Educația sufletului: De ce ora de Religie și mersul la biserică sunt repere, nu poveri

 

Educația sufletului: De ce ora de Religie și mersul la biserică sunt repere, nu poveri

 

Nimeni nu spune că este greșit ca un elev de la muzică să meargă la concert, unul de la biologie la muzeul de științe sau unul de la sport să participe la competiții. În același fel, este firesc ca disciplina Religie să îi familiarizeze pe elevi și cu spațiul liturgic, atunci când acest lucru este propus în context educațional și cu respectarea libertății de conștiință.

P.S. Dar se pare că doar ce ține de religie deranjează. Paradoxul este că nu ni se pare prea mult să petrecem ore întregi la cumpărături, în fața televizorului, pe telefon sau dormind până târziu. Pentru toate acestea găsim timp. Dar când vine vorba de o oră petrecută în biserică, de rugăciune sau de întâlnirea cu Dumnezeu, dintr-o dată ni se pare că este prea mult.

Problema nu este lipsa timpului, ci lipsa priorităților. Întotdeauna ne facem timp pentru ceea ce considerăm cu adevărat important.

Dacă credem că educația unui copil înseamnă doar informație și nu și formarea sufletului, atunci am redus omul la o simplă minte. Dar omul are și conștiință, și suflet, și nevoie de Dumnezeu.

Mersul la biserică nu este o povară, ci o întâlnire cu Dumnezeu, cu comunitatea și cu propriul suflet. Iar un copil care învață să-și facă timp și pentru Dumnezeu nu pierde o oră din viață, ci câștigă un reper pentru întreaga viață.

Căci noi (profesorii, educatorii), „dăm sfaturi, cerem de la copii, dar noi nu facem ceea ce la cere”, spune Cuviosul Paisie Top 8 sfaturi de la mama Sica (Profesoara Anastasia Popescu) pentru ora de religie

Căci noi (profesorii, educatorii), „dăm sfaturi, cerem de la copii, dar noi nu facem ceea ce la cere”, spune Cuviosul Paisie

Top 8 sfaturi de la mama Sica (Profesoara Anastasia Popescu)

pentru ora de religie

1.      Pentru ca o lecție să-și atingă scopul, profesorul să nu intre la clasă fără lecția bine pregătită, având, pe lângă planul lecției, materialul respectiv: vederi, lecturi potrivite lecției pe care o predă, de est posibil, diapozitive cu viața Mântuitorului, hărți necesare ale Locurilor Sfinte. Lecția, pe lângă interesul dezvoltării intelectuale, trebuie să urmărească și ca educația religioasă să meargă în același pas cu lecțiile învățate în orele de religie, mai ales prin punerea în practică a celor învățate.

2.      Educatorul, profesorul de religie trebuie să fie pildă vie pentru elevii ce-l ascultă, ca și pentru părinți, căci noi (profesorii, educatorii), „dăm sfaturi, cerem de la copii, dar noi nu facem ceea ce la cere”, spune Cuviosul Paisie. Căci prin acești copii încredințați nouă spre educare, educăm întreaga societate.

3.      Ținuta să fie decentă, neuitând că noi Îl reprezentăm pe Mântuitorul, propovăduind cuvântul Lui.

4.      De la începutul anului, clasa nouă trebuie pregătită asupra disciplinei (ce nu pot cere ei de la noi și ce putem cere noi de la ei) și a deprinderilor religioase.

5.      Se va merge la biserică în grupuri mai mici, iar după terminarea slujbei este bine a le explica, chiar în sfânta biserică, iconografia și momentele importante din slujba la care au luat parte.

6.      Dacă în orașul în care avem catedra se găsesc biserici ce au sfinte moaște, este bine de a le explica elevilor viața sfântului respectiv.

7.      De o mare importanță este pregătirea elevilor de a merge să se împărtășească. Pentru această sfântă și mare Taină trebuie să vorbim despre Taina Spovedaniei și a Împărtășaniei; de asemenea, trebuie să la vorbim despre post, rugăciune. Este de dorit ca, atunci când merge cu elevii la Sfânta Împărtășaniei, și profesorul să se împărtășească cu ei. Acest exemplu le va întări și mai mult sentimentul că tot ceea ce noi le cerem lor, facem în primul rând noi.

8.      Pentru a le întări credința, sunt foarte necesare excursiile la mănăstiri. Aceste locașuri adăpostesc nu numai pe doritorii de a-și închina întreaga viață lui Dumnezeu, ci adăpostesc familiile domnitorilor, cu averea lor, cronicile, pomelnicele, odoarele de cult, diferite documente. Pe toate acestea mărturii s-a putut întemeia adevărata istorie a neamului nostru. Apoi, tot datorită arhivelor, documentelor, pomelnicelor, adnotărilor de pe marginile cărților de cult, ca și Sinodicolelor, s-a putut scrie istoria țării și a neamului nostru. Să nu se uite a le spune elevilor că în tindele mănăstirilor și ale bisericilor au luat ființă primele școli. Tot pe lângă mănăstiri erau bolnițele – spitalele de azi; și tot în aceste locașuri au fost primele tiparnițe[1].

---

[1] Mama Sica, Cum să-i învățăm pe copii Religia, ed. Anastasia, f.l., 1995, pp. 233-234.