorită trecutului deosebit, locul va fi cumpărat de Fotios Alexandritis, directorul Seminarului „Sfânta Cruce”, iar în 1896 la 11 ianuarie, ziua de prăznuire a Sfântului Teodosie, patriarhul Ierusalimului sfințește noua fundație a bisericii. În 1950, se vor finaliza lucrările de la biserică, în timpul Cuviosului Leontie din Creta.

În interior se află așezate spre închinare, mici racle cu părticele din moaștele mai multor sfinți. Biserica este împodobită cu icoane ale Sfinților Cuvioși Sava și Teodosie. Pardoseala este realizată din granit și marmură, în mijlocul căreia se află vulturul bicefal, simbolul Patriarhiei Ecumenice. În pronaos, pe partea stângă după intrare, se află așezate în racle din lemn părticele din moaște ale părinților viețuitori în mănăstire, uciși in timpul masacrului provocat de persani.

[1] Pr. David Pristavu, Betleem Biserica Nașterii, Ierusalim, 2008, p. 52.

[2] Ibidem, p. 56.

[i] Diac. Dr. Andrei-Mihai Zaieț, Ghidul pelerinilor în Țara Sfântă, Peninsula Sinai și Iordania, ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2016, pp. 137-140.