Cele patru piersici
O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe
cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o
piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi
împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat
pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A
fost tare bună. Am luat, apoi, sâmburele, 1-am plantat în spatele casei, am
udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur
că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai
făcut cu piersica ta?
- Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă
şi fragedă...
- Şi apoi?
- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la
mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în
glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că "lacomul mai mult pierde şi
leneşul mai mult aleargă". Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună? -
1-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea?
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi
am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare
negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea
ce ai primit de la părinţi.
În sfârşit, ţăranul 1-a întrebat şi pe
ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica?
- Nici eu nu ştiu, tătucă.
- Cum, şi tu ai vândut-o?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la
prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult
pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet[1].
[1] Leon Magdan, Cele mai frumoase
Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe, ed. Aramis, f.l., f.a., pp. 12-13.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu