În anul
326, Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin poruncește zidirea unei
biserici la Betleem cu altarul așezat deasupra peșterii unde S-a născut Pruncul
Sfânt[1]. Planul
noii bisericii avea o formă octogonală, frumos împodobită cu mozaicuri, ale
căror fragmente se pot vedea și astăzi în biserica din Betleem.
Fericitul
Ieronim (†420) se retrage lângă peștera din Betleem unde traduce Sfânta Scriptură
din ebraică și greacă în limba latină, versiune cunoscută sub numele de Vulgata. Peștera lui Ieronim se află
acum sub Biserica romano-catolică „Sfânta Ecaterina” (ridicată în 1881), iar în
fața locașului se ridică o statuie Fericitului scriitor bisericesc.
În anul
527, pe tronul imperiul Bizantin urcă Justinian cel Mare care va reface locașul
distrus de samarinenii nemulțumiți de drepturile primite în bătălia de la
Nablus din 529[2].
Biserica va fi înzestrată cu ornamentații noi, coloane din secolul al IV-lea,
în număr de 44, reașezate pe patru rânduri, susțin tavanul, sfântului locaș.
Cu mici
modificări, Biserica din Betleem se păstrează până astăzi. Cu o lungime de 60 m
și 30 m înălțime, iar bolta lucrată din lemn, a fost refăcută după un incendiu
din 1842[3]. Altarul
principal al bisericii aparține ortodocșilor, străjuit de o catapeteasmă deosebită
lucrată în lemn poleit cu aur în 1764, iar cel din partea stângă aparține
armenilor. În partea dreaptă a altarului, pelerinii se pot închina la Icoana
făcătoare de minuni a Maicii Domnului – „Betleemița”. Peștera unde S-a născut
Hristos se află sub altar și are formă dreptunghiulară, lungă de 12 m și lată
de 3 m. interiorul este susținut de grinzi metalice și asigurat cu învelișuri
din materiale rezistente contra incendiilor. Peștera este străjuită de mai
multe candele din argint care ard necontenit, iar pardoseala este făcută din
marmură. În partea de răsărit a peșterii se află locul Nașterii Domnului, sub
masa unui altar ortodox, marc de o stea din argint donată în 1717, deasupra
căruia se găsesc 15 candele din argint: 6 ale ortodocșilor, 5 ale armenilor și
4 ale catolicilor[4].
La coborârea în peșteră (care se face pe partea dreaptă a altarului ortodox),
jos pe partea stângă se află altarul ieslei, locul unde a fost așezat Iisus după
naștere. Din absida dreaptă, niște trepte dau într-o curte interioară, care
face legătură cu reședința exarhului Bisericii Nașterii Domnului din Betleem. În
dreapta curții interioare se află o peșteră unde au fost înmormântați pruncii
uciși de Irod. În această grotă se află și moaștele unor părinți uciși de perși
în 614.
În anul
614, perșii conduși de Kosroe cuceresc Țara sfântă și distrug locașurile
sfinte, iar viețuitorii din mănăstiri vor fi martirizați.
O tradiție
spune că perșii ajungând în Biserica Nașterii Domnului au dorit să o distrugă,
dar văzând pe pereți mozaicul ce prezenta închinarea magilor îmbrăcați în haine
persane, aceștia cruță locașul. Mai târziu, la venirea arabilor, se vor încheia
diferite înțelegeri între aceștia și creștinii din Betleem. Biserica Nașterii
Domnului trece în stăpânirea latinilor.
De Crăciun
în anul 1100, în Biserica Nașterii Domnului va fi încoronat rege Balduin de Flandra.
Locașului i se vor face noi reparații, care au cuprins mozaicurile, acoperișul
și tavanul acestuia. Până astăzi pot fi văzute fragmente din vechiul mozaic
interior. În ciuda confruntărilor dintre arabi și cruciați, nu s-au produs
pagube asupra bisericii. În 1515 Palestina a intrat sub dominația otomană.
În timpul
dominației otomane s-a adăugat în partea de sus, la ușa principală pe care se
intră în biserică, un brâu de piatră, pentru a se împiedica accesul călare al
necredincioșilor. Deasupra ușii se află cinci rânduri de blocuri din piatră,
care umplu locul dintre arcada construită de cavalerii cruciați (secolul al XI-lea)
și poarta mică din secolul al XVI-lea, ce poartă numele de „Ușa smereniei”.
În anul
1869 a izbucnit un incendiu care a cuprins părți semnificative din interiorul
bisericii. Mobilierul din peșteră a fost refăcut după această dată.
[1] Pr. David Pristavu, Betleem Biserica Nașterii, Ierusalim, 2008, p. 16.
[2] Ibidem, p.
21.
[3] Ibidem, p.
32.
[i]
Diac. Dr. Andrei-Mihai Zaieț, Ghidul
pelerinilor în Țara Sfântă, Peninsula Sinai și Iordania, ed. Basilica a
Patriarhiei Române, București, 2016, pp. 131-135.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu